Spații culturale nr. 57 (3)

Mihai MERTICARU

SONETUL ÎNTÂLNIRII NOASTRE

Îndată ce te-am zărit, de retină
Mi te-ai lipit pentru o veșnicie,
Balsam pe rană de-a pururea fie,
Dor și dezmierdare caldă, calină.

Ți-am așezat zâmbetu-n panoplie
Ca-n grele momente să mă susțină,
Convins că n-ai să-mi găsești nicio vină,
Că ți-am răpit atâta bogăție.

Speranțele mele-s pline de soare,
De toate ale universului astre,
De tenacitatea celor izvoare

Cu unde cristaline, scânteietoare.
Miriadele de flori din glastre
Marmorează clipa-ntâlnirii noastre.

SONETUL UNUI SECRET

Pe scara de aur, urcă până la cer,
Găsește secretul să ne îndrume
În visul care-i fereastră spre lume,
Cutează să ne fii brav timonier,

Condu-ne spre un univers anume,
Unde toți dăruiesc și nimic nu cer,
Invers ca într-o piesă de Molière,
Contrazicând cele mai vechi cutume!

Coboară iute în eul din tine,
Scoate de-acolo comoara totală,
Poemul cu irizări diamantine,

Și scrie-ți visările cu aldine!
Povara-ndoielii, poart-o cu fală,
Din orice cuvânt, fă o catedrală!

SONETUL SUBLIMITĂȚII

Ai răsărit din tainică lumină,
Cu trup sculptat în raze de-aurore,
Un poem de Rabindranath Tagore
Ce-ajută clipa un secol să țină.

Alai de primăveri multicolore
Și câmpuri de flori la tine se-nclină,
Să-ți întărească esența divină,
Dar și apetența spre ars amore.

Curg dinspre fire valuri de dorințe,
Arderi cumplite topite-n sintaxă
De flăcări violete și credințe,

Nimeni, fericirea, nu ne-amenințe!
Iubirea, a Universului axă,
Inimi două,-n sublimă parataxă.

SONETUL UNEI PROPUNERI

Izvor și candelă de izbăvire,
În care zări, mai sigur, să te caut,
În care dintre mări mă vezi argonaut?
Răspunde-mi dacă mă mai vrei de mire!

Chiar nu-mi auzi cântările de flaut?
Mă mai aștepți cu plinele-ți potire?
Mai luminezi răspântii de uimire
Ori te-ai îndrăgostit de domnul Plaut?

Nemângâiat sunt îndestul de viață,
Cu-a ta tăcere, de ce mă biciuești?
Cât mă mai lași să rătăcesc prin ceață?

Hai nu mai fi așa de șugubeață!
Un sincer răspuns trebuie să-mi găsești,
Altfel, ieși-vei din cartea-mi de povești!

SONETUL REVIVISCENȚEI

Ardem îmbrățișați în vâlvătaie,
Ne răcorim într-un crater de vulcan,
O altă Isoldă și un alt Tristan,
Aceeași dorință-n rărunchi ne taie.

Amoru-nfige pumnalul, un tiran,
În carne, se preface în văpaie,
Iubirile lumii-n noi se-ntretaie,
Sporesc și se întețesc tot mai avan.

Secundele, ruguri mult mistuitoare,
Ziua, oceanul de dulce otravă,
Noaptea-și face cuib în rana ce doare,

Exultă patima ruptă din soare.
Oricât ne este firea de firavă,
Zilnic murim și înviem din lavă.

Ovidiu BUFNILĂ

Romanță

Cerul emana un puternic miros de gaz metan, scoicile aveau culoarea petrolului, iar noi înfulecam scrumbii afumate şi ne credeam nemuritori. Adunam crabi în coșuri de nuiele şi povesteam cu naivitate cum peştii nopţilor fără lună se topeau prin văzduh.
Era un anotimp al împotrivirilor. Un boxer, care înghiţise o sută de somnifere, nu murise, el hoinărea prin visele noastre, îmbărbătându-ne. Morţii nu erau morţi, ci vilegiaturiști înamoraţi de real. Săream pe fereastră când ne puneau să dormim şi minţeam cu pasiune când ne cereau stăruitor să le spunem adevărul. Aruncam, în chiuvetă, pe furiș, untura de peşte. Ne hlizeam, dinamitând ceremoniile. Ne scobeam în nas, sublimând gravitatea. Ne bărbieream cu răbdare cele câteva fire de păr ce ne creşteau pe faţă. Ne înconjuram de obiecte. Unele dintre ele se arătau docile, altele, înşelătoare. Sub umbrela frumos colorată a gândurilor noastre, unele dintre ele prindeau viaţă, altele, dimpotrivă, se metamorfozau graţie unor forţe exterioare nouă: vântul, apa, focul. Lipeam, pe tapetul violet al camerei, fotografii cu automobile de formula unu şi jucam cu deznădejde tot felul de roluri. Cuceritorul, Răzbunătorul, Melancolicul! Şi toate încercările noastre erau străbătute de un soi de teribilism. Ce altceva decât revolta împotriva acelei forţe universale care ne obliga să creştem în fiecare zi!
Bebe-orbul spunea:
— Cerul e roşu. O să fie vânt.
Cerul însă era limpede şi soarele strălucea. Avioane, insecte, păsări se avântau prin văzduh. Sângele clocotea năvalnic în trupuri.
După astfel de zile, urmau nopţi peste măsură de călduroase în care dormeam în hamac. Bebe-orbul alerga însă pe Strada Mare şi striga ca din gură de şarpe că plouă cu găleata. Era o nouă minciună de-a lui, o împăcare unilaterală cu unele adevăruri incontestabile ale lumii. Aceste adevăruri, se ştie, sunt ascunse cu grijă de poeţi. În versurile lor luna, personificată, poate pierde un bărbat în vâltoarea mării. Vulcanul este de fapt o inimă uriaşă, iar vântul, răsuflarea pământului.
Pe vremea aceea scriam în taină versuri despre ploile de pe Strada Mare şi despre figura legendară a celui mai vestit boxer din port. Boxerul avea tatuată pe piept o sirenă şi se lua la întrecere cu hamalii din docuri.
Femeia pe care o iubea se plimba dimineaţa pe dig. Marinarii fluierau după ea şi-i făceau semne cu beretele lor. Cum o auzea, Bebe-orbul o lua la fugă şi se ascundea printre lăzile cu mătăsuri aduse din Extremul Orient.
Sirenele vapoarelor scoteau sunete prelungi.
Şlepurile lăsau pe apă dungi înspumate, pescărușii zburau de colo-colo, urmărind un sâmbure de furtună. Din ascunzătoarea sa mirosind a scorţişoară şi a piper, Bebe-orbul ne strigă înfricoşat:
— Cerule, e chiar mama mea!
Dar mama lui murise pe vremea când uriaşul pește-de-sticlă eşuase pe ţărm. Boxerul tocmai înghiţise o sută de somnifere şi alerga prin visele noastre după iubita lui. În zori îşi umfla pieptul şi lovea aerul cu pumnii lui ca două pistoane. Spunea:
— Acum am găsit într-adevăr ceea ce căutam.
N-am aflat însă niciodată ce anume.
Razele soarelui pătrundeau prin ferestre, schimbând forma lucrurilor. Aşa cum strălucirea uriaşului peşte-de-sticlă ne schimbase vârstele.
— Luaţi seama, ne-a strigat Bebe-orbul, e de fapt o corabie!
Când au venit camioanele de la fabrica de sticlă, cerul se înroşise şl se pornise vântul.
Șoferii de pe camioane aveau răsuflări greoaie şi ghete murdare de păcură. Pentru că nu voiam să le dăm peştele-de-sticlă, ne-au alungat de pe plajă, aruncând după noi cu pietre.
Sticlarii au topit peştele în creuzetele lor. Noi stăteam lipiți de gardul de sârmă al fabricii şi trăgeam cu praştia în portar. Portarul se juca, râzând, cu cioburi de sticlă. În război i se înfipsese o schijă în trup. Se lăuda:
— Hei, auziţi motoarele submarinului care se mişcă în adâncurile mele?
Dar marea nu era pe placul lui. Nici peştii, nici sirenele. El iubea avioanele şi zborul păsărilor. Nouă ne-au dat lacrimile şi i-am făcut tot felul de semne necuviincioase.
Ne-a spus :
— Peştele vostru e o delicatesă. M-am înfruptat cu plăcere din el!
Și-a deschis apoi umbrela şi s-a ridicat în văzduh. Stătea aşa, suspendat şi râdea şi striga că găsise într-adevăr ceea ce căutase.
N-am aflat însă niciodată ce anume. Umbrela i s-a închis brusc și el a căzut la pământ spărgându-se în mii de cioburi.
Pe poarta fabricii tocmai ieşea un camion încărcat eu oglinzi. Oglinzile erau ambalate în talaş auriu şi în ele puteai citi prezentul, trecutul şi viitorul.
Privind însă vitrina magazinului, inundată de soare, Bebe-orbul ne strigă o nouă minciună de-a lui:
— Nu vă lăsaţi înşelaţi, sunt de fapt peşti adevăraţi!
Am scotocit prin sertare, ne-am vândut bicicletele, baloanele, puştile cu aer comprimat, patinele, praştia, ghetele de box, avioanele de hârtie şi tot ceea ce, până în momentul acela, ne ferise de o puternică criză de identitate.
Ne-am cumpărat oglinzile şi am alergat pe dig. Bebe-orbul pescuia şi cânta cât îl ţinea gura. Ne-a privit cu nedumerire :
— Când s-au întâmplat toate acestea?!
Scoicile aveau culoarea petrolului, cerul emana un puternic miros de gaz metan, iar noi înfulecam scrumbii afumate şi ne credeam nemuritori.

FAPTE CULTURALE

Regulamentul Festivalului Național de Poezie Satirico-Umoristică
„Ion Budai Deleanu”
Ediția a VIII-a, 06/08.07.2018, Geoagiu, jud. Hunedoara.

Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură ,,Ion Budai Deleanu” a Orașului Geoagiu, organizează în perioada 06 – 08.07.2018 cea de-a opta ediție a Festivalului Național de Poezie Satirico-Umoristică „Ion Budai Deleanu”. Cu această ocazie se vor desfășura următoarele concursuri pe secțiuni:
I. Secțiunea POEZIE SATIRICO – UMORISTICĂ: la această secțiune se vor trimite un număr de trei poezii cu temă liberă. Sunt acceptate toate speciile aparținând poeziei satirico-umoristice: sonet, rondel, fabulă, parodie, pamflet.
În cadrul acestei secțiuni, EPIGRAMA nu va fi luată în considerare.
II. Secțiunea VOLUME PUBLICATE: la această secțiune se vor trimite două volume din fiecare specie a genului satirico-umoristic (poezie, proză, antologii, albume de caricaturi, etc.).
IMPORTANT:
Pentru secțiunea: POEZIE SATIRICO- UMORISTICĂ, creațiile se vor trimite în câte trei exemplare, tehnoredactate computerizat și însoțite de un motto. În alt plic separat se vor trece datele participanților: Nume și prenume; Adresa exactă: localitatea, strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul, județul, codul poștal, numărul de telefon, faxul, e-mailul.
TEXTELE TRIMISE trebuie să fie ORIGINALE și să nu fi fost publicate până la data premierii, 07.07.2018.
PERIOADA DE ÎNSCRIERE PENTRU SECȚIUNEA MANUSCRISE ESTE: 08.02.2018 – 08.06.2018 (Data Poștei).
Se vor acorda următoarele premii pentru fiecare secțiune:
Premiul I, Premiul II, Premiul III, Mențiune. Se va acorda și Trofeul Festivalului, concurentului care va întruni cel mai mare punctaj în urma jurizării. De asemenea, juriul și organizatorii vor acorda și diplome speciale. Premiile vor consta în bani, diplome și cărți.
La secțiunea VOLUME PUBLICATE vor participa lucrările tipărite în perioada: ianuarie 2017- mai 2018. Lucrările se vor trimite în două exemplare până la data de 01.06.2018, pe adresa menționată, cu specificația „Pentru concursul de volum”. Volumele destinate concursului nu se restituie, ele intrând în fondul de carte al Bibliotecii Orașului Geoagiu.
La această secțiune se vor acorda următoarele premii: Premiul I, Premiul II, Premiul III, Premiul de debut, Mențiune. Premiile vor consta în bani, diplome și cărți.
Concurenții pot participa la toate secțiunile concursului, FĂRĂ RESTRICȚII.
Materialele vor fi trimise pe adresa:
Cenaclul Literar „Ion Budai Deleanu”, Str. Calea Romanilor, nr.112, C.P.335.400, Loc. Geoagiu, jud. Hunedoara, cu specificația „Pentru Festivalul Național de Poezie Satirico-Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediția a-VIII-a, Secțiunea…
Relații suplimentare se pot obține la telefon: 0732/ 11.47.83 (persoană de contact Șimonați Claudiu Nicolae).
La concurs pot participa scriitori de peste tot din țară, membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România, Ligii Scriitorilor din România sau ai altor Asociații de Scriitori.
ATENȚIE!!!
Cei care vor înscrie texte care nu le aparțin sau părți copiate, vor fi descalificați din concurs. Organizatorii pot de asemenea să descalifice oricare concurent care nu dă dovadă de bun simț, respect și decență în comunicarea cu organizatorii, coordonatorii de proiect, juriul etc.
Înscrierea în concurs reprezintă dovada acceptării termenilor și condițiilor festivalului și asumarea obligativității respectării lor!
PRECIZĂRI SUPLIMENTARE:
Câștigătorii concursului vor fi anunțați telefonic sau prin e-mail în timp util, urmând să confirme prezența. În cazul neprezentării la festivitate premiile se redistribuie. Cheltuielile de cazare și masă pe perioada desfășurării evenimentului vor fi suportate de organizatori. Costurile de transport vor fi suportate de fiecare participant.

Cenaclul „LIRA 21”

Prezentare și grupaje realizate de
Cristina ȘTEFAN

Gabriel GHERBĂLUȚĂ

Născut la Galați, în 1956, profesor la Liceul industrial de marină, colaborator la revistele DIALOG, ANTARES, revista centrului cultural DUNAREA DE JOS, Negru pe Alb, Școala Gălățeană, Axis libri, Oglinda literară, Sintagme literare, Convorbiri Literare
A publicat versuri în antologiile: Infinitul iubirii, Suflet Românesc, Ceasuri de mătase, Roşu Mocnit, Poemia, CarTe Diem.
Mentiune la concursul de poezie, Adrian Păunescu, 2014
Autor al volumului Labirint din doi în doi, ed Inspirescu, 2013, împreună cu Daniela Toma şi al volumului Maestrul şi JumătaTe de Lebădă, ed. Agol, 2014, in colaborare cu Doina Roman.
Autor al volumelor: Lasă-mă să te iubesc, ed. Rovimed Publisher, Dumnezeu a pus semafoarele la o distanţă de două săruturi între respiraţii, ed. Măiastra, 2013, Cui îi pasă că mâna mea stângă a înnebunit?, ed Rovimed Publisher, 2014, al volumului de sonete Despre cub şi iernile din el, ed Agol, 2015. La ed. Bookmasters, 2016, volumul de versuri Femeii în galben. In 2016, Bestiarium vocabulum, Ed. Tracus Arte, București. Ziua în care mor apele și Oniropolis la editura Pim, Iasi, 2017
Realizator de emisiuni culturale la Radio Galaţi şi Radio Vocativ.
Formator internaţional de teatru forum, instructor al trupei de teatru Na Belea!, a liceului de marină Galaţi.

„Eu, Poezul!”

mirări

eşti atât de frumoasă!…
ca un poez din veacul XXI
rămas neterminat
în mintea scribului scrijelitor
în pielea ta

via dolorosa

pasărea asta are mintea vrăjitorului în gheare
pe acelaşi perete soarele a devenit o baltă aurie
care se prelinge prin crăpăturile unei zugrăveli îmbătrânite
ca un rimel care sapă şanţuri pe obrazul boţit al bătrânei prostituate
pasărea asta a răstignit povestea pe lemnul cioturos
al cumpenei cruce
acum o păzeşte până la sosirea unui christ
care îi va lua locul
acolo pe lemnul acela cioturos
în care cuiul intra mai uşor
decât în palme

drumul nu se mai termină
şi pasărea asta nu mă mai recunoaşte

Doamnă,
Mai lasă-mi puţin timp
Doar atât
Cât umbra mea
Să-şi poată număra
Literele

secundele mele au gura astupată de ploaie
lumina nu-i pe apă clepsidra-i înecată de şuvoaie…

o lună neagră ademeneşte căldura unui soare gol
sinucigaşii din seara asta au feţele mânjite cu nămol

îmi dai o floare ruptă din curte cu o mână tremurătoare
mirosul crucii umbră –un cui în carne-ntodeauna doare

anghelii tăi ţin azi aghiazma-n palmele întinse
secunda cade în noroi mereu cu aripile prinse

signum

o clipă, fluviul şi-a găsit izvorul
în palmele tale
atunci şi lumina s-a născut tot acolo
fluviul şi lumina în aceeaşi casă
căuşul palmelor cu forma inimii tale
iar eu, scepticul cu nume de arhanghel am văzut semnul
şi lumina, fluviul şi palma căuş
au săvârşit botezul…

iordanul?
picătura de aghiazmă din sufletul poezului

nouă

şi atunci am îngenunchiat înaintea ei
şi cu ochii în pământ am implorat-o:
urcă principessa în caleaşca asta
trasă de pescăruşii care te cunosc şi te iubesc
urcă şi treci falnică pe domnească
tu lescăruşa principessă a lor
preoteasă a tuturor pohemelor născute de un fluviu
care nu va curge niciodată prin siberii
ci doar prin inima veşnică a cuvântului
urcă şi treci falnică pe strada domnească a pohemei!

scrisoare de pe malul iernii

astăzi am fost liber
atât de liber încât aş fi putut să-mi iau oraşul cu mine
şi pe tine aş fi putut să te iau
pentru că eram atât de liber!
să mergem cu toţii pe fundul fluviului
că nu a îngheţat încă
şi să ne închinăm împăratului peşte
într-o zi luminoasă şi friguroasă de marţi
eu, tu, oraşul şi poezul acesta de dragoste
închinat ţie
(chiar dacă nu pare, acesta e un poez al dragostei
de tine, de oraş, de poezuri)

p.s. ştiu! iar vor strâmba din nas cei care nu cunosc termenul
dar mai ştiu că eu, tu, oraşul şi împăratul peşte
nu o vor face şi nici măcar poezul

Marius NIȚOV
(Timișoara)

Studii: Universitatea de Vest – istorie. Lucrez de peste două decenii în cultură, sunt inspector de specialitate, istoric, prozator, poet, pictor, grafician şi sculptor. Scriu Monografia oraşului Gătaia, Am masterat în istorie şi cursuri de specializare în biblionet şi alte activităţi culturale.

Vis prin viscol

Pe strada asta pat întins sub lampadare
cu aşternut schimbat de aseară
mi-e gândul la o sfântă îmbrăţişare
e frig iubito printre oameni de zăpadă
dar ei zâmbesc prin ger şi ascultă-n căderi de ţurţuri
cum trece un an
şi viaţa lor doar un sezon

eu tot mai sper ne vom vedea în iarna asta
într-un hotel de gheaţă la o intersecţie
sau poate la adresa ta
îmi vei deschide uşa larg
fără să ştiu că locuieşti aşa aproape

iar noi vom fi curentul cald
prognoza răsturnată-n noapte
un semn de primăvară timpurie

Cuget, mai exist

o nu se poate aşa
toate au sens inclusiv trecerea asta
prin pântecul otrăvit al ceasurilor
la care am renunţa prea mulţi dacă
nu ne-ar fi teamă de adresa necunoscută

aşa se cade să murim de râs
sau sărutând chipul dorinţei
în oglindă
până când buzele lipite ne-ar scoate
din locuinţele ferecate cu o mie de griji
ajungem din weekend în weekend
la capăt sătui până-n gât

n-am schimbat nicio compoziţie
din structura de piatră beton oţel sticlă
nici din concepţii ceva
cum am trece pe lângă alt tren
în viteză
neobservând

şi atunci rămâne intrarea în
marea dragoste de negare
nu
doar aşa supravieţuirea
printre deşeuri filosofice religioase
fără să mai căutăm răspuns în zadar
în puşcăria asta de maximă securitate
cu istorii din spirit ecologic

unde se uită prea repede
sau nu se învaţă într-adevăr nimic

Virtuozitate din altă sferă

m-ai acordat cu răbdare,
înalte şi joase trăiri peste requiem-ul lumii
prin adânc îmi trec să însemne
dragostea, marcă valoroasă a începuturilor
adânc gravată în aura trupului.
şi duc un mod de izbăvire,
triumf i-aş putea zice
prin bezna pierderii,
proba căderilor fără plasă
ca un acrobat cântând la vioară,
care-şi inventează
pe calea îngustă
drumul spre altă viaţă.
câţi vor cunoaşte în mine semnul tău?

Weekend aerisit

Ce fac în timpul liber
priveşte-mă
în afara impresiilor sumare
nu crede altceva despre mine
am nevoie de spaţiu liber spre cer
conduc exerciţiile de înviorare ale celor puţini
ce şi-au călcat pe umbră
până una alta ne pregătim ascensiunea
nu mai rezist e o tragedie
altfel m-aş sufoca legat de o pauză dureroasă
până când întregul mecanism al rolurilor porneşte
jocul de scenă stupid
la fel vom zâmbi presaţi sub un moment otrăvitor
mă tem că nu înţelegi
ai să mă inviţi la teatru

Sfârşit de iarnă

draga mea mă întrebi de ce scriu
afară ninge vreau să-ţi trimit un fulg
nu nu-l sărut se va topi
am pus un vers alb
dar tu ştii că te port peste tot
te-ai aşezat cu tâmpla pe linia vieţii
îţi aud gândurile dorinţele
pot să vin pe jos până la teatrul anotimpurilor
să-ţi prezint ultimele fragmente de iarnă
încă un aşternut alb
ne vom descălţa pe noua zăpadă
am să-ţi sărut picioarele
vei face următorul pas pe buzele mele
prind în palme dansul ultimei balerine albe

Naşterea lui Iisus

chipul lui Iisus din poveştile bunicii
din cuvintele ei blânde
se înălţa în gândul meu
într-o lumină
îmi ieşea din creion ca o întrupare
în pagina imaculată oglindită
din mâna mea se năştea chipul sfânt
în ovalul cald al feţei
ochii largi ca să cuprindă cerul
barba aranjată într-un semicerc
părul auriu răsfirat pe umeri
aveam impresia că Dumnezeu Tatăl
în hotărârea lui înţeleaptă
se coborâse în mine
pentru a-i pregăti venirea fiului său
mult timp l-am creionat pe Iisus
născut din cuvinte blânde
şi mărturisesc
în mine e linişte
nu pentru că au trecut trupurile mele tinere
ori am devenit apostol
când durerea despărţirilor m-a brăzdat
pregătindu-mă pentru viitoarea recoltă
cred că s-a făcut un loc
un adăpost luminat
unde aştept cu adevărat Naşterea lui Iisus

Pe cale

M-am otrăvit cu versuri și nu mai vreau să scriu,
de clipe ce nu pot să treacă,
poate mai pierd,
eu știu?
De fapt, nici timpul nu mai are în oase versuri,
e doar un schimb de replici: cât ți-am dat, ți-am luat
din ani,
pragmatica îndeletnicire fără sfârșit se pare.
Mai bine fac un semn în gând și cred,
atât.
Să nu împart himere tatuate în frunze,,
nici drumurilor iluzia că sunt prea departe…
să tac, să nu mai scot un strigăt inutil.
Am altoit prin brațe anii tăi și sufăr doar
multiple nașteri, îmbrățișări, săruturi până târziu
în noapte și apoi visând o altă zi cu urmele desculțe,
voi alerga spre poarta noastră,
cu rustica intrare,
pe sub ramurile mărului de acasă
să-ți fiu…

Ana PODARU

S-a născut la 27 oct. 1974, în localitatea Nicolae Bălcescu din Judeţul Bacău. Locuiește în Marea Britanie. A publicat trei volume de poezie la Editura Inspirescu și are o laborioasă activitate literară online.

Mormânt pe ape

s-au adunat ca-ntr-un mormânt pe ape
alai de frunze ce-au murit pe rând
vin cerbii însetați să se adape
iar luciul apei geme tremurând
pe maluri stau copacii care plâng
cu trunchiul vitregit de glasul frunzei
spre cer se roagă crengile în crâng
o lacrimă proptită-n colțul buzei
o rață face-un ritual păgân
scăldându-și trupul printre frunze moarte
un șuierat de vânt încet îngân
pe aripile sale să mă poarte
privesc alaiul trist, plecat pe lac
întreb de ce nu-s preoți să-l conducă
lâng-un mormânt la poala unui fag
aștept plângând la mine să le-aducă
e-așa frumos dar totuși este trist
melancolia-i singura-mi regină
mi-e cerul plin de stele ametist
și-am devenit ființă peregrină.

muguri

era căzută la pământ
în rochia ei de culoarea laptelui
părea că-l îmbrățișează
pentru ultima dată
degetele-i erau înfipte-n crăpăturile aride
scormonind după rădăcini
târându-se-n coate
părea o lebădă pe ape
genunchii-i pictau ultimul drum
pe șevaletul universului sacru
când nici o mână nu a coborât s-o ridice
pântecul i-a fost despicat cu o gheară
mâna a intrat în interiorul ei și a smuls tot
de la alfa la omega
un oftat prelung a cutremurat altarul sufletelor din jur
din care s-a prelins mir peste trupul ei
candele ardeau clipele
moartea fugea într-un picior urlând ca un lup hăituit
de fumul ce se ridica din cățui
ochii ei se agățau de baierele cerului
în timp ce trupu-i ostenit sorbea esența lutului sfânt
a plouat, a nins și iar a plouat
fulgere și tunete s-au năpustit asupra ei
vântul a luat voalul de lințolii
fecioara a rămas goală
întinsă pe țărâna umedă
în timp ce prin părul ei mijeau zorile
aducând muguri noi
de primăvară

Povești de veșnicie

Zidește-mă în fiecare floare,
Zidește-mă-n altare de cuvânt,
Zidește-mă în razele de soare,
Nu mă zidi sub piatră de mormânt.
Zidește-mă în inimă de munte,
Zidește-mă în ramură de pom,
Zidește-mă în toate cele sfinte,
Nu mă zidi-n blestemul unui om.
Zidește-mă-n cotloanele gândirii,
Zidește-mă acolo printre stele,
Zidește-mă în sfera nemuririi…
Nu mă zidi în tot ce-nseamnă rele.
Zidește-mă în curcubeu, culoare,
Zidește-mă-n baloane de săpun,
Zidește-mă-n oceane și în mare,
Nu mă zidi-n cămașă de nebun.
Zidește-mă-n poem ce prinde viață,
Zidește-mă-ntr-o carte pe vecie,
Nu mă zidi în valuri mari de ceață,
Zidește-mă-n povești de veșnicie.