CulturăPropoziții pretențioase

Propoziții pretențioase – Abalele

Oricât am fi încercat varianta ușoară, nu mergea.
La prima privire am avut impresia dărâmării la prima descindere în forță. Bca de 10, ca în pereții interiori de la blocuri, suiți până doi metri, cu un prăfai de centură, un ,,L” prins anevoie de casă, cu abateri de la vechea construcție – două compuneri din cornier aproape demontate -, un acoperiș ticluit din lemnele cele mai…. Și îmbătrânite, și schiloade în tinerețe. Căpriori bestiali de abisali, abnormi pe toate direcții, neîntrebuințabili vreodată, nici măcar la poiate…. Păi dacă vă descriu în ce ,,han” li se pregătise găzduirea ouătoarelor…. Etaj, scări, acoperiș din ambutisate, scânduri îmbibate cu motorine și vopsele, de vis. Un imbold pentru egalare, indiferent dacă abhoram din toate fibrele genul îmbinărilor cu plan din mers – abjurai după fiecare terminare reeditarea -, aveam doar de abnegat pe cât de mult, pe atât de repede. Și-n două zile o dădurăm gata. Ca de prima dată, am ablegat (o altă lipsă a cuvintecare.ro, a sărit conjugările lui ablega și după câte gândesc nici pe la cel cu șase litere nu i-am prea dat de urmă) foile de tablă, apoi ce mai rămăsese din scândură și restul până la ultimul cui. Ce-i prin podul omului…. Că de-aici vorba românului: calci în străchini. De voie și de nevoie, din cauza abaziei de moment, provocată de expunerea la soare, la praf și efort, puneam picioarele aiurea cu drumul și-n urmă lăsam prăpăd în vesela veche de zeci de ani, în obiectele casante și alte depozitări incomode. Ocazie propice pentru proprietar să scape de lest, ce ne abilită să le mărunțim și mai și. Alt praf, altă mizerie. Odată limpezit arealul vizat la transformare, pregătiri pentru declanșarea încropirii scheletului. Două grinzi prinse în noile ziduri, sfoară întinsă din ele până în scaunul crestei, evaluare a pantei – suficientă sau nu? -, măsurători pentru aproximarea materialelor necesare în plus față de ce exista deja cumpărat, listă. Un scaun de rezistență cât mai aproape de mijloc, pe exteriorul zidului, prins la colțare. O altă grindă ca să susțină pe cele de tavan, la nivelul adecvat, la cumpănă, susținută de colțare prinse-n casa veche. După schițarea suporturilor ,,Poate vă abateți nițeluș și curățați podul….” Mai un cap în ,,abanoși” – căpriorii ,,mutilați” de emanările nedorite de fum -, mai înțepături în tălpile găurite de atâta frecuș pe acoperișuri, mai o tonă de praf inhalată, ingerată până-n fundul stomacului…. Același mediu abiotic ca la mai toate lucrările. ,,Anti-corp”. Aceleași porniri de renunțare, jurăminte solemne, aboliri…. Inutile…. Ciopliri anterioare în adaosul de pământ și ciment de la finele zidului, capete de grinzi peste ale tavanului, popi…. Peste grinzile de zece, transversale, cele de opt, reașezări de scaun, mai jos, mai sus, scânduri. Până în buza de jos a acoperișului. Apoi ligamentele. Semne sus în creastă, tăieri drujbășești de triunghiuri până pe tabla rămasă dedesubt, noi fixări de grinzi până la o acoperire completă. Tablă nouă patru rânduri. Până la apus de soare (al nostru, nu al lui Barbu Dela…). Ziua a doua soare. Tactica veche de decupare cu flexul, desfacerea bucăților de tablă ale fiecărui rând vechi, atât cât era nevoie, înșirarea celor patru foi întregi prinse unele de altele, așezarea pe poziție, fixarea cu copci a ceea ce numim dolie, completarea triunghiurilor neacoperite, îmbinarea cu bucățile desfăcute. Găsirea soluției ideale pentru diferența dintre nivelul noului și vechiului jos. Alta pentru panta celeilalte părți, cu așezări pe burtă, pe spate. Închiderea lateralei între astereală și zidul nou, respectiv partea de pod cu Osb. Treabă la care ne abonase tot beneficiarul: ,,Doar nu m-oți lăsa cu fundul gol….”

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share