Spații culturale nr. 75 (4)

Teodor DUME

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
ţigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoţat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi ţineam inima în mână
şi zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
şi cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea şi
neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost…

Hai-hui prin lume

Stan BREBENEL

GIBRALTAR

Am avut șansa ca în hoinăreala mea pe trei continente să ajung în câteva țări liliputane. Pe unele le-am prezentat în paginile revistei „Spații culturale” (Andorra și Cipru), altele urmează (Monaco, Malta, Vatican). Astăzi vom face împreună o incursiune în Gibraltar, ținutul de peste mări, dar din Europa, al Regatului Unit. Acesta nu este un stat propriu-zis, ci un teritoriu aflat sub suzeranitatea coroanei britanice. Ne aflăm în stațiunea Benalmádena, în sudul Spaniei, la o depărtare de vreo 12 km vest de Malaga. Pentru o întreagă zi, avem două obiective: Sevilla și Gibraltar. Cam puțin timp pentru două obiective deosebite. În prima parte a zilei, plecând dis-de-dimineață de la hotel, vizităm orașul aflat pe malurile fluviului Guadalquivir, apoi ne îndreptăm spre Gibraltar.
Acest teritoriu britanic se află în sudul Spaniei, mărginind strâmtoarea care desparte Europa de Africa și despărțind apele Mării Mediterane de ale Oceanului Atlantic, preluându-i numele. Acest promontoriu pe care se ridică stânca Gibraltar la altitudinea maximă de 426 metri, de numai 6,8 km2, are o istorie de câteva sute de ani. Din vechime a constituit un punct strategic de intrare și ieșire în Marea Mediterană, marile puteri ale momentului ducând importante bătălii pentru cucerirea sa. Astfel, la începutul secolului al VII-lea, unul din liderii berberilor din nordul Africii, Tariq ibn-Ziyad a ocupat acest teritoriu, realizând un cap de pod spre Europa. Înainte de cucerirea berberă, acesta se numea Muntele Calpe, iar arabii îi spuneau Djebel al-Tarik, adică „muntele Tarik”. Mai era cunoscut în antichitate drept unul din stâlpii lui Hercule. În anul 1462, după aproape un secol de bătălii, spaniolii recuceresc teritoriul în timpul lui Ferdinand al IV-lea. Pacea nu a durat mult și, în urma bătăliei anglo-spaniole din 17 august 1704, forțele britanice de sub conducerea amiralului George Rooke cuceresc Gibraltarul, fapt ce a fost statuat prin Tratatul de la Utrecht din anul 1713. De atunci, teritoriul a mai fost revendicat de spanioli, însă fără succes. Locuitorii din Gibraltar au respins, prin două referendum-uri, în anii 1967 și 2002, anexarea la Spania. Gibraltarul nu mai e de mult un punct strategic, a devenit unul turistic, pentru servicii financiare și shipping. Frontiera cu Spania înseamnă pe uscat 1,2 km, iar localitatea spaniolă aflată la graniță este orașul La Linea de la Concepción din provincia Cadiz. Limba oficială este engleza, însă majoritatea locuitorilor vorbește și spaniola. Moneda este lira sterlină, însă euro este primit peste tot. Am intrat pe teritoriul englez doar cu cartea de identitate. Există un flux zilnic de spanioli care lucrează în Gibraltar, benefic pentru toți.

La Punctul de Trecere a Frontierei totul decurge normal. Nu am avut ghinionul de a aștepta foarte mult să pătrundem în oraș, deoarece în acel moment nu ateriza și nu decola niciun avion. Spun acest lucru deoarece singura intrare în teritoriu, o șosea destul de lată, se intersectează cu pista Aeroportului Internațional, iar atunci când sunt decolări/ aterizări, șoseaua este închisă. Ce obiective pot fi atractive pentru un turist într-un spațiu atât de limitat? Vă asigur că sunt suficiente pentru o zi, pe care noi nu o avem. După ce am coborât din autocar, suntem lăsați de ghid să descoperim singuri frumusețile Gibraltarului. În timpul afectat, luăm decizia de a urca pe stânca lui Tarik. Ne deplasăm cu un taxi până la locul de unde putem lua telecabina. După 5 minute de urcat, timp în care ne minunăm și admirăm superba panoramă a orașului, portului și mării, chiar și a coastelor Africii, ajungem în „Rezervația naturală Gibraltar”. Sus pe stâncă, pe un platou minuscul, ne așteaptă macacii barbari, singurele maimuțe sălbatice care trăiesc în Europa. Există o comunitate de aproximativ 300 de animale. Hrănirea lor este interzisă, amenzile sunt foarte mari, însă, dacă te văd cu ceva mâncare în mână, ai rămas fără ea. Sunt tare simpatice, de un curaj deosebit, aventurându-se în locurile cele mai primejdioase. Ele sunt simbolul acestui teritoriu. Tot cu telecabina coborâm și acum mergem la pas pe strada comercială (Main Street) din orașul vechi care se află la poalele stâncii și are 1 km lungime. Intrăm în diverse magazine, cu ideea de a face cumpărături cu prețuri în favoarea noastră. Prețurile, conform unei expresii care face carieră, sunt pentru toate buzunarele. Ne facem o idee după ce privim și mergem mai departe cu ochii pe ceas, ca să ajungem la timp în locul stabilit. După ce ne răcorim la o terasă din Piața Casemates, ne regrupăm și pornim spre autocar. Am ratat ceva din ceea ce se mai putea vedea? Sigur. În primul rând, punctul sudic unde se află, printre altele, un vechi far, o capelă și o moschee. Apoi, punctul cel mai înalt, unde există o construcție fortificată de artilerie numită „Bateria lui O’ Hara”. După aceea, Peștera Sf. Mihail, Castelul Maur (îl vedem de sus și de jos, din stradă), Muzeul Gibraltarului și Grădina Botanică de lângă care urcăm și coborâm cu telecabina. Nu ne urcăm în autocar până nu-l salutăm pe amiralul George Rooke a cărui statuie este așezată la loc de cinste la intrarea pe strada comercială. Părăsim Gibraltarul cu regretul că nu am văzut tot ceea ce puteam, dar mulțumiți cu experiența trăită într-un teritoriu britanic aflat în extremitatea sudică a Europei.

Nicolae POGONARU

fantezie în pandemie

aș vrea să fiu doar o furnică
iar corpul tău aș vrea să fie
forme de relief adică
să aibă dealuri munți câmpie

eu aș porni atunci în zare
să-nvăț puțină geografie
și aș urca de la picioare
pân-aș ajunge la bărbie

și aș cutreiera în tihnă
pe fața ta cu tenul fin
iar când ar fi pentru odihnă
aș poposi pe buze lin

apoi aș coborî agale
prin defileul dintre sâni
pe pântec mi-aș croi cărare
la rând mai multe săptămâni

spre peștera ce între coapse
ascunde tainice comori
dar și ispite păcătoase
și chestii care-ți dau fiori
ca speolog atunci aș face
prospecții științifice
să văd și eu pe unde zace
misteriosul punctul G(e)

la urm-aș scrie trei tratate
despre iubirile fierbinți
aș da și două masterate
doar despre cum mă scoți din minți

când trupul tău rebel mă-mbată
cu unduirea-i de felină
și aș sta de gardă ca-n armată
cu mâinile pe carabină

aș vrea să fiu doar o furnică
dar nu-i decât o fantezie
și-mi este puțin cam frică
acum în plină pandemie

cândva

cândva noi într-un timp abstras
am fost puțin în paradis
în minte încă mi-a rămas
surâsul tău venit din vis

și când în brațe te-am cuprins
nu mai puteam să mai respir
și dinspre tine dinadins
o adiere de zefir

venea subtil să-mi răcorească
vulcanul ce-mi creștea în cord
de-ar fi putut ca să topească
ghețarii toți la Polul Nord

definiție

uneori ești luna
învăluită în ceață
alteori ești soarele
care inundă pământul
în fiecare dimineață
ești aerul pe care-l respir
ești spinul dar și floarea
unui trandafir
ești briza ușoară
din marginea zării
ești vuietul valului mării
ești injecția care doare
dar vindecă
ești arșița dar ești și gerul
ești fulgerul care spintecă cerul
ești zâmbet dar ești și suspin
ești medicul de familie
ce mă scapă de chin
ești ambulanța SMURD
ce mă salvează
din cotidianul absurd
ești singura
care doar cu-n surâs
m-a extras definitiv și irevocabil
din abis
ești litera
din alfabetul meu secret
fără de care
nu aș putea fi poet

un înger

din ochii tăi
izvorăsc galaxiile
șoaptele tale
ca un descântec
deschid corolele florilor
în lume
în fiecare zi
eu cred că ești un înger
care dacă m-ar atinge cu aripa
m-ar transforma
într-un fluture
zburând spre lanurile de orhidee
ale zâmbetului tău

Nina BELDIE

Călător printre galaxii

sunt călătorul printre galaxii,
stabilindu-mi culcuș pentru oboseală umană
la răscruce de anotimpuri…
la răscrucea trăirilor
de azi, izvorând dintr-un ieri
pe care îl rog să revină
pentru o clipă…
clipa aceea în care,
retrăind toate cele neprețuite
la timp cuvenit,
să găsesc iertarea
… iertarea a două stele…
Steaua celei care m-a zămislit,
vis de April
năpădit de mireasma florilor
unui corcoduș rebel…
și…
Steaua pe care o tot caut,
culcuș de Dor să-mi fie…
pentru o zi…
pentru o veșnicie…

… Și dacă…
Motto:
„Și dacă mă tulbur, voi pierde totul…” – Pustnic nevăzut din Munții Rarău

… Și dacă mă-ndoiesc de ceea ce eu sunt,
De Dumnezeu cea rostuită pe pământ
Din osul pământean, cu sânge de hoinar,
De aceea menită a nu trăi-n zadar,
De vreodată îndoi-mă-voi de rostul meu
De-a fi lumină-n întuneric greu,
Curajul de-mi voi pierde pe margine de abis,
Cu teama oarbă alungând un vis,
De-oi ocoli eu pasul prin mocirlă
Pe drum deschis de viață fără milă,
De m-oi pleca, furtuna când mă-ncearcă,
Și demnitatea mi-o voi pierde vreodată,
M-aș rătăci pe mine care sunt
De Dumnezeu cea rostuită pe pământ
Din osul pământean, cu sânge de hoinar,
Pe mine, cea menită de-a nu trăi-n zadar.

Rătăcitu-m-am

nu mă căuta
nu o să mă găsești
m-am rătăcit la o răscruce
dintre povești
mi-am însemnat drumul
spre înapoi
cu clipe din viața trăită
în doi
m-a urmărit o oră insipidă
hăpăind urmele
nemernic
de dor hămesită…

Ambiguu

ascund în adânc
un ieri
despre care vorbele
plâng tăceri…

ascund într-o amintire
umbra
unui nedeslușit
cândva iubire…

ascund sub un colț de stea
un mâine
ambiguu
izbucnind
din inima mea…

Adrian MUNTEANU

LECTURI REGĂSITE
Episodul 20

2 martie 2000

Nevoia unor divagații livrești.
De aici începe convingerea mea că trebuie să mă apuc de treabă. Totul pleacă de la cercetarea bucătăriei interne a celor ce au reușit să se exprime și au fost recunoscuți pentru asta.

Proiect 1 – Ivasiuc, „Iluminări” – desfășurare narativă.

Capitolul I: timpul prezent. Eroul (îl cheamă Adrian) la un congres în străinătate. Stări și reflecții asupra propriei persoane. Brusc apare imaginea fetei din institut. Stări prezente și amintiri legate de ea.

Capitolul II: timpul prezent. Întoarcerea la institut. Imediata trecere în trecut la amintirea predecesorului său la conducere și momentele primelor sale contacte cu el. Aici se introduce figura directorului administrativ, cel care conducea practic peste profesor, cel care era mai mult un ornament, un savant intangibil.
Detailată este prima primire la profesor.
Prietenia sa cu un cercetător care făcea figură de nonconformist. Acesta îl caută într-o seară acasă. Eroul este însă într-o vizită unde o va cunoaște pe viitoarea sa soție. Prietenul îl așteaptă până când sosește pentru a-i pune niște probleme de morală: să spună (să scrie) numai ce crede, nu ce i se impune de către alții. Eroul interpretează această intervenție ca un gest de slăbiciune (lipsă de maleabilitate). În timpul discuției, se trece la timpul trecut (o amintire din copilărie cu devorarea unor insecte dintr-o cutie de către una mai puternică). Amintirea este legată ca stare de prezent, vizavi de impresia pe care i-o face cercetătorul.
A doua zi, când trebuia să citească o comunicare, întârzie declanșând proteste sau nedumeriri ale unora, prilej de a dezvolta caracterizarea câtorva personaje noi.
Acum se introduce secvența reîntoarcerii acasă a cercetătorului decepționat de reacția eroului.
Comunicarea
Cercetătorul se împotrivește convenției, regulii care îndepărta adevărul. Împotriva lui se ridică o cercetătoare (tip dur, dogmatic). Directorul administrativ cere înlăturarea cercetătorului. Adrian ajunge favoritul acestuia. Avansează vertiginos. Se trece mai departe la introducerea unui personaj, viitor adjunct al eroului, sprijinit de acesta. Se continua cu secvența erotică a eroului cu fata cunoscută în vizită. Căsătoria și desfacerea ei Apoi se revine la momentul de la începutul capitolului (întoarcerea la institut).
Portretul fostului conducător. Cere înlăturarea lui. Fostul director administrativ decăzut până la funcția de intendent.
Reflecții ale acestuia la ieșirea nervoasă a eroului.

Capitolul III: Adrian începe să constate că a trăit și a acționat fals. Adjunctul său cere înlăturarea fetei la care se gândise Adrian. Pentru prima dată nu cedează.
Timpul trecut: copilăria adjunctului, poziția sa curajoasă cu învățătoarea legionară. Întreruperi cu revenire la disputa din prezent și reîntoarceri la copilărie.
Altă amintire, a înlăturării unor personaje primejdioase din institut. Vagă aluzie la posibila înlăturare a adjunctului.

Capitolul IV: după plecarea adjunctului, rămas singur, amintirea unor excursii cu tatăl său. Din nou translare pe prezent; o cheamă la el pe fată prin secretara care apelează la șeful personalului. Prezența feței îl determină la destăinuiri.

Capitolul V: acasă, continuă să se gândească la ea, cu un început de afecțiune.
Amintirea unei secvențe din liceu cu o prostituată.
Telefonul adjunctului care dorea să se scuze îi aduce aminte de o altă secvență, cu înlăturarea unui cercetător, urmată de înlăturarea celei care a contribuit la această decizie. Decăderea directorului administrativ. Se întreabă dacă s-a procedat corect.

Capitolul VI: dizertație livrescă despre daimon-ul eroului. În ziua următoare el face o demonstrație de forță în cabinetul unde lucrează fata, apoi în cabinetul său cere șefului de personal dosarele celor din respectivul cabinet, cu intenția ascunsă de a afla telefonul fetei. Din dosare își reamintește alte momente de presiuni politice și de putere în institut. Vizita adjunctului intrigat de apariția lui Adrian în cabinet. Discuție pe marginea încrederii reciproce și a slăbirii acesteia.
Vizita eroului la fostul director administrativ, devenit intendent. Clarificări ale poziției sale de acum. Cere adresa cercetătorului, fost prieten, dat afară în trecut.

Capitolul VII: Personajul pe stradă. Începe să vadă detalii sufletești și arhitecturale. O anume încălzire interioară se simte. Începe să se clarifice asupra drumului de urmat: despărțirea adevărului de falsitate. Clarificarea este însă greoaie, cu reveniri și incertitudini, cu piste false.
Îl vizitează pe fostul prieten, cercetător, din discuția cu care încep sa apară „iluminările”.

Capitolul VIII: în intimitate apare o întrebare: adevărurile științei nu pot fi trăite decât rece, distant și străin?
Se apropie de un „umanism științific”, de ideea că iluminarea nu vine decât prin legătura dintre eu și alt eu.
La institut îl cheamă pe un tânăr cercetător pe care-l dăduse la o parte odată. Acesta refuză să colaboreze la schimbările radicale propuse de Adrian (inerția, impostura, mediocritatea etc.) pe motiv că nu crede în micile alianțe și că adevărul are nevoie de spațiu mai larg.
Îl cheamă pe adjunctul său cu care are o discuție violentă, acuzându-l că a mistificat adevărul (apare și șeful personalului). Acuzele sunt reciproce. Adrian pleacă cu convingerea că singura posibilitate este de a merge pe un alt drum, chiar dacă ceea ce face poate trezi suspiciuni și chiar nemulțumiri (unii spun „acțiunea de revizie radicală”).

Capitolul IX: Adrian instituie o comisie și verifică zile întregi competența fiecărui cercetător. Derularea acestei acțiuni se întretaie cu imagini ale unei vechi și mici gări de țară, cu viața și oamenii ei rămași în memoria eroului. Minimalizarea adjunctului dovedit slab profesional. În finalul verificării, un tânăr îi predă schema relațiilor dintre oameni în institut. Adrian nu e de acord cu o asemenea practică, punând ca unic țel adevărul. Înțelege că oamenii au bănuit alte scopuri de când a început să activeze comisia. Se hotărăște să se adreseze deschis tuturor într-o adunare pentru a schimba nu un om sau altul, ci spiritul activității (asanare morală). Vorbește în adunare declarând că a instituit comisia pentru a-și spulbera propriile îndoieli, dar ușa lui va fi deschisă pentru a găsi împreună cu toți o soluție.
În cabinet îl așteaptă un personaj important din partid care dorește concluziile comisiei. Personaj tipic, fraze stereotipe și Adrian nu e de acord să continue așa, fiind aproape insolent. Personajul pleacă furios. După multe frământări, Adrian regretă gestul, gândindu-se la tânăra care va fi posibil distrusă de adjunctul lui.
Frământările adjunctului care nu știe cum se vor sfârși evenimentele. Eroul așteaptă și el o reacție din partea șefului care-l vizitase. Trăiește zile agitate cu amintiri ale unor momente cruciale ale existenței sale, cu fosta soție dominată de voința și orgoliul său. Se decide să nu aștepte, ci să acționeze. Vrea să dea afară cercetătoarea incapabilă, colegă cu fata. Plutește în aer chiar demiterea sa.
Nu se întâmplă însă nimic.
Adrian își dublează efortul de creștere a eficienței institutului. Numai amintirea fetei îi trezește melancolia unui timp al unor mari întrebări interioare.
Se termină pe această stare.

6 martie 2000

Proiect 2 – Mircea Nedelciu – „Zmeura de câmpie”

Capitolul I:
A: prezent: amintirea unui soldat referitoare la prima copilărie, întretăiată de întrebările partenerului de discuție.
Un paragraf: scrisoare trimisă unui profesor (târziu ne dăm seama cine o scrie și cui îi este destinată)
– soldatul către profesorul lui în legătură cu care are o amintire – din nou cu partenerul căruia îi relatează ce i-a răspuns profesorul.

B: soldatul istorisește a doua amintire care se referă la o întâmplare cu profesorul său de istorie.
-paragraf: altă scrisoare către profesor (sunt notate cu un cuvânt, în ordine alfabetică)
– paragraf: autorul se adresează cititorilor dând date despre cei doi: soldatul și partenerul de discuție, un tânăr profesor de română. Atitudine colocvială cu cititorii (ironie, zeflemea etc)

C: profesorul de română în postura de pedagog la un internat în București (renunță la catedra la țară pentru a da la regie film). Secvența se desfășoară ca un scenariu.
-paragraf: altă scrisoare către profesorul de istorie. Toate scrisorile cuprind momente din viața sa de soldat scrise ironic cu privire la armată, satul românesc, păstrarea tradiției etc.

D: paragraf: continuare la pedagog. Câteva figuri de elevi dintre care unul (P) provenit de la o casă de copii, care se întoarce după o călătorie în care și-a căutat părinții.
-paragraf: altă scrisoare a soldatului (o călătorie pitorească cu autobuzul spre o anume A).
-paragraf: scrisoare de la A către soldat (numeroase greșeli și inadvertențe).
-paragraf: continuare pedagog.
-paragraf: altă scrisoare (disertație despre nume în istorie).

Capitolul II
E: descrierea unui sat pierdut din câmpie. Sunt surprinse aspect ale comportamentului uman.
-paragraf: scrisoare a soldatului.
-paragraf: predarea funcției de pedagog. Copiază niște declarații ale unui elev recalcitrant.

F: povestirea (destul de sumară) a ultimelor zile de război făcută de un bătrân învățător. Câteva inserții privind considerațiile ascultătorului.
-paragraf: inserție cu un citat dintr-o carte privind declanșarea primei bombe atomice.
-paragraf: continuarea povestirii învățătorului.
-paragraf: scrisoare a tinerei a care se întoarce dintr-o excursie.
-paragraf: altă scrisoare anunțând că i-a pierdut urma soldatului.

G: secvență cu elevul P care își caută părinții.
-paragraf: o amintire din copilăria lui P cu un unchi nebun.
-paragraf: scrisoare a lui A. ajunsă învățătoare.
-paragraf: continuarea cercetării lui P.
-paragraf: altă scrisoare a soldatului despre o întâlnire cu fostul coleg de bancă.
-paragraf: scurt moment din căutarea lui P.

H: căutarea elevului P
-paragraf: scrisoare a soldatului (intercalează secvențe scurte din două povestiri)
-se revine la căutarea elevului.

I: continuarea căutării elevului (la cazanul de țuică).
-altă scrisoare a soldatului. Continuare a povestirii cu fostul soldat și doi prieteni la restaurant; citat dintr-o opera de filozofie, Vizită a profesorului de istorie la fostul soldat acasă: scrisoare a Anei către soldat: întâlnire la restaurant cu fostul coleg de armată (pedagogul) care își caută și el (între timp e pe post de ghid) părinții.

J: la cazanul de țuică, povestirea unui bătrân despre anii de militărie și război (în timpul povestirii se trece de la persoana I la a II-a plural).
-intercalări de citate din lucrări de istorie privind războiul sau din documente politice.

K: povestirea bătrânului de la cazan. Se află că pedagogul este fiul bătrânului. Bătrânul a fost închis pentru așa-zise vederi legionare.
-altă scrisoare a soldatului (despre Kitsch).
Final deschis.

9 martie 2000

Mircea Cărtărescu
„Nu contează ce scriu, ci mai mult în ce stare scriu, cât mă mulțumește ceea ce scriu”.

Nu avem un Nobel literar pentru că nu ni-l dorim. Pentru lumea literară ar fi o calamitate. Deodată, un om cu două picioare și două mâini ca și toți ceilalți, ar fi înălțat insuportabil mai sus decât toți. Cine să se bucure la noi de așa ceva?

Despre un roman de Milorad Pavic:
„cu rare excepții, muzica, dar mai ales creația literară, nu sunt reversibile, dat fiind că se cer receptate dintr-o singură direcție (spre deosebire de pictură, sculptură și arhitectură). Recurgând la această subtilitate, Pavic schițează caracterul literaturii sale, care din artă ireversibilă devine artă reversibilă, astfel încât cititorul să se poată apropia de roman din toate direcțiile, ca de o sculptură sau de o casă. Indiferent din ce unghi o privește cititorul, creația narativă se va constitui ca un tot, ca o entitate artistică”.

Michael Riffaterre – de citit (dacă s-au tradus) „Semiotica producerii textului” și „Eseuri de stilistică structurală”.
„Trebuie să fim foarte atenți la singularitatea fiecărei opere, la sens, la metamorfoza cuvintelor în interiorul textului, la mobilitatea continuă care se pretează variațiilor de la un text la altul”.

Jose Ortega y Gasset – vede în confort cauza lenei și a morții spirituale și în progresul tehnologiei motivul derapajului de la propria identitate.
Ortega rămâne totuși un optimist: „viața e în mâinile noastre. O croim cum vrem. Avem mereu de ales”.
„mulțimea este nimeni. Autentică nu poate fi decât viața individuală. Viața colectivă se scurge depersonalizată, mecanicizată. Mulțimea, societatea tinde tot mai mult să-i strivească pe indivizi și, în ziua în care o va face, va sfîrși prin a ucide găina cu ouăle de aur”.

15 martie 2000

Tehnici de scriere: Povestire – Descriere – alternanțe
– Povestire + dialog transcris în aceeași frază.
exemplu: „Pentru moment vorbim, chiar regretăm, să fi avut și noi noroc de-un timp frumos, trăiam și noi o ploaie etc., acum totul e gata, nu mai spunem nimic, așteptăm sau privim”.
– capitole povestite fiecare de un alt personaj (uneori reluând aceleași secvențe din alte unghiuri).
– descriere + constatare într-o propoziție. Exemplu: „bem un vin negru de pătează paharele și gros ca bulionul, asta da băutură”.
– Ce am găsit în TĂCEREA: dialoguri în care personajele se află în timpi diferiți. Astfel, răspunsurile la întrebări reiau niște lucruri care s-au spus altădată.
– Descrieri din care au dispărut legăturile morfologice.

23 martie 2000

Sebastian – „Jurnal”

„din momentul în care renunți să fii singur, totul e pierdut.
trăiesc pentru că am apucat să trăiesc.
de ce n-am izbutit în viață să fiu mai nesimțitor decât sunt?
…teribila mea oboseala de viață, oboseala de a nu fi trăit până astăzi nimic.
încă o dată trebuie să constat neputința mea de a modifica un text, după ce l-am redactat odată. (…) Este ceva irevocabil într-un moment pe care, scriindu-l, l-am trăit efectiv, și pe care nu-l mai pot cu niciun preț repeta.
nu îmi place să cunosc oameni (…). N-am ce să le cer, n-am ce să le dau.
Uneori, nu știu de ce simți deodată, mai ascuțit decât înainte, inutilitatea vieții ăsteia, strâmtoarea ei, groaznica ei mediocritate, descompunerea ei continuă, ca o lungă moarte înceată.
de îndată ce trece dincolo de mahala, teatrul românesc e pierdut. Și poate nu numai teatrul. Totul.
grosolănia nu e neapărat necesară, dar vigoarea dramatică este indispensabilă.
nu am nicio atitudine practică. Sunt eminamente un om „care nu se aranjează.” Sunt, în cel mai prost înțeles al cuvântului, un „poet”. Nu știu să discut cu proprietarul, nu știu să mă cert cu un vecin care îmi face mizerii. Tot ce doresc e să fiu lăsat în pace. Pierd, cedez, înghit, suport – dar vreau să fiu lăsat în pace. E absurd și e rușinos. Sunt (…la 37 de ani) dezarmat ca un copil.
simt nu știu ce fel de oboseală veche și duc cu mine, peste tot, incurabila mea singurătate”.

Simt asemănarea de stare, ca o vibrație în oase.
Asta e. A venit momentul să ies în arenă. Cu singurătatea mea cu tot. Să lupt cu ea, să o înving sau să fiu învins. Dar să fiu.
Să scriu.

SFÂRȘIT