Spații culturale nr. 60 (3)

Haihui prin Europa

Stan BREBENEL

CIPRU
sau scurta poveste a unui univers fabulos
(II)

O capitală, două lumi

După micul dejun pornim spre capitala Nicosia. Vom avea în faţă singura capitală din lume divizată, cum divizată este ţara. Aşteptările sunt mari. De la ferestrele autocarului ni se deschid perspective interesante, pe care nu le-am putut vedea în noaptea sosirii. Vegetaţia specifică zonei mediteraneene ne încântă privirea. Ne deplasăm spre sud. Distanţa nu este mare, aprox. 40 de km. Pe această scurtă distanţă vom străbate masivul muntos Kyrenia, ce se întinde în nordul insulei de la est la vest, pe toată lungimea ei, ca zidurile unei fortăreţe. În punctul cel mai înalt de traversare a acestor munţi ne oprim într-un scurt popas pentru a admira vârful Cinci Degete. De oriunde l-am privi, aveam să constatăm acest lucru cu ocazia altor excursii, vom vedea că vârful este asemenea degetelor de la o mână. Tot din locul de popas, înspre sud se deschide o panoramă pitorească. Este câmpia centrală a Ciprului în care zărim capitala. Facem fotografii şi, în acelaşi timp, ne desfătăm cu imaginile ce ne stau în faţă. Ne urcăm în autocar şi pornim la drum. Următoarea oprire este la periferia Nicosiei, într-un microparc industrial, la magazinul de bijuterii al unei prestigioase fabrici. Ascultăm cu atenţie ceea ce ne spune reprezentanta magazinului (o tânără doamnă din Republica Moldova) despre fabrica respectivă şi despre produsele pe care aceasta le realizează. Aflăm cu această ocazie că patronul este armean şi că bună parte dintre specialişti sunt tot armeni. Aveam să constatăm că mai erau, în afară de localnici şi de armeni, angajaţi din Germania, România etc. Produsele, bijuterii de lux din aur şi argint, împodobite cu pietre preţioase şi semipreţioase, sunt destinate în principal exportului. Toţi admiră produsele şi prea puţini sunt cei care cumpără. După acest prim moment de shopping pornim iarăşi la drum, deşi o repriză de ploaie nu ne întristează pe deplin. Când intrăm în capitală, în partea administrată de ciprioţii turci, ploaia s-a oprit şi ne zâmbeşte din nou soarele dintre nori. Pentru cât timp? Nu ştim. După un tur pe principalele artere şi de unde observăm inclusiv reşedinţa preşedintelui republicii, o casă albă în miniatură, oprim în apropierea centrului. Am mai putut vedea zidurile veneţiene şi celebra linie verde, cea care-i separă pe ciprioţi. Constatăm că edificiile, fie vechi sau noi, nu au grandoarea celor de pe bătrânul continent. Un foarte scurt istoric este necesar.
Prima denumire recunoscută a aşezării a fost Ledra încă din timpurile asiriene. În perioada ocupaţiei egiptene, denumirea a provenit de la împreunarea numelui regelui Lefkos şi al soţiei sale, Sia, rezultând Lefkosia, ulterior dialectul turcesc a consfinţit-o drept Lefkosa, aşa cum îi spun ciprioţii turci. Mergem la pas pe străduţele înguste cu clădiri vechi, ce amintesc de prezenţa francezilor, cu zidurile cetăţii veneţiene, cu bisericile catolice transformate în moschei, spre bazarul central aflat pe coloana vertebrală a Nicosiei de nord şi de sud, strada Ledra. Ne strecurăm uşor şi cu grijă printre maşinile care abia se târăsc şi care contrastează cu peisajul înconjurător. Dacă nu ar fi aceste maşini, am putea crede cu mare uşurinţă că ne-am întors în timp cu câteva secole. Pentru scurt timp, ne oprim la Hanul Büyük sau Marele Inn. Acesta a fost construit de otomani în anul 1572. În centrul curţii este o moschee de dimensiuni mici, care are o fântână pentru băi de pre-rugăciune. Ca orice obiectiv important, acest han a cunoscut numeroase transformări privind destinaţia sa. În Büyük Han a funcţionat prima închisoare din oraş sub administraţia britanică, iar din anul 1893 a fost transformat într-o pensiune pentru familiile sărace. Această clădire este considerată o perlă printre clădirile de epocă ce dau farmec Nicosiei. În anii 1990, clădirea a fost restaurată şi a început să funcţioneze ca un centru de artă. Aici sunt găzduite galerii de artă, ateliere de lucru, magazine de suveniruri, cafenele şi un restaurant unde pot fi servite produse tradiţionale din bucătăria cipriotă turcă. După ce servim masa, la un alt local, avem la dispoziţie două ore pentru shopping sau pentru a trece frontiera în partea grecească, adică în U.E. Considerând că bazarul din partea turcă ne-a lămurit, trecem frontiera pe bază de paşaport sau carte de identitate, trecere care se produce destul de lesne. Observăm imediat schimbarea. Clădirile sunt modernizate, aerul parcă este occidental. În magazine, aceleaşi produse care atrag privirile turiştilor, dar numai atât. Nicosia plăteşte şi ea tribut aceloraşi acţiuni politice globale. Dacă în partea nordică se implică doar Turcia, fără a contribui la modernizare, în partea sudică sunt accesate fonduri europene şi, cu sprijinul Greciei, şi investiţiile se văd cu ochiul liber. Nicosia sudică este un oraş modern, în plină dezvoltare şi expansiune, în timp ce în nord aerul vetust pare de neschimbat. Cu aceste contraste evidente, ne întoarcem la autocar. În drum spre Kyrenia, ni se arată pe versantul unui deal două steaguri imense, cât 24 de terenuri de fotbal, care noaptea strălucesc de lumini: cel al Ciprului de Nord şi cel al Turciei. De altfel, în foarte multe locuri aceste două steaguri sunt arborate unul lângă altul. Nu am văzut nici unul oficial al Ciprului, decât în partea de sud. Lângă el erau cel al Greciei şi al U.E.

Güzelyurt

O nouă zi, o nouă aventură. Astăzi mergem în partea de nord-vest a insulei Afroditei, în zona oraşului Güzelyurt sau Morphou (în greacă). Distanţele în Cipru nu sunt mari, aşa că, în scurt timp, suntem la destinaţie. Până să ajungem acolo, facem două opriri. Prima oprire este într-un loc predominant ca înălţime, de unde putem vedea un baraj imens şi un lac de acumulare de câteva zeci de ha cu apă dulce, cred că singurul din Cipru, apă provenită din topirea puţinelor zăpezi de pe vârfurile muntoase din împrejurimi, din ploi şi dintr-un pârâu, cu debit variabil, funcţie de regimul pluviometric. Barajul, aşa cum este el realizat, pare o copie la scară redusă a celui de la Siriu, din judeţul Buzău. Poposim apoi la o fermă cu o importantă livadă de portocali. Povestea fermierului este una interesantă. După evenimentele din anul 1974, mai mulţi cetăţeni din Turcia au fost cointeresaţi să vină în Cipru de Nord, în urma părăsirii insulei în masă de către băştinaşi. Chiar dacă nu erau de condiţie bună, totuşi li s-au acordat foarte multe facilităţi: bani, terenuri, case sau apartamente, toate gratuit. Foarte mulţi dintre ei au plecat la scurt timp. Unii au rămas şi au afaceri care le asigură un trai îndestulat. Dar şi muncesc. La marginea livezii, într-o baracă improvizată, poţi gusta portocale şi sucul făcut pe loc, poţi achiziţiona ulei de măsline, miere de albine şi alte fructe de sezon. Deşi portocalele erau pe trecute, au fost destule pentru a ne răcori cu un suc natural preparat la faţa locului. Nu poposim prea mult la livada de portocali, pentru că ne aşteaptă noi obiective. Un prim obiectiv din Güzelyurt este biserica ortodoxă Sf. Mamas, construită în secolul XVIII în stilul bizantin, biserică ce adăposteşte câteva icoane de mare valoare. Pe un perete exterior este un basorelief ce îl înfăţişează pe sfântul Mamas salvând un miel din gura unui leu pe care îl călăreşte. Vecin cu această biserică este Muzeul de Arheologie. Aici avem posibilitatea de a vedea vestigii începând cu secolul X î.H. şi terminând cu epoca mai nouă. În curtea muzeului se află obiecte ce au aparţinut unor construcţii monumentale. Sunt bucăţi de coloane, capiteluri, bucăţi de piatră din zidurile exterioare sau interioare ornate cu diferite motive. Pentru jumătate de oră avem liber să putem merge în Bazarul, în principal de legume, organizat sâmbăta în apropierea centrului oraşului. Excursia continuă în oraşul antic Soli (oraşul lui Solomon) aflat în apropiere de Güzelyurt, pe pantele unui deal. În afară de ruinele unor edificii, inclusiv ale unui amfiteatru antic, admirăm vechile mozaicuri bine conservate printr-un sprijin acordat de UNESCO.

La loc de onoare se află un element din mitologia grecească, mitul Lebedei şi al Ledei. Înainte de a încheia ziua, servim masa, cu produse tradiţionale, într-o frumoasă tavernă aflată pe malul mării, ce are o terasă destul de ingenios realizată: pe malul mării, la bordul unei corăbii şi pe pasarela dintre ţărm şi corabie. Ambianţa este grozavă şi te îndeamnă să guşti din apetisantele produse.

Peninsula Karpass

După o zi de pauză, pe care o dedicăm explorării oraşului Kyrenia şi plajă pe malul mării sau la piscina hotelului, plecăm în cea mai lungă şi cea mai incitantă călătorie. Am fost preveniţi că aceasta este o zona aproape sălbatică, aridă şi săracă. Şi totuşi locuită. Este o zonă sălbatică pentru că aici, prin lege, sunt interzise construcţiile gen hoteluri, întreprinderi. Doar localităţile existente, puţine spre deloc pe măsură ce înaintezi spre capul peninsulei, se mai modernizează. Prima oprire este în satul pescăresc Bogaz. Un sat mic, cochet, ce aduce a orăşel de numai 500 de locuitori. Oprim la o tavernă unde pot fi servite celebra cafea turcească şi ceaiuri specifice acestei zone. Satul se află la intrarea în peninsulă. De aici se pot cumpăra diferite suveniruri: tablouri, săpunuri, ulei de măsline şi sucuri preparate tradiţional (eu am luat de roşcove) etc. Nu putem să rămânem indiferenţi la peisajul mirific: palmieri, leandri şi terasa tavernei care are ieşire la mare. Ne continuăm călătoria şi vizităm o fabrică de ulei. Aceasta este de capacitate mică şi a fost modernizată pe la începutul anilor 2000. Nu putem să trecem indiferenţi pe lângă utilajele vechi şi fotografiile de epocă expuse, ce înfăţişează modul în care era produs uleiul, mai întâi artizanal, cu unelte rudimentare, ca apoi să vedem evoluţia în timp. În curtea fabricii există şi un magazin de prezentare şi desfacere. Aici gazdele noastre ne-au servit cu o băutură tare pe bărbaţi şi cu un lichior pe femei. Am putut apoi gusta ulei de măsline simplu sau cu condimente cu pâine caldă. Cei doritori au putut să achiziţioneze ulei, săpunuri, dulciuri. Până să intrăm în zona sălbatică cu adevărat, oprim la o biserică ortodoxă aflată în avansată stare de degradare, aşa cum sunt aproape toate de pe teritoriul Ciprului de Nord. Este biserica Sfântului Firzoz (θYRΣOΣ).

Odată părăsit acest teritoriu de către ciprioţii greci, de lăcaşurile lor de cult nu s-a mai ocupat nimeni. Doar cele mai arătoase au fost transformate în moschei. Sub această biserică, într-o grotă, există un izvor cu apă tămăduitoare, cu efect asupra bolilor de piele. Nu se poate consuma, deoarece este sulfuroasă. Ne continuăm drumul după ce servim prânzul. De aici intrăm într-o altă lume. Şoseaua este proastă, satele lipsesc, iar peninsula se îngustează pe măsură ce înaintăm, încât marea ne apare când în dreapta când în stânga. De-o parte şi de alta a şoselei sunt câmpuri de pe care se treieră cerealele. Vegetaţia este arsă de căldura destul de mare, iar copacii nu sunt destul de numeroşi pentru a asigura o anumită răcoare pentru oameni şi animale. Nu după mult timp ni se atrage atenţia că intrăm într-o zonă a măgăruşilor. Aceştia trăiesc în libertate şi au un statut special. Dar şi o poveste tristă. Când grecii au părăsit nordul, şi-au abandonat nu numai casele şi terenurile, ci şi măgăruşii care constituiau ajutorul de nădejde în lucrul câmpului. Aceştia s-au semisălbăticit şi trăiesc în această rezervaţie din extremitatea estică a peninsulei.
La intrarea în rezervaţie ne aşteaptă primii măgăruşi. Stau pe drum şi nu se dau din faţa maşinilor decât după ce primesc ceva de mâncare: fructe sau pâine. După ce am plătit această „taxă”, ajungem la obiectivul final: Mănăstirea ortodoxă a Sf. Ap. Andrei. Aici, în parcare, ne aşteaptă alţi măgăruşi, dar şi multe pisici. Le oferim mâncare şi unora şi altora (pentru că am fost preveniţi de Elena, ghida noastră). Însă măgarul tot măgar rămâne. Cei câţiva le-au alungat pe pisici şi le-au mâncat mâncarea, deşi erau resturi de peşte cu oase mai mari sau mai mici. După ce am epuizat proviziile, vizităm biserica. Şi aceasta are o istorie frumoasă, deşi se află la extremitatea nord-estică a Ciprului. Se spune că Apostolul Andrei călătorea des între Ierusalim şi Balcani. În una dintre călătorii, căpitanul corabiei şi-a pierdut vederea. Se întâmpla să fie în apropierea ţărmului insulei. Atunci Sf. Andrei l-a pus să acosteze pentru că ştie el de un izvor cu apă vindecătoare. Au coborât amândoi şi au dat câteva pietre la o parte şi de acolo au ţâşnit apele unui izvor. Căpitanul s-a spălat de câteva ori pe ochi, la îndemnul apostolului şi, ca prin minune, şi-a recăpătat vederea. După ce a ajuns la Constantinopol, căpitanul l-a rugat pe un pictor, după ce l-a descris, să-l picteze pe Ap. Andrei, realizând câteva icoane. Una dintre ele a fost lăsată de căpitan la izvor. Pe acel loc a fost construită mai întâi o bisericuţă, se spune că tot prin strădania căpitanului. În sec. XIV s-a construit o biserică mai mare. Pentru greci, aceasta este un loc sfânt, de pelerinaj. După îndelungi negocieri cu turcii, care se opuneau, biserica a fost renovată de curând şi arată foarte bine. Izvorul cu apă tămăduitoare este la baza bisericii, aproape de ţărmul mării. În jur se găsesc multe tarabe cu suveniruri scumpe, dar şi cu prostioare, ca peste tot. După ce ne reculegem şi aprindem lumânări, pornim spre hotel. Numai că mai avem o haltă de făcut. Pe malul mării, la Golden Beach sau plaja Cleopatrei, ne aşteaptă o oră de relaxare. Am ţinut să ajung pe malul apei după ce am traversat o lăţime impresionantă de plajă a cărei nisip fin era încins ca plita. Apa ne-a ostoit fierbinţeala tălpilor. Marea era în acest loc superbă: limpede, cu un nisip fin pe plajă şi în apă, adâncime mică de la ţărm până la vreo două sute de metri spre larg. Cei care nu au vrut să îndure supliciul nisipului încins (unii au făcut băşici în talpă!) au putut savura la o terasă simplă o bere rece sau o îngheţată. În microbuz, la întoarcere, a fost linişte. De la oboseală, de la frumuseţile care uneori ne-au tăiat respiraţia? Poate că amândouă la un loc, încât aproape că nu am observat că am ajuns la hotel.

Famagusta

Penultima zi a şederii în Cipru de Nord este dedicată oraşului Famagusta şi împrejurimilor. Pentru început, vizităm Mănăstirea Sf. Barnabas. Acesta a fost un discipol creştin ce s-a născut (sub numele Iosif) şi a murit în Cipru (3 d.H – 61 d.H). Biserica acestei mănăstiri a fost transformată într-un muzeu al icoanelor. Se găsesc multe icoane reprezentând pe majoritatea sfinţilor, realizate de mai mulţi autori, unele vechi de câteva sute de ani. Acareturile mănăstirii adăpostesc Muzeul de Arheologie. În apropiere se află grota în care a fost descoperit mormântul lui Barnabas. Următorul obiectiv este oraşul vechi roman Salamis. Aici, pe un spaţiu generos, se află ruinele acestui oraş. Ne purtăm paşii prin gimnazium, băile romane, pe la latrină şi la mormintele regale, ascultând poveştile din istoria veche a acestei aşezări. Mergem să vedem şi amfiteatrul, care a fost reconstruit şi arată foarte bine. De aici ne îndreptăm spre oraşul Famagusta (Gazimagusa sau Magusa în turcă). El are o istorie foarte interesantă. A fost fondat în secolul XI î.H. Arhitectura medievală este foarte bine reprezentată şi conservată. Oraşul a fost pentru foarte mulţi ani principalul port din Mediterana de Est. Pentru iubitorii de istorie sunt impresionate zidurile vechii cetăţi a oraşului Famagusta, Castelul lui Othello, ruinele bisericii la care mergea să se roage Desdemona, aflate peste drum de castelul lui Othello, şi Catedrala catolică Sf. Nicolae, ce a fost transformată în Moscheea Lala Mustafa Pasha. În castelul lui Othello, marele Shakespeare a găsit inspiraţia pentru a scrie drama cu titlul omonim. De altfel, între castel şi ruinele bisericii se află, într-un cochet părculeţ, bustul marelui Will. Admirând din exterior moscheea, nu poţi să nu observi asemănarea izbitoare cu Catedrala Notre Dame, numai că aceasta este sluţită prin adăugarea unui minaret şi prin dărâmarea acoperişului în stil gotic şi a turnurilor.

Dacă treci prin Famagusta şi nu vezi fantoma vechiului cartier Varosha, nu ai văzut nimic. Pe la jumătatea deceniului al şaptelea din secolul trecut, Varosha era cea mai modernă şi cea mai mare staţiune a Ciprului, o destinaţie de lux pentru bogătaşi şi pentru vedetele lumii. Făceau plajă la Varosha Liz Taylor, Richard Burton, Brigitte Bardot, Sophia Loren şi multe altele. În afară de luxoasele hoteluri erau şi vilele unor oameni foarte bogaţi. În acel august 1974, au primit ultimatum pentru a părăsi oraşul imediat. Mulţi au plecat doar cu hainele de pe ei, crezând că se vor întoarce foarte curând. Au trecut 44 de ani şi stafia clădirilor degradate, fala Ciprului de odinioară, te înfioară. Însă Famagusta are şi o zonă nouă, cu clădiri moderne, ca orice oraş modern. Există o simbioză care face ca fiecare parte a oraşului şi întregul să fie foarte frumoase, integrându-se perfect în peisaj. Însă partea istorică este cea mai convingătoare din punct de vedere turistic. În final, aven o oră pentru a face câteva cumpărături la magazinele din preajma moscheii Lala Mustafa Pasha. Ne întoarcem la hotel cu imagini de neuitat dar şi cu întâmplări recente care au marcat istoria plină de tragism a ciprioţilor.

Spre ţară, prin Larnaca

A doua zi, mult mai devreme ca de obicei, după micul dejun, părăsim hotelul şi ne îndreptăm spre aeroportul din Larnaca. Drumul spre aeroport este acelaşi pe care am venit. Ne luăm la revedere de la Kyrenia, de la mare, de la Muntele Cinci Degete, de la partea de nord când trecem linia verde (frontiera) fără probleme prin vestul Nicosiei. Revedem deja cu nostalgie locurile pe care le-am vizitat. Chiparoşii, măslinii, cedrii, leandri, arborii de piper, arborii de foc, numeroasele soiuri de pin mediteranean, din cele peste o mie catalogate, portocali, lămâi ne însoţesc pe tot drumul. Ajungem la Larnaca la timp pentru un tur al oraşului şi pentru a ne opri la Biserica Sf. Lazăr, ultimul obiectiv din programul vizitei. Aceasta se află în partea de vest a oraşului, în apropierea mării. Biserica a fost construită în secolul al IX-lea pentru a fi gazdă mormântului Sf. Lazăr din Betania. După ce a fost înviat din morţi de către Isus, acesta s-a refugiat în Cipru de frica iudeilor şi a trăit în Larnaca încă treizeci de ani. În anul 890, au fost descoperite moaştele sale, iar în anul 901 au fost mutate la Constantinopol. Portalul bisericii păstrează inscripţii greceşti, latine şi franceze. În biserică sunt păstrate şase icoane bizantine ce au fost ale vechiului iconostas. Două dintre ele îl înfăţişează pe Sf. Lazăr (una – ca episcop şi cealaltă reprezintă învierea sa). Există şi o icoană făcătoare de minuni ce o înfăţişează pe Maica Domnului. Sub altar, într-o grotă, se află sarcofagul în care au fost găsite osemintele Sf. Lazăr. Parte din moaştele sale se află în biserică într-o raclă de argint. Nu după mult timp, autocarul ne va lăsa la aeroportul din Larnaca. Avem timp de meditaţii până la decolarea spre casă. Făcând bilanţul unei săptămâni, putem trage concluzia că, plecând aproape în necunoscut, am aflat lucruri extraordinare despre un popor ce trăieşte divizat, ce are o capitală despărţită arbitrar, în care interesele strategice ale marilor puteri sunt mai importante decât soarta locuitorilor acelui spaţiu. Am cunoscut stagnarea nordului şi dezvoltarea sudului. Şi am mai constat ceva: frumuseţea locurilor şi căldura oamenilor. Deosebirile dintre ciprioţii greci şi turci nu sunt evidente în afara religiei. Poate că într-o zi, nu peste mult timp, le va da Domnul înţelepciune mai marilor lumii pentru dispariţia acestei linii verzi şi întregirea Ciprului va deveni realitate. Plecăm cu regretul că nu am putut vedea tot din ceea ce ni s-a oferit cu atâta dărnicie. Cu aceste gânduri ne îmbarcăm. Aeronava decolează la timp, iar zborul spre ţară decurge normal, cele câteva turbulenţe nu au făcut decât să ne amintească faptul că suntem deasupra norilor.

Diana TRANDAFIR

Atunci ca acum

am visat am vorbit
și am scris pagini întregi despre ea
pentru toate lucrurile întâmplate
ție și celor ca tine
ar trebui să fii fericit
unul singur ești tu
cel care a rodit 33 de meri în livadă

din mijlocul inimii de sânge cald dătătoare
spaima nu vine
decât prin porumbei prin câini și prin fluturi

din tinerețe în tinerețe
plutești printre frunze de nuc
pasăre
ar fi trebuit să te naști și nu om

în ploaia care amestecă obrajii cu lacrimile
ai tatuat zâmbetul
ca pe un fulger

Poveste

chiar dacă aș planta acum
un copac
nu cred că s-ar putea inventa
o nouă religie

seara
lucrurile încep să prindă contur
fiecare cu alunecarea sa
dinspre trupul jupuit
spre valul de mare

înecați în deșertăciunea unei epave
mulți au îmbătrânit în fața oglinzii
înnegrite de cochilii de melci

ele povestesc despre nefericitul
contratimp al viselor
transformate în coșmaruri sau în lecții de viață
totul e la vedere
fățiș
drept în față
deși de secole lupta
se dă numai și numai în spatele frontului

cineva trebuie să vorbească
despre pielea plină 100% de spini
de care agăți tablouri de familie
în timp ce asculți melodiile filmelor vechi
sau poate despre
nimicul credibil ce ia locul
penelor grele și ude care tot împiedică zborul

soarele a spart din nou geamul
dezvelind cerul
ca un cadran de ceas digital
tunurile din navarone au tăcut

fantoma trecutului
acoperă cu mâini tremurânde
rana prea neglijent pansată
din suflet

Vioara întâi

sub pleoapele calde
ochii de chihlimbar văd orașul întors
știm că tot ce rezistă
e clădit
pe lumina generoasă a soarelui

încă nu te cunosc
cu brațele întinse vâslesc
la câțiva centimetri de vis și abis

dreaptă și mândră aș merge
pe sârma inimii tale
împrăștiind rând pe rând
fluturii singurătății
dincolo de dantela neagră a beznei
nu mai e timp pentru iubiri provizorii
strugurii dulci sunt pentru oamenii buni
dacă azi ar fi mâine
am trăi
mai mult mai puțin
cine știe

de când
confundăm călătoriile cu procesiunile
umbrele colorate-ale plopilor
par simple fragmente de stofă