Propoziții pretențioase – Avenei
Și n-am făcut? Oho! Câte nu!
Cuiul forjat prin înroșire cu aparatul de sudură, cu ciocanul de două kilograme la îndemână, pe șina mare, apucat după o rapidă aruncare a cleștelui de sudat jos – când azvârl eu câte ceva se dau toți la o parte – și o ciocănire pe două părți, până la obținerea unui vârf penetrabil, unul câte unul până la epuizare. Și a stocului rezervat lucrării, și a puterilor. De la flamă, de la bătăile repetate, de la aplecările și ghemuirile la podea, o cinzeacă de sudoare eliminată de la porii părului până la ai tălpilor. Ne avivam printr-o scurtă pauză, aerisire prin deschiderea ușilor și prin reîmprospătarea fondului lichid intern. Apă, cola…. În primele dăți ne îngrijisem să nu dăm foc atelierului, așezam sub șină și în preajma bancului plăci de azbest, colecționate de tata de la cunoștințe și clienți, de la care mai obținea uneori și alte materiale, de-alde compuși vecini tabelar cu azotul, apele tari, țipirigurile…, ca până la urmă să nu ne îngrijorăm prea tare de răzlețele brocuri rostogolite aiurea. Oricum, arunca tata cu apă în relașul amintit, uneori venind din curte, apostrofându-ne că nu am deschis mai devreme ușile: ,,Muriți aici, mă! Dați foc la casă!” Adevăr grăia, pe jumătate, prima. Tăiai fumul cu cuțitul, lumina soarelui și azurul cerului împiedicate privirii de o perdea groasă de smog. Oricare altul, neobișnuit, ar fi jârâghit până la eliminarea plămânilor. Nu și noi, aveam filtre bune și antrenament. Focului de brățară. Cuiul deci, platbanda găurită la doi centimetri jumătate de la extremități, încă o gaură pentru introducerea cuiului, la distanță de nouă centimetri, măsurată de la una dintre cele două, sudarea celor două părți, îndoirea la trei centimetri de capete a platbandei și roluirea acesteia. Burlanul desfășurat 32 cm, brățara cu doi în plus. Am uitat să menționez perioada de tranziție. Trei etape. Ideea lui tata: subțierea capătului care intra în platbandă, până la mărimea găurii – se topea materialul fier-betonului prea repede. Alta: gaură de 8,2 mm pentru φ-ul striat de 8 – se topea platbanda, deseori din tablă de un milimetru, unu și ceva, și necesita adaosuri de electrod și ochi încinși de flamă. Până la urmă am reușit să avizăm versiunea întâi îmbinată cu a doua. Găuri de 6 mm, la fel toate trei. Cea din ,,mijloc” supusă unei lărgiri cu preduceaua până la mărimea lui 8 și ceva, cu aproximare vizuală, retușabilă prin probări succesive cu cuiul. Sudare sigură, cu probabilitate de găurire prin străpungere mică, gulerul rezultat din lărgire asigurând material suficient la topire pentru lipirea celor două componente și o robustețe sporită la ciocănire.
Să-l fi supus pe ,,zidărică” ăla de ne jignise cu ,,I-un pic de probă de lucru!”, la Homești, la o astfel de provocare de schimbare de paradigmă. Fiindcă una-i să dai din gură și alta să scornești metoda cea mai bună. Mănânci avrama din avrami sau mănânci castane, tot una este și i-am spus-o în minte cu lehamite.
Din ăștia găsești peste tot, iar pe bulevardul Eroilor și în zonele limitrofe nu lipsesc specimene dintr-astea care nu ezită să se avânte în afirmații fără fond, plutește pe-acolo aerul mongol ca o molimă, sporit până la a ajunge urbea, prin aceeași tranziție, dar nenorocită, un târg de străini. Un fel de I.L. Caragiale. Localitatea, nu scriitorul, nefericit asimilat romilor. Vai nouă, stimați globaliști!
