Fărădelegea lui Călin – Modul civic
Pe leș încalecă pleșuvii și șacalii fără vârstă.
Șacalii dintr-un rebus, pleșuvii din desenele animate. Moștenitorii, induși, din Art. 175, din arborele descendenței, construit pentru desproprietărirea de cele nenecesare ale însemnatului juridic, interzisul prin lege de neputință, neștiință, incapabilități diverse, bunuri care se vor tranzita de la unul spre altul prin gratificare ori înzestrare, avizarea aparținând consiliului și instanței, dar cu dar de mână din partea tutorelui. Donație, da, însă raportată.
În maniera, și numai sugerată, de a defila printre subtilități cu ,,nu se întâmplă nimic, nu ia nimeni pe nimeni”, sub forma nenumirii unui tutore pentru interzisul judecătoresc, dacă ,,… se află sub ocrotirea părinților…” Ar fi chiar barbar, ticălos cu totul numai gândul, darămite înfăptuirea. Și este. Dovadă că ,,bunul-simț” acționează până la majorat, după, instanța pune un tutore. Cazul cu tutore înainte are două variante: același; un altul. (Art. 176)
Prin Art. 177 se dă tonul ieșirii din carapacea interzicerii, cu condiția încetării cauzelor declanșatoare, la cerere – interzisul, tutorele, unele persoane din spectrul Art. 111 sau instituții – și cu efecte după emiterea hotărârii judecătorești. Al. 4 face apel la Art. 169, acel neînțeles din urmă text, cu terțe și canoane de știință opozabile.
Sunt dispus s-o iau de la coadă la capăt. Art. 178 mă obligă. M-am prins, a dispărut, nu știe nimeni nimic despre persoană, nu a mandatat, nu a lăsat un om ca administrator. De-atâtea presupuneri și reduceri la nimic a cuiva, mă determină să nu fie nici de partea cealaltă vreun interes, ce nu știi, nu există. Automat, de unde o posibilă instituire de curatelă? Pe filiera numărătorii inverse, legii i se permite imixtiunea în treburile altora și dacă respectivul… este obligat să ,,… lipsească o vreme îndelungată de la domiciliu…”, însoțit de aceleași două omisiuni de numire a unui reprezentant. Celelalte două variante ale curatelei vizează ,,incapabilii” administrării propriilor bunuri: bolnavi, bătrâni, infirmi (,,… deși capabili…).
Deși sunt de acord cu viziunile și detaliile precise, trecerea în revistă a instanțelor ce se ocupă de articolul abia părăsit, în cele patru cazuri, mi se pare de o inutilitate și incongruență evidentă. Cine și de unde erau de trecut doar în Codul de Procedură Civilă. (Art. 179)
Că se bagă statul unde nu-i fierb ceaunele…. Păi, la ce-i mai permiți insului cetățean să își aleagă curatorul, dacă i se găsesc motive temeinice pentru înlăturarea lui? Curatorul – ,,… persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu…” și în stare să îndeplinească toate sarcinile regularizate de lege. (Art. 180)
Și cine spusese că instalarea curatorului este echivalentă cu știrbirea capacității persoanei aferente? (Art. 181)
Ei na, trebuie să știe întreaga omenire? Și-a dat omul consimțământul și a cerut curator, el ori soțul, rudelor și…, destul că știe completul de judecată. La ce se mai afișează și la Primărie? (Art. 182)
Curatorul nu-i nici mamă, nici tată, nici rudă și nici altcineva atât de apropiat, e doar atât cât să dea autoritate instanței pentru a stabili reguli, a pune limite, a le extinde la a administra bunuri. (Art. 183)
În privința renunțării, termenii mai mult de 3 ani și mai puțin de atât aplicabili la renunțare, un curator egal un tutore. (Art. 184)
Încetarea, de asemenea. (Art. 185)
Iar dacă ni se spunea despre curator special, rețineam și ofeream spre studiu. Și dacă n-am fi distins situațiile în care se cer specializări pentru cele legate de minorat, am fi pus talmeș-balmeș pe unul simplu cu unul special. (Art. 186)
