Propoziții pretențioase – Azurăm
Pe-o vreme câinoasă, din erele perene ale schimbărilor trimestriale anuale, unde scurgerile olanelor se-nnoadă în lacrimă la buza cotului de burlan, nu iese nici ursul, nici ursoaica. Numai omu-i….
Trecător, dar și plin de neliniște, până-i cade guvernul imunitar și zace la pat. Pică o ceață peste matinal, de să-ți vină a suspenda toate propunerile, decente și de stringență, contrară tonului azuriu din titulatură. Nu vă spun ce dorință e-n Cristi să plece azi la o primă învelitoare înscrisă în calendarul lui 2021 și ce neputință în unul dintre elevii mei la pian să se prezinte la curs din pricina răcelii. Și de-ar înțelege ,,trestia” asta ,,gânditoare” până unde și cât poate duce.
Neprielnice și ucigătoare toate. Fie alegerea nepotrivită, la trei case înspre cimitir – drumul spre el, perpendicular, Eternitatea salutând de pe stânga, dând din Eroilor (și noi ce eram?) la nici 100 de metri de intersecție – ne postarăm cu sculele de tablă. Și-o altă inevitabilă ,,nenorocire”, vizavi de ,,Scapă porcu’”, dar nu cea din urmă. Avurăm o baftă…. ,,Aplecătoarea” părea dintre cele mai facile, de plimbări genul celor ce curg din susul Centrului până la Parc. Nu și făcătura de tablă, netăiată, de-a-ntregul, însă sucită de două ori la falțuri și-ncă pe atâta la coame. Un bai testat și trecut la suportabile. Doar ghinionul învecinării cu un iz bovin a scăzut drastic șansele unei bife în carnetul cu lucrări ,,memorabile”. În dosul domiciliar, nea Priceputu împărțea gardul cu o familie crescătoare de vite: spoitori. Dintre cei ce adaugă la avuții din surplusul obținut de la săptămână la săptămână îngrășând ,,porcul” înainte de vânzare și păcălind țăranul nătâng la cumpărare. Axiomă valabilă samsarilor.
Ce lucrare să fie aceea unde perfecțiunea să-ți dea de gândit până a declara casa, proprietarul, materialele, manopera, împrejurimile și plata impecabile? O utopie! Prea sus, prea jos, prea înclinată, prea dreaptă, prea bătrâni și…, prea tineri și…, prea multă muncă, prea groasă/subțire/uleioasă tabla, prea rară/coaptă scândura, aidoma grinzilor/căpriorilor, prea multe hornuri/dolii/luminatoare/cucuvele, prea….
Din prea greu dai foc motoarelor, te avânți nebunește de frică, azimut de la streașină-n sus, și voia domnilor. Avizul lui tata, al proprietarului și…. Bați în retragere doar în situații rare, până la escaladă, pentru pretenții mari, risc total, imposibilitate, vecini inexorabili și plată de toată jena. Uneori lăsate cu amenințări. Nea Costică P. om de înțeles, meșter căutat pentru unele și altele mecanico-electrice, fost amploiat la Siloz, dintre cei care cată-n fire și motorașe cu țigara-n colțul buzelor, trăit între țiganii cu bivolițe numai el știe cum, tolerant până la primul fir de păr ridicat în cap – să fie ăsta motivul calviției? – și la halat de dimineață până seara. Sintagma ,,Sunt și ei oameni.” nu m-a mulțumit. Exclusesem figurile tăiate-n stepele mongole, fustanelele și zorzoanele colorate, chit că imită modele florale diverse, aprinse, totuși, nu puteam, cu axonul unic funcțional, să evit palele de miros de balegă vânturate de coada Joianei de mezat. ,,Până diseară ne dă de terminare, bre!” Când l-am auzit iarăși cu…. ‘L-îndemn pe frate: ,,Cristi, mai repede, până nu sucombăm de scârbă!”
