Fărădelegea lui Călin – Coșul civil
Motivul încăpățânării își derulează povestea de pe vremea cântatului. Din prima clipă în care în loc de un cântec am descoperit existența câtorva sute. De atunci mă tot stârnesc altele și altele. Ies din discuție neputința și eșecul. Sunt evidente. Prin urmare….
Continuăm. De ce era nevoie de încă un articol? De dragul unui preaplin Codului Civil. Stând bine, de altfel, conținutului celui precedent, 120, ca alineat, când se pune problema trimiterii la indezirabilitatea tutorelui și la auto-cererea de înlocuire, nedeclinându-se obligațiile până la hotărârea, de urgență, instanței. (Art. 121)
Care să fie poverile, cele ce pot face obiectul refuzului de continuare. E mai mult un nu mai pot, cu toată obligativitatea din capul locului, numitul ,,… este dator să continue îndeplinirea sarcinilor tutelei.” În circumstanțele atenuante următoare: a depășit 60 de ani, e gravidă sau cu copil de maxim opt ani, are mai mulți de doi deja acasă, este bolnav, infirm sau are un domiciliu la distanță mare de minor și lucrușoarele lui.
La uzul distribuirii unei ,,persoane” a atributelor fizică și juridică nu apare niciun fel de diferențiere majoră, responsabilul angajamentelor are un nume, propriu în cazul persoanei fizice, denumit în sfera persoanei juridice. Acum. Art. 122 inserează clar ce reprezintă tutela: ,,… o sarcină personală.” Apoi se dezice, inutil, deschizând Al. 2 astfel: ,,Cu toate acestea…” Semn al unei deziceri, al unei excepții, ceea ce nu este cazul, fiindcă prin consiliul de familie se decide încredințarea tutelei altei persoane, dar, cum spusesem, tot fizică – nicio excepție – sau juridică – de asemenea cu reprezentare nominală prin natura statutului ori desemnată de administrator.
Am demonstrat și cealaltă latură a noii îndărătnicii: curiozitatea, lipsurile și exagerările redacționale. Dincoace de ele un Art. 123 motivant: îndoiala legislativă sau duplicitatea. ,,Tutela este o sarcină gratuită.” Mai curând o asumare neremunerată. Însă, iarăși ne sucim la Al. 2 cu aceeași sintagmă de ieșire din constrângerea tiparului, creând premisele salarizării celui pus să administreze viața și averea minorului, în cuantum de maximum 10 procente din bunurile acestuia. Rolul consiliului de familie extinzându-se dincolo de aviz la modificarea plății tutelatorului sau la suprimarea ei.
Zic că ne-am lămurit. Cu reminiscența unei valori dăunătoare celui rămas fără de părinți, o jupuială după și ca la carte…. Am destule rezerve în privința melanjului multipartit. Instanțe, consilii familiale și tutori. La o adicălea, doi erau suficienți, un locțiitor de părinte și instanța. Consiliu să fie, chiar din neamuri și d-ei de se făcură neamuri ulterior, prieteni de-ai tatălui și mamei – nu socotesc nerozia de-a da pe mâna unuia ,,care manifestă interes pentru situația acestuia.” tutela -, nu văd de ce ar fi apt a superviza acțiunile înlocuitorului și a gândi viitorul minorului. De imaginat că două rude abia se înțeleg în interes personal, de încuviințat că trei nu pică de comun acord niciodată fără un al patrulea stranier juridic. Indubitabilă componența: ambii soți nu, tutorele nicicum (s-ar autosupraveghea și s-ar autosancționa). Lângă cei curenți, membri, rezervele: doi supleanți. Dar mi-am răcit gura inutil. Când minorului i se alocă alți părinți, ajunge în plasament ori i se aplică măsuri de protecție specială, consiliu este inutil, inconstituibil. (Art. 124-125)
Art. 126 atribuie dispozițiile câtorva articole din urmă și unuia după, inclusiv membrilor consiliului.
