Brigada diverse – (A)pel (l)a fi(n)a
10 februarie 2021
M-am nimerit la fix. Deși știam întrebarea încuietoare pentru aparținătorii de automobile, gata să le înstrăineze oricui dă peșcheșul mai gras, și răspunsul corect, da, tot am rămas surprins de îndoiala prezumtivului cumpărător: s-o ia, să n-o ia…? L-a hotărât soția, sigur. După ce m-am îndepărtat de locul tranzacție, deși riposta proprietarului îmi parvenea persuasiv din urmă, memorabila contrapondere anterioară a femelei m-a încredințat că masculul pereche a rămas cu buzunarele doldora: ,,Mi-a zis mie… că dacă n-are de-aia, de-ailaltă…”
Mă feresc de volan ca de abonamentul permanent la caznele cu smoală. Explicabil. Prețuiesc ce mi-e carne maxim. Fiind printre puținele specimene atente cu sine. Printre puținii care ar reduce mult circulația, care ar pune bariere șofatului la 25 și 60 de ani. Adică majoratul și pensionarea. N-ar mai înregistra Guiness-book-ul accidentul anului: un nonagenar să calce un septuagenar. Puși la un loc ar părea scor de meci de baschet: 97-74.
N-a trecut nici măcar un an. De-atunci pandemia a răpit tinerilor o etapă, iar ei au sărit-o. Câtă…. Superficialitate caracteristică jurnalismului sălbatic, aruncător în piață cu informații nefondate. Nu lunile trecute, nici măcar 10 întregi, sunt cele ce-au ars timpul inutil tineretului, ci vreo trei decade decadente din urmă. Baza lor – anularea ,,balului bobocilor”. La întrecere cu examenul de admitere la facultate. Care? La câte universități? Cât de dificil? Și, fie între noi, cui îi plac examenele?
Le-a fost bine creatorilor în perioada asta ,,fatală” tinerimii, muzicienii postându-se, ca și altădată, în frunte.
Și-așteaptă să vi le cânte. Tu ai semnat scrisoarea deschisă către Cîțu?
M-am scotocit și m-am liniștit. 55 de procente românești și-au dat acordul la vaccinare voluntară. 10 procente au parafa obligativității. 5 habar n-au când sunt înțepați. Deci suficient cât să fim o națiune sănătoasă.
Americanii maxi miliardari au găsit metoda autodeterminării. Nu uitați sugestia de hăt cu Ardealul, cum poate redeveni unguresc. Cumpără un județ și cer să se autoguverneze. Cum îl chema pe cel ce comanda prin Africa? Tender, parcă.
În ciuda, pe drept cuvânt, austerității și pierderilor ,,mari” suferite de întreprinzători din martie trecut încoace, concetățenii se îmbogățesc din zi în zi. Numai în seara asta am numărat două bijuterii de cam 2,5 miliarde lei bucata rulând la Lidl.
Austria scoate schiurile de pe pârtii, grecii și vecinii își trimit la cuiburi puii…. Coreenii testează câinii de covid, românii încurcă dozele – și-i chestie specifică oltenilor -, englezii mută concertele peste câțiva ani, scoțienilor le arde de parcări pentru biciclete securizate de furt și ploaie, imunitatea are ,,viață” variabilă, virusul nu ,,pare” a fi de laborator, francezilor le râmă prin plămâni sars-ul de prin 2019, olandezii vor la festival de la 1 iulie….
De ce iau demenții mai repede covidul? Fiindcă….
