Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (R)omana (p)e (d)ouă (m)ile

9 februarie 2021
I-a venit inima la loc mamei mele. Toată lumea a revenit pe băncile școlilor. Fără să știe mama cât de tare sunt mâhnit. Mi-aș fi dorit să mă număr printre tinerii învățăcei. Să nu-mi pese de unele și de altele. Rămân deci cetățean, la fel de supărat că nu-mi pot dovedi bunele intenții, pe ditai pandemia n-am cum aduna….
De-ați ști cum îți dai seama că a început școala. De la mine de acasă până la casa mamei trotuarele sunt presărate din loc în loc cu recipiente diverse, cu măști – sunt două irecuperabile (și celelalte, în pandemie nu pune nici naiba mâna pe ele), sunt lipite de asfalt precum umbra lui Peter Pan de tălpi -, cu șervețele și pungulițe de la kebab. Restul, de teapa măștilor vopsite, sunt excremente canine, lățite între o fostă și actuală sală de luat moțul.
Și da, mă doare sufletul că la bursa mâncărurilor cu etichetă de import, italienii sunt devansați de asiatici. Parcă ni se perora, pe lângă veacul religios sau deloc, că nația galbenă va stăpâni lumea.
Cedează ele civilizații bine înjghebate, darămite o omenire în degringoladă. Pe lângă ele cele ce-au adunat mințile înfierbântate de atâta deșteptăciune. Fug din Silicon Valey pe capete. În altul. C-or mai fi și impozitele, cultura…. M-am întrebat adesea care, fiindcă se tot livrează ideea că economia produce asemenea valori spirituale.
Să vă reamintesc că Merkel s-a retras și Orban hunul tronează de zece ani nestingherit?
Nea doctorul franțuzul stă cu degetele-ntre buze, îngândurat, istovit de varianta invariabilă a reinventării vaccinului anticovid.
Măcar poate fi împăcat de soluția chinezească de rapidizare a depistării virusului. Chinezească pe…, e românească toată ziua, numai el se exprimă zilnic despre metodă pentru sănătatea proprie: ,,Mai bine-mi bag un băț în fund decât…” Ceea ce gălbejiții consideră ideal.
Să dea dumnezeu și mămicuța lui să-i țină pe ăi infectați anticorpul șase luni pe puțin. Asta-și dorește și el, altfel pe cine ar mai păstori?
M-am perindat prin oraș de patruzeci de zile încoace pe seară, sperând de fiecare dată să-mi reprim incongruența cu plimbările auto. Program liber impus (ca-n gimnastică) ca să-mi mai descarc neliniștea pierderii lui tata. Ajungând s-o ,,citesc” pe mama precum el. Așa vine vorba când te sfădești cu cineva fără să slăbești în intensitate discursul pro. Eu tot ziceam că nu e diferență între cursurile online și cele din clasă, ea că este musai să meargă efectiv la școală. Cine avea dreptate se va afla abia… după testul înmânat de minister profesorilor, care, evident, va primi note dintre cele mai bune. Am concluzionat într-un singur mod: n-o să se auto incrimineze profesorii că nu prea le-a ieșit pasența în fața calculatorului, le-ar scădea calificativele proprii și le-ar dăuna la salariu. De fapt nici ei nu știu prea bine ce este acela calculator.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share