Cenaclul Alexandru Sihleanu – 30 Ianuarie 2021
FERICIREA NU ESTE PASĂRE CĂLĂTOARE


Sâmbătă, 30 ianuarie, ziua Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat s-au întâlnit în sala de spectacole a amintitei instituții de cultură, la un eveniment editorial, lansarea romanului „Angel”, Ed. Rafet, 2021, autoare D. Carmen, elevă cls. a XII-a a Liceului „Ștefan cel Mare”.
Moderatorul evenimentului a fost editorul și scriitorul Constantin Marafet:
„Bună ziua! Să începem cu începutul. Domnișoarelor, doamnelor, domnilor și iubiți confrați cred că deja știți care este scopul întâlnirii de astăzi, de a lansa cartea domnișoarei D. Carmen. Aplaudați-o, merită din plin. Mă duc cu gândul la presa vremii în 1883 când se făcea referire la Florica Cristoforeanu. Am avut șansa să scot „Amintiri din cariera mea lirică” de Florica Cristoforeanu. Am avut norocul de a scoate o trilogie a Ștefaniei, D. Carmen. Trilogia se numește „Războiul inimii”, primul volum „Ares”, o poveste de dragoste, al doilea roman „Natalie”, al treilea „Savage”, care au fost scrise într-un singur an. Întrece mulți dintre scriitorii cu activitate. Pe lângă trilogie, astăzi lansăm a patra carte „Angel”, fiind prima lansare din 2021 la Râmnicu Sărat. O să o rog pe dna prof. Aneta Țâru Pioară să ne spună câteva impresii despre cartea pe care încercăm să o prezentăm publicului azi”.
Aneta Țâru Pioară: „Bine ne-am întâlnit în cadrul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”. Mă bucur să fim împreună. Am citit foarte multe cărți ale scriitorilor râmniceni, am citit cartea domnișoarei D. Carmen și am rămas plăcut impresionată în primul rând de vârsta care pășește, cu pași siguri, pe drumul scrierii literare, un cap plin de talent, de har. Acest copil citește, este informată, dar în același timp își trăiește în profunzime tot ceea ce simte, tot ceea ce trăiește pe care le pune în pagină. Din punct de vedere psihologic, a studiat această știință, nu este un roman, este o nuvelă mai lungă deoarece personajele sunt puține și bine conturate. Găsesc să accentuez acest fapt, care nu este la îndemâna oricui să scrie. Homodiegetic, este scrisă la persoana întâi, este personajul principal. Eroina provine dintr-o familie cu probleme. Prezintă momentul vieții care este crucial, adolescența, care uneori ne încurajează, uneori, poate să ne înșele. Prin introspecție spune că iubirea este pentru realizarea unui viitor. De asemenea descrierile redau locul și timpul unde au loc evenimentele care au un rol hotărâtor în viața lor. Eu nu am decât să o încurajez, că a plecat pe un drum bun. Un singur amendament: structura cărții nu trebuia alcătuită în capitole”. Constantin Marafet: „Îți dai seama de diferența dintre nuvelă și roman, într-adevăr romanul trebuie să aibă personaje numeroase. Dau cuvântul dlui prof. Mihail Constantinescu”.
Mihail Constantinescu: „(Angel – D. Carmen) O proză de calitate, de un rafinament deosebit, un edificiu solid, realizat printr-o diversitate de mijloace, scrie foarte tânăra D. Carmen. Cartea apare la Ed. „Rafet” și se numește „Angel”. Este construită pe un mecanism încărcat de simboluri pornind de la titlu semnificativ, Angel – înger, Sophia – înțelepciune. Autoarea urmărește destinul unei fete de 19 ani, elevă în ultimul an de liceu, Angel Faith, care muncește din greu pentru a se întreține și pentru a-și ajuta familia, tatăl alcoolic înveterat, mama care nu-i oferă atenția și afecțiunea de care are nevoie, surorile de care are grijă deși sunt destul de mari. În casă, care din afară este frumoasă, dar care ascunde între ziduri un infern întreținut mai ales de certurile dintre părinți și din discuțiile cu una din surori Luana, căreia trebuie să-i suporte toate mofturile, Angel nu se simte „acasă” considerându-se o „dezamăgire”, „o fată fără iubire” deoarece și-a pierdut curajul de a trăi constatând cu tristețe cum viața ei se duce de râpă. Singura care încearcă să o înțeleagă este Sophia, prietena ei care vrea să o readucă pe linia de plutire arătându-i că dimpotrivă ea, Angel este o binecuvântare, o prietenă excepțională, o nepoată minunată, un înger. De aici și numele cărții. Angel trebuie doar „să lase viața să trăiască. Trebuie să-și recapete curajul de a trăi”. Ea crede că „familia nu ne-o alegem, ne-o dă Dumnezeu”. La școala pe care o frecventează vine într-o zi Hazard, fratele lui Stephen, prietenul și iubitul Sophiei, un tânăr dezamăgit și descurajat pentru că își pierduse amândoi părinții, care și-a pierdut și el încrederea în viață și în forțele proprii, care prin atitudinea sa nu este agreat de colegi și mai ales de către Angel care nu-l suportă, îl consider prost crescut, deși Sophia crede că nu e un om așa de rău, fiind așa pentru că a avut un an greu, și-a pierdut mama și trebuie alături de fratele său să muncească pentru a trăi, dar și a urma cursurile școlii pentru a-și continua studiile la o facultate Lui Hazard îi lipsește colacul de salvare, adică iubirea. Mai târziu, Hazard se îndrăgostește de Angel pe care o consider „îngerul demonului”, sintagma aparține autoarei și împreună cu ea își vor construi viitorul. Mama îi sustrage fiicei banii pe care-i strânsese pentru facultate și o alungă de acasă. Întâlnindu-se cu Hazard Angel pornește spre bunica ei unde rămâne un timp. Apoi împreună cu Hazard pornesc spre un nou capitol de viață. Cu o remarcabilă încărcătură metaforică, romanul se prezintă ca un real poem dedicat iubirii, ca un strigăt al tinerei generații care caută răspunsuri la întrebări legate de iubire, de fericire, de speranță, de normalitate, de răutate, de suferință. Răspunsurile pe care tinerii le oferă, soluțiile pe care le recomandă pot constitui deopotrivă atât aforisme, dar și versurile acestui poem, remarcându-se prin frumusețe, ingeniozitate, sensibilitate, romantism evidențiate și de unele rânduri descriptive. Iubirea este un joc, un joc care pe cât de simplu pare, pe atât de complicat pare a fi o oază de relaxare, poate să fie prezent. „Iubirea e iubire”. (p. 91) Remarcăm descrierea foarte reușită a locului unde Angel își caută liniștea: „Micul lac de un albastru magnific. Flori frumoase împrejmuiau locul, flori de diferite culori și mărimi, unele de un roz nemaivăzut, altele de un roșu aprins, iar altele erau galbene precum soarele ce strălucește acum cu mândrie pe bolta cerească”. În acest cadru romantic înflorește iubirea dintre cei doi. Impresionează frumusețea și eleganța expresiei: „Luna se oglindea în lacul ce se mișca lin, frunzele copacilor fremătau ușor și nu făceau zgomot”. „Fericirea are doi ochi minunați”. „Suferința este o floare, o floare pe care nu trebuie să o lași neudată… Să te înțepi în spinii ce par total inofensivi, să te rănești în frunzele de un verde pătrunzător intens, să te hipnotizeze petalele de un roșu imens al florii”. „Fericirea începe când nu te aștepți, dar niciodată nu întârzie să o facă”, aflăm din „Notă autor”. Foarte devotată scrisului său și cititorilor săi, cu deosebită atenție scriitoarea îi însoțește până la ultima copertă a cărții și deschide: „Dar ce să faci când dragostea bate la ușă?” Prin frumusețea, prin eleganța, ingeniozitatea și diversitatea mijloacelor, prin expresivitatea exprimării cartea se afirmă ca unul din marile valori spirituale și succese ale începutului acestui început de an ducându-ne cu gândul la marii creatori: Hemingway, Steinbeck, Theodore Dreiser, dar și Arghezi, Bacovia, de care se amintește, de Panait Istrati, Fănuș Neagu, și la atâția și atâția alții. Aș vrea să o rog să scrie în continuare și mult succes”.
Constantin Marafet: „Dl prof. nu a exagerat cu nimic. A citit cartea de două ori. Mărturisesc că niciodată nu l-am simțit atât de înflăcărat după citirea unei cărți. A răsărit în Râmnicu Sărat o nouă floare. M-a dus cu gândul la Mircea Eliade care a scris „Romanul adolescentului miop”. Să mergem mai departe și o să rog un prieten al meu, dl prof. Liviu Nicolae care a citit și a consemnat”.
Liviu Nicolae: „În consens de idei voi prezenta volumul „Angel”, autoare D. Carmen. Trebuie făcută precizarea că acțiunea se desfășoară într-un roman. Tinerii trebuie îngrijiți și încurajați. Autoarea D. Carmen nu este la debut. Cartea este un roman al adolescenței, care în literatura română este corespondentă cu „Romanul adolescentului miop” a lui Mircea Eliade, Lucian Blaga, „Hronicul și cântecul vârstelor”. Dintr-un unghi de vedere cartea susține relațiile de socializare de la tineret către adulți. Geneza operei literare este în societatea cotidiană. Prin aspectele prezentate se desprind naturalețea, finețea stilului, expresii și cuvinte la modă. Întâlnim o serie de expresii adolescentine. Apar și situații de limbaj, de conotație, care produc calambururi. Frapează faptul că autoarea face analize de introspecție în sufletele personajelor. Personajul principal este deja un om adult prin atitudine, limbaj. Este un om adult înainte de vreme. Situația grea din familie, în felul ei este un om necăjit, aluzie la „Un om năcăjit”, de Mihail Sadoveanu. Autoarea D. Carmen este o fire meditativă, introvertită căreia îi place să filosofeze despre viață, libertate și iubire rostind adevărate sentințe morale. „Iubirea este ultima bătaie de inimă a unui om înainte de a muri”. Întâlnim și părerea generației de azi despre sistemul de învățământ on-line care nu ajută pe nimeni, chiar profesorii nu se simt în largul lor. În final Angel și Hazard, acum un cuplu, dată la o parte de familie. „Fericirea începe atunci când suferința încetează”. Apreciez alegerea acestei imagini, între fotogramă și conținut, de către editor”.
Constantin Marafet: „Mulțumesc din suflet celor trei corifei ai criticii. Ștefania, îți mărturisesc că luna viitoare vei fi consemnată în presă. Astăzi trebuia să fie alături de noi dl Sorin Cârjan, primarul urbei. În mesajul d-lui regretă că nu poate fi alături de autoare și îi mulțumește pentru talentul de care i-a vorbit editorul Constantin Marafet. O invit la cuvânt pe dna prof. Plopeanu”.
Magdalena Plopeanu: „Tânăra autoare Carmen este o rara avis. Este o mândrie pentru liceul nostru. Asta înseamnă că România are un viitor luminos”.
Constantin Marafet: „Dau cuvântul, în lipsa dlui primar, unui reprezentant al primăriei plecat tot de la Buda, Florin Ceparu”.
Florin Ceparu: „Am crescut în com. Buda de unde am pornit la drum . Am avut ocazia să o cunosc pe Carmen în calitate de voluntar. În acest drum unic, acasă, muncă, simțeam nevoia unui alt drum. Mulțumesc dnei prof. și îți doresc, dragă Carmen, un zbor frumos, dar să te întorci acasă. Mult succes!”
Constantin Marafet: „Înainte de a-i da cuvânt autoarei, vreau să fac un anunț, să anunț prezența în sală a unei voci inconfundabile, o voce care cred și sper pe râmniceni îi va urmări de azi înainte: Mihai Trăistariu!”
Mihai Trăistariu: „Bună ziua! Sunt bucuros să particip pentru prima dată la o lansare de carte. Am cunoscut-o pe Carmen acum câțiva ani la concursul de creație literară. Este un copil minune. Eu iubesc acești copii care învață. Eu eram olimpic la matematică. Te felicit!”
Constantin Marafet: „Mulțumim și sper să fie o după-amiază de neuitat! Înainte, dau cuvântul autoarei”.
D. Carmen: „Aș dori să mulțumesc persoanelor datorită cărora mă aflu în fața dvs: dnei prof. Plopeanu Magdalena, dnei prof. Faimindi Ioana. Unul dintre cei mai importanți oameni, tatăl meu, nu se află alături. Mama se află. „Angel” este reprezentativă pentru vârsta adolescenței. Aș dori să mai mulțumesc dlui Marafet care m-a susținut, dnei Violeta Vîlcu care m-a susținut oferindu-mi condiții pentru lansare”.
Constantin Marafet: „Aici, în sală, se află un tânăr epigramist, Nicolae Constantinescu, care are să ne spună ceva”.
Nicolae Constantinescu: „(Domnișoarei D. Carmen) Azi în urbea râmniceană,/ Chiar de încă este iarnă,/ Ne încălzește rază de soare,/ Cu talent de scriitoare”.
Constantin Marafet: „Mulțumim. Și acum Mihai Trăistariu!”
Mihai Trăistariu: „Nu sunt la prima prezență aici, pe scena râmniceană și sper că ne vom revedea.” O voce deosebită și o după-amiază superbă! A interpretat melodiile: Ce seară minunată, Sărut femeie, mâna ta, Melancolie, Cântă cucul, bată-l vina, Lie ciocârlie, Je t’aime, Cât de frumoasă ești, (dedicație pentru D. Carmen)și a încheiat cu Tornero.
A urmat o sesiune de autografe.
Sâmbătă, 06 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi George Anghel. Vă așteptăm, cu drag!
