Zăngănele
XLII.

A sosit într-adevăr vremea oamenilor. A celor care nu vor mai putea fi supuși cu două vorbe, a celor ce nu se mai tem de puternicii stăpâni, cei care le furaseră până și cenușa din vatră, a celor care nu se mai ghemuiesc de frică în nici un ungher așteptându-și stupid sfârșitul.

Ici, colo un cutremur, un protest, un război, nepăsare, ignorare, lehamite. În sfârșit omenirea începe să învețe că pofta de viață este singura rațiune viabilă, că moartea este așa o chestie de luat în derizoriu. Până și arabii încep să priceapă că singurul lor Allah este cel care le dă să mănânce, îi lasă să se plimbe cu mașinile, îi mai împinge și spre calea micii curvii, dar mai ales nu le cere să moară. Nu știu ce este în Blatimore, dar citesc declarația scurtă a lui Obama: nu este protest, ăștia implicați trebuiesc tratați ca niște criminali. Și vă mai mirați de ai noștri politico-conducători care împart în stânga și în dreapta invective la adresa oricui nu este cu ei. Au exemple demne de urmat, democrațile cu vechi ștate de plată. Democrații care nu înțeleg decât un singur concept: capitalism. Democrații cu arma în mână, fluturate ca singure soluții, împotriva terorismului pus de-a curmezișul ca într-o oglindă. Tu mă împuști, eu te împușc. Tu mă furi, eu te fur. Tu nu te supui, eu nu mă supun. Tu ești arogant, eu îngânfat. Tu minți, eu mint. Tu nu te ții de cuvânt, eu îți întorc aceeași onoare. Tu perorezi, eu flecăresc. Tu mă pui în lanțuri, eu evadez.

America însă funcționează. Criză au avut și ei, cu mult timp înaintea celei ce ne-a bătut la ușă și ca nu cumva să rămână singurii contaminați de virusul plusului de producție, au trimis-o către celelalte țări, în sarcina ultimilor proști, celor ce au înclinația profesională a aplecării de cap, celor care stabilitatea salariului minim pe economie le conferă prestanță de palier social. Pentru Usa-eiști dolarul, acel ,,buck” mic cu inscripția ,,1”, este mai mult decât marunțiș, este însuși dumnezeul democrației: îl au pe el, vin și ceilalți, nu-l au, își poți semna pe loc condamnarea la inexistență. Însă se văd semne, pe care un emigrat peste ocean mi le trimitea ca indicii, că de modul bazat pe capital încep să se îndoiască tot mai mulți cetățeni de prim rang, membrii clanului care a îngenunchiat și umilit economic și militar întreaga lume. Nu mai este suficient să vizitezi locuri exotice, să te cocoți în ierarhiile companiilor transnaționale, să ai bani ,,să-i întorci cu furca”, nu. Ai nevoie de libertatea de a fi liber. Nu este nici o repetiție interzisă și idioată în afirmație, este purul adevăr. Simt și ei, așa cum unii au scris în fluxul sanguin, că au nevoie de libertate pură, chiar dacă este împotriva legii, căci liber înseamnă să nu fii îngrădit de nimic.

Nu vrea să se însoare. Ok, dar nu-i cere taxă de celibat. Nu vreau să muncesc, dar nu mă lua de pe stradă pentru vagabondaj, nu vrea să plătească TVA, dau nu te pune tu stat să i-l bagi pe gât. Nu vrea să viziteze spitalul așa că nu-l obliga să dea o contribuție de sănătate. Nu recunoaște nici o lege, nici un reprezentant al ei. Ce faci, îl condamni la moarte doar pentru că nu se poate subordona nici unei autorități decât celei proprii, de imanent comportament, cu nimic mai prejos decât orice cuvânt înșirat sub articole și aliniate? Să fie oare o crimă că sunt om? Doar pentru nealininiere să fii judecat ca individ în afara societății?

Trebuia ucis Iisus? Milioane de luați cu arcanul trebuiau sacrificați în abatoarele câmpurilor de luptă? Cu scuzele de rigoare, Inchiziția avea vreun drept asupra celor ce nu practicau neapărat religia și ale căror idei nu rezonau întru totul cu vocea lui Dumnezeu? După viață, există ceva mai de preț pentru fiecare dintre noi decât libertatea?

Distribuie: