Cotețul cu metafore – Zădărnicie
Zădărnicie
Cine-ar putea să știe ce preferă Dumnezeu?
Căci, dac-am ști, poate ne-am îndoi de El!
Și am descoperi că nu-i cum am crezut mereu,
Că e bătrân, când el, de fapt, e-un tinerel…
Și poate chiar așa o fi, dacă gândim mai bine,
Atât cât poate mintea noastră să priceapă.
Că doar un tinerel cu forță-n brațe poate ține
În viață, un guguloi ca ăsta, din pământ și apă…
O altă întrebare-ar fi, dacă preferă lemnul…
Dar și aceasta poate fi un pic naivă.
Suntem ca niște orbi ce nu văd semnul
Și de-aia suntem limitați și fără perspectivă!
Atunci când fiul Lui s-a pogorât la noi din cer
Noi n-am știut că ăsta poate fi un semn
L-am răstignit în grabă în cuie lungi, de fier,
Pe-o cruce a suferinței, ce era din… lemn!
N-am înțeles atunci, cum nici acum n-o facem,
Căci ignoranța și trufia noastră încă-s tari,
Cum lasă el, pe cruce, pe fiul Lui să-l batem
Când el e-n veci stăpânul… spațiilor mari?
Ne-om întreba mereu, sperând în vreun răspuns:
Din lemn și-n spații mici să-i facem Lui așezământ?
Iar când pe toate le-om afla, oare o fi de-ajuns?
Ne-om pierde rostul existenței noastre pe pământ?
Răspunsul la-ntrebări nu-l vom găsi acum, aici
În lumea asta-n care, sunt multe ce ne scapă,
Fiindcă gândim mărunt și doar în… spații mici
Trăind pe guguloiul ăsta din pământ și apă…
