Cotețul cu metafore – Vamă
Vamă
La vama dintre Râmnic și Focșani
S-au adunat la ceas de seară,
Cu inima deschisă, maeștri și profani
Poeți, la sărbătoarea literară.
Acolo-n casa veche, sub bolta înstelată
Au prefăcut în stihuri, albe gânduri
Și-au potolit cu ele ființa însetată
De seva poeziei, un sublimat de gânduri.
Venit-au toți aici, cu inimile pline
De marea bucurie de-a-mpărți cu noi
Nectarul dulce, pur, al slovelor divine
Și gustul galben, fin, al vinului de soi.
Sub semnul lirei vechi, abia vibrând
Venit-au bravi și menestreli de seamă
Iar corzile-au cântat plângând, râzând,
Făcând să emoția să curgă-n vamă.
Pe rând, cu toții și-au strigat preaplinul,
De dragoste și ură, durere și sublim
Cuvinte dulci ca mierea, amare ca pelinul
Draconice, sau calme ca blândul serafim…
Așa a fost în vamă, nespusă bucurie
Născută din pământ și praf de stele
Și din eterna pasiune pentru poezie
Ce-nalță până și-n deșert castele.
Din multe și frumoase astfel de finețuri
Se vor mai naște iar cuvinte simple din tăceri.
VOR O NAvetă iarna, chiar și printre ghețuri
Poeții ce se-nclină-n fața eternei primăveri…
