Fărădelegea lui Călin – EX (RI) et ar
Tocmai ce gândeam la continuare. Să da, să nu…. Spre ,,civile”. Apăi tot prin penal-itate i se trec toate.
Că-i așa un amestec…. Statul comportându-se mai sfânt ca Papa: a luat, le dă înapoi persoanelor în drept. Înștiințate fiind. Dar și mai mizerabil ca porcul. Trec șase luni, nu vine să le ridice, și le însușește. N-am apelat însă la ferma animalelor pentru împroprietărirea licit-ilicită, ci pentru ale bunei morale, se cade să înapoiezi de acolo de unde ai deposedat. Pui lucrușoarele în mașină, tir, garnitură de tren și te înfățișezi la poarta posesorului. ,,Alo! Oameni buni! Să ne scuzați că le-am ținut atâta. Și de la domnu’ judecător o mică reparație!” Am emis ceva în sensul eticii? Zadarnic. La maniera operațională a organelor de justiție nu e de mirare că legea funcționează anapoda, tocmai ea fiind în sine infractoarea. Nu știi ale cui sunt obiectele confiscate? Nu le iei. Nu aștepți șase luni să vină cineva mai smerit sau tunând că și le vrea înapoi, iar dacă nu vine să zici: asta e, îs ale mele. Procedural discutând, aceste operații pot fi dispuse de procuror, organul de cercetare, de urmărire și de judecătorul delegat, depinde cine a ,,încasat” ,,ploconul”. (Art. 579)
Auziți, bre? Numai scriitorii fac inversiuni, de dragul lor și împleticirii minților de cititor, nu voi, juriștii. Cum îi vine oricui să priceapă ,,… de pe înscrisul sub semnătură privată falsificat.”? O virgulă, două, nimic? Să explic modul de lucru pe un act oficial, greșit. Îl toci ca să nu mai rămână nici fir de el. Să înțelegeți cum știu ei a face. Scriu pe fiecare filă că este fals și-l pun la dosarul cauzei. Și dacă, după ceva vreme, un duplicat legalizat ascuns este folosit încă o perioadă, fără știința nimănui? Ce rost are declararea nulă? Al. 4, auzi la el: ,,În cazul în care este necesar ca despre înscrisul declarat fals să se facă mențiune în scriptele unei instituții publice…” Dacă aveam și noi baze de date cu orice act oficial sau notarial, o simplă radiere se afla într-o secundă. Peste tot. Iarăși chestia hârtiilor neoficiale din dosarul de judecată, adică originalul. Că nu este și trebuie cerut. Când? (Art. 580)
La pereți. Vorbele. Ce să caute de-alelalte? Despăgubirile și restul să fie amintite doar în legea civilă. Aci doar cu zăbrele și amenzi. Penale. (Art. 581)
Revocarea renunțării la amânare…. Parte de titlu de secțiune! Articolul 581 (secund) ținând isonul: anularea renunțării la aplicare. Din familia a-er-ului: RRA, ARA. Și atracției universale, dispusă de conexarea infracțiunii cu anularea, prin cerințele art. 83, Al. 3, din Codul Penal. Implicând condamnarea inculpatului ce primise clemența judecătorilor. Și-mi era un dor de concursurile de infracțiuni, de recidivă și de pluralitate intermediară, ca de…, plasate alături în acest Al. 2. De s-a renunțat atunci? A se vedea ,,… criteriile de individualizare și circumstanțele din cauză…”
La Art. 582 lucrurile sunt mai clare. Anularea amânării aplicării (AAA), un trio dispus pentru cei din stirpea turmei supervizate de consilierul de probațiune. Neîmplinirea obligațiilor stabilite: buna-credință, volumul de muncă impus și termenul fixat de instanță.
