Fărădelegea lui Călin – Lidian
Prea subtile unele. Și cumva nedrepte….
Debutează cu acel dispozitiv cu specificații, expediat celui desemnat cu respectarea. Pedepselor complementare. Încetării unor drepturi cetățenești. (Art. 562)
Același program în partea a doua a Art. 563, leit altora când găsirea condamnatului se soldează cu eșec, dar și pentru situația în care după un pont plasat poliției sau altor organe din tagma judiciară se presupune că existența ființială (cu de-mprumut de la seniorii scriitori), aici și trup, și suflet, se află în cu totul alt domiciliu, străin de proprietatea acestuia. Probabil somare pe dinafară, un brânci în ușă (berbecește, poate chiar cu un spor de terminație din seria celor mai iubiți dintre pământeni, pungașii lui Preda la o lecție despre șișurile de vie), amenințare oricui încearcă să reacționeze surprins, cerințe exprese, încătușări. Persoana vizată un venetic. Străinel de meleagul românesc. După detenție, imediat, fix la ieșirea pe poarta închisorii este din nou reținut și condus afară, poliția ,,… va proceda la îndepărtare sa de pe teritoriul României.” Chiar și fără privarea de libertate, măsura se aplică, în limita posibilului (să fie de găsit), întocmai.
Zboară nu numai inșii, ci și gradele de pe umeri. Vă aduceți aminte de spusele Codului Penal. Operațiune de dus la îndeplinire de centrul militar județean ori zonal domiciliului condamnatului. (Art. 564)
Să se publice, nimic de zis, să știe poporul care-i infractorul, ce a făcut și cât va sta departe de lumea civilizată. Însă, să-l pui să achite contravaloarea anunțului judecătoresc, pare un pic ,,inuman”. Nu s-a-nmuiat inima și nici nu mi s-au schimbat părerile despre ,,pungași”, totuși, la câte i se cere, putea scoate instanța doi-trei leuți din buzunar. (Art. 565)
Numai bun articolul și rudele lui din seria celor cuvenite la ceas de boleșniță mondială. Cu judecată sau fără, statul poate instituționaliza într-o unitate medicală orice individ. Dacă așa consideră. Cel condamnat cu precădere. De față, măsura este cerută doar pentru tratament, ,,internarea medicală” fiind dispusă dacă nu respectă hotărârea inițială. (Art. 567)
Obligațiile, concise, par simple și ușor de gestionat. Trei entități: unitatea medicală, făptuitorul (o denumire repusă pe afiș) și instanța. Vine sau nu vine, curantul dă socoteală pentru fiecare zi de tratament. Se înrăutățește starea – se internează. Se remediază – se întrerupe. Se sustrage – se anunță de îndată instanța. (Art. 567)
Toate ca la carte, internarea sau încetarea tratamentului se face după o expertiză medico-legală. Obligațiile ca ele însele, dar și drepturi. Cel mai sus inserat insolit, poate cere un al lui medic care să constate cum stă cu sănătatea, un specialist ,,… ale cărui concluzii sunt înaintate instanței…” Consecințele neprezentării se găsesc la Art. 184, procedura după cum urmează: ședință publică, de ascultat procurorul, avocatul (chiar de nu-l posedă i se asigură din oficiu) și făptuitorul, expertul și medicul desemnat. (Art. 568)
La internare. Sau pentru internare, se trimit copii după hotărâri unității sanitare ca să se poată supraveghea și omul, și tratamentul. Nu știu cine se ocupă cu strictețe, fiindcă judecătorul delegat cu executarea doar ,,… verifică periodic…, nu mai târziu de 12 luni…” De ce? Oricum unitatea medicală făcea acest lucru, schimbările, necesitatea menținerii, înlocuirea ori încetării măsurii erau anunțate la minut.
Ce spuneam? Art. 570 așa începe….
