De-ai noștri! – Grigore Radu Stănescu – O istorie a Rîmnicului Sărat (5)
Rîmnicu Sărat între anii 1945—1989
Nefiind un centru industrial puternic și nici un oraș cu poziție strategică importantă, Rîmnicu Sărat nu a avut de suferit distrugeri deosebite în timpul celui de al doilea război mondial.
Doar câteva bombardamente anglo-americane asupra aeroportului militar german, situat dincolo de calea ferată, vis-a-vis de stația CFR și două-trei bombe aruncate, tot de aliați, asupra podului rutier de peste râul Râmnic, care și-au greșit de puțin ținta.
În schimb, instalarea, cu sprijinul sovietic, a totalitarismului comunist în România, la 6 martie 1945, a provocat mari distrugeri în plan moral-spiritual, dar și material. A fost distrus mausoleul de la Racovițeni al ostașilor germani, căzuți în timpul primului război mondial, din cărămida căruia s-a construit Casa de cultură, cu arhitectură tipic sovietică; complexul brâncovenesc din Piața Halelor a suferit modificări structurale, fiind transformat să adăpostească instituțiile comuniste de justiție și de comerț, iar unele clădiri din centrul orașului, aparținând unor personalități de marcă ale științei românești, ale vieții publice rîmnicene — casa Săvulescu, de exemplu — ce nu se încadrau în categoria clădirilor insalubre, au fost demolate, în locul lor construindu-se blocuri de locuințe, câteva dintre ele cu arhitectură banală, inestetică.
Au fost expropriate și distruse, totodată, sute de case, cu vii și livezi, aparținând cetățenilor din cartierele Costieni, Piața Halelor și Topliceni, în perimetrul cărora s-au construit peste 7000 de apartamente.
Multe și tragice au fost suferințele fizice și morale a sute și sute de cetățeni ai orașului și împrejurimilor sale, și nu numai, care s-au opus, sub diferite forme, instaurării regimului comunist.
Închisoarea din Rîmnicu Sărat, una dintre temnițele cele mai de temut ale României, a măcinat sănătatea și viețile multor fruntași politici ai perioadei interbelice, culminând cu moartea, atât de tragică și nemeritată, a președintelui Partidului Național Țărănesc, Ion Mihalache, în anul 1963.
La toate acestea se adaugă desființarea abuzivă, în anul 1951, a județului Rîmnicu Sărat, nedreptate nereparată nici astăzi, cu toate insistențele unor rîmniceni inimoși, constituiți într-un comitet afiliat, în 1990, Ligii reînființării județelor abuziv desființate.
Nimeni nu neagă progresele înregistrate de oraș în plan economic, industrial, cultural și edilitar-gospodăresc. în cele aproape cinci decenii de dictatură comunistă orașul a fost racordat la sistemul energetic național, s-au efectuat lucrări importante pentru sporirea debitului, atât al apei potabile, cât și al acelei industriale și de salubritate.
S-au construit un liceu, patru școli generale, o școală specială pentru deficienți mintali, trei grădinițe și un leagăn pentru copii.
Au fost asfaltate zeci de străzi; s-a introdus, în 1959, transportul urban de călători, pe a cărui 6 trasee, însumând 42,6 km, circulau 17 autobuze.
Viața spirituală a înregistrat, și ea, o dezvoltare corespunzătoare. În oraș exista o puternică rețea de biblioteci școlare, sindicale, ale cooperației meșteșugărești și publice. Biblioteca orășenească, având un fond de peste 55.020 de volume, era frecventată anual, de aproximativ 4000 de cititori.
S-a înființat, în anul 1960, Muzeul orășenesc, instalat la început în fostul local al Casei de Cultură și mai apoi în complexul brâncovenesc din Piața Halelor. El este păstrătorul unor valoroase opere de artă, având o secție de științele naturii și una etnografică, o cameră memorială „Florica Cristoforeanu”, o sală dedicată personalităților Traian Săvulescu și Petre Antonescu precum și o interesantă colecție de fluturi exotici.
Casa de Cultură, pe a cărei scenă au susținut reprezentații teatrale și concerte cei mai de seamă artiști ai țării, a fost și inițiatoarea unuia din primele festivaluri-concurs de muzică ușoară ale țării, sub genericul „Cântecul orașului”, Juriile acestui festival au fost prezidate de compozitorii Florentin Delmar și Aurel Giroveanu.
Iubitorii celei de a șaptea arte au beneficiat de o nouă sală de cinematograf cu 350 de locuri.
În domeniul literaturii s-au impus, cu vigoare și talent, poeții și prozatorii, originari de pe meleagurile rîmnicene: Radu Cârneci, Titel Constantinescu, Mihnea Moisescu, Balcica Moșescu, Victor Frunză, Iulian Neacșu, Passionaria Stoicescu, Florin Muscalu, Ecaterina Țarălungă, Florin Ciurumelea, Traian Cristea, G. R. Stănescu, C. Marafet ș.a., precum și istoricii, criticii literari și de artă, eseiștii și istoricii: Al. Săndulescu, Liviu Petrescu, Negoiță Lăptoiu și Gh. Buzatu.
Orașul Rîmnicu Sărat a dat medicinei doi specialiști de marcă. Primul este evreul Sergiu Viderman, născut în 1916 la Rîmnicu Sărat și decedat în 1916 la Paris, doctor în științe medicale, reputat specialist în psihanaliză, membru fondator al colegiului de psihanaliză al Franței, fost profesor universitar la Sorbona.
Viața și opera acestui mare savant de reputație internațională au fost omagiate, la scurt timp după trecerea sa în neființă, de prestigioasele reviste medicale franceze „Sciences Humaines”, „Revista franceză de psihanaliză“ și, de nu mai puțin celebrul, „Du Monde”.
Al doilea specialist, originar din Rîmnicu Sărat, este profesorul universitar, doctor în științe medicale, Gheorghe Ionescu, fost multă vreme rector al Institutului de medicină și farmacie din Cluj-Napoca.
Baza materială a ocrotirii sănătății s-a îmbogățit cu un modern spital, cuplat cu policlinică, trei dispensare de circumscripție, un cabinet de stomatologie și un spital de boli contagioase.
O mare platformă industrială, cu 6 întreprinderi noi construite după 1970, care s-au adăugat celor trei modernizate : Fabrica de confecții, Fabrica de țigarete și Fabrica de regenerare a uleiurilor minerale, precum și celor trei cooperative meșteșugărești, așadar o platformă, poate prea mare pentru un oraș de nivel mijlociu, cum este Rîmnicu Sărat, producea, în sistem rigid, centralizat, specific economiei comuniste, confecții, țigarete, piese turnate din fontă, mobilă, conserve din carne, fructe și legume, organe de asamblare pentru industria electrotehnică, garnituri de frână și etanșare, nutrețuri combinate, preparate din carne, covoare persane, încălțăminte, uleiuri minerale regenerate, motorină și păcură.
Numărul salariaților ce lucrau în industria Rîmnicului Sărat ajunsese, la finele anului 1989, la peste 17.000.
După evenimentele din decembrie 1989, unele întreprinderi au dat faliment, nemaiavând piață de desfacere, iar altele au fost transformate in societăți comerciale cu capital de stat sau privat.
Șomajul, care exista și înainte de 1989 sub formă mascată, s-a accentuat în anii din urmă, fără urmări dramatice în plan social, datorită întoarcerii la sate a forței de muncă disponibilizate beneficiare ale Legii fondului funciar.
