Propoziții pretențioase – Armașe
Trupa” armase, trăsese și dup-un aromit cum nu se reușea în pauzele de masă, ca pe front sau mai bine zis în orele de instrucție dinaintea mesei, cu soarele pironit în creștet, a luat-o spre Râmnic la același picior. Mai că arseră ,,gazul” de pomană. Fără să bănuiască nevoile decembriste ale lui ’89.
,,Trai și benchetuială”. Muncă, repetiții și ieșiri la seri dansante. Și-un chef de 19-20 de ani pe la casele fetelor. După cum arătam, din imagini reiese clar ascuțimea bărbiei și gâtul de barză, încă îmi plăcea tabacul, scăpasem de cele șaizeci de kilograme dobândite pe câmpurile muncii și încă eram în căutarea unui corp pentru chitara electrică. Surogatul i se substituia dintr-o bucată de dulap de brad, nefinisat (realizez la momentul actual asemănarea formei cu nava futuristă tipărită pe albumul trei al Holografilor), practic două forme geometrice lipite (,,Să se calculeze aria…”), un pătrat și un trapez, se aronda griffului în total dezechilibru și dezacord cu visul de-a o aduce la stadiul proiectului calchiat careu cu cvadrat la scară 1:1. Cu două variante coloristice: jaguar – după a lui Nuțu Olteanu sau verde turcoaz.
Dilema persista, imposibilitatea găsirii persoanelor potrivite gândurilor mele, ale noastre, nici nu mă lipea de clape și nici nu mă dezlipea de ,,zongoră”. Majoritatea pieselor ,,compoziție proprie” își făceau veleatul zdrăngănindu-i corzile. Mai suav, mai nervos, mai îndrăgostit…. Fiindcă după programul de opt ore muncă și una pauză cu fracturi – ba mai visam fețe de pernă parfumate virgin-aromat și executând munci industriale -, îmi fibrila corpul după orice foșnet de… fustă. Și-mi arogam fantasme cu nemiluita, ca Eminescu sub arinul….
N-am sesizat când a venit primăvara, când a început să arunce bulgări de petale și parfumuri cu nemiluita. Ne găsise Intercoop-ul un angajament pe măsura priceperii noastre: refacerea grătarelor de pe rampele de tren și cele speciale pentru camioane la silozul local. După ce încercasem să încropim perechi-perechi de ,,papuci” pentru bornele bateriilor de automobil. Lucrare aproape neserioasă, însă de teapa unor ucenici, tratați totuși în spiritul studiilor liceale finalizate și plătiți la treapta aferentă: a doua. 2200 lei. Ne reușiseră în proporție mare operațiunile, numai că procentul de rebuturi, mic, includea în primul rând eșecul de-a găuri precis. Bronzul, pe cât de moale este, pe atât se dovedește de dur și ,,fură” burghiul, oricât de strâns ai prinde piesa în menghina fixată pe masa mașinii verticale de găurit, și-l rupe într-o fracțiune de secundă. Onor celui ce ,,arămea”, turnătorul ,,arămar”. Vinovat, dar fără voie. Secția noastră de ,,încingeri” nu se compara cu cele mari, probabil nici calculele lor nu erau foarte precise, dacă le făceau, și nici ,,mâna” echipei una de as. În schimb i-am văzut grijulii cu mistrioarele ,,mângâind” nisipul ,,asecat” al tiparelor. Era suficient un gol excentric față de centrul orificiului ca să rupă spirala perforatorului, apoi la filetare ,,melcului” i se rupeau ,,dinții”.
