Propoziții pretențioase – Armare
Când hălăduiești prin cârciumi uiți pentru ce-ai intrat de fapt.
Iar eu m-am lăsat purtat prin ele colegial, deși le uram de moarte. Cu Florin de la Turnătorie, cu Florin Coșerea, cu… cine era dispus să propună altceva în afara muncii. După program. Prin barul de la Central, prin Geamuri late la o pizza…. Prin discoteca de la Clubul Tineretului. Pe la Niculiță, fost camarad în armată, la un joc de calculator. Undeva între plictiseală și nepăsare. Ajunsesem într-un oraș căruia nu-i mai aparțineam de prea multă vreme, încercând să găsesc sensul existenței mele, alipindu-mă oricui era dispus să o vadă la fel de banală ca a lor.
Debutase cu o poză de livret militar, în care instantaneul provoca raționalul la reducere la absurd. Care soldat recent descazarmat a acumulat păr în frunte cât lăsat în față să ajungă până la bărbie? Niciunul. A, eu! Asta fusese a doua dintre libertățile pe care mi le-am permis în armura de oștean trudit pe câmpurile dobrogene, de sub căciulă nu ieșea niciodată mai mult de -o șuviță nevinovată, ce nu depășea cerul frunții.
Pe undeva la mijlocul lui februarie, fără să fiu exact, la primul avans, tata mă scosese la o bere servită afară în curtea actualei biblioteci, în picioare, înconjurând o masă, cum intri pe poartă, imediat în stânga. Repetiții cu cei doi Dani făcusem câteva și nu dădeau semne de îmbunătățire, de progres. Nu păreau să aibă vreun viitor.
,,Servus, Pișta! Ce faci, măi?” Îl știam pe Pichiu, cântase cu fratele lui tata, îl văzusem cu Laserul prin spectacolele locale. ,,Bine. Doar ce picai de la oaste și mă angajai la Intercoop, cu tata în secție.”, Ce faci, Săndele? Ți-ai scos pruncul la una mică?” Și mi se adresează mie: ,,Nu vii să cânți cu noi cu orga? Te gândești și-mi spui. Noi repetăm la Clubul Tineretului. Avem pian strings și sintetizator.”
N-am stat mult pe gânduri până să bat la ușile lor. Cu Danii mergea greușor, mai să nu dau șanse viitorului, fiecare circula pe altă arteră muzicală cu puținele ,,vehicule” de care dispuneau: mâini și picioare neantrenate. Dincolo de ele, câteva frânturi de prin cântecele rock românești și o asimilare pe măsura cunoștințelor. Patru a patra și clasicul mi-la-re armonic. O serie mică de Compact și selectiv Holograf. Își arogau repertoriul din aceeași armată, ca și a mea, diferită totuși, de la artilerie și baros, la tulumbă și pară de foc e cale lungă, garantându-se prin prezența lui Sticlă timp de patru luni, ultimele, în grupul militar de pompieri de la Târgoviște. Nu puteam evalua corect influența ,,titanului” latent în ale înnodării degetelor pe grifful chitării, nu știam la câte ,,armări” îi supusese și la câte rezistaseră ei. Mai ales cât timp. Fiindcă nu se prea vedea. Sau stăruise, dar găsise teren arid.
M-am prezentat Laser-ilor, am început să repetăm, mi i-am luat și pe Dani la Club și am pus oarecum chitara, din acel moment, în cui. Mrejele ,,orgilor” mă ispiteau mai ceva decât cele șase corzi.
