De-ai noștri! – Traian Gh. Cristea – Supliciile ființei lăuntrice (7)
Când vom realiza primenirea fiinţei lăuntrice în acord deplin cu fiinţa exterioară (igienizată şi ea), ne vom putea numi oameni întregi, bineplăcuţi Domnului şi semenilor.
Autorul
DRUMEŢ PE CALEA ÎNTORTOCHEATĂ A SUFLETULUI
De mult nu am mai citit o carte de poezii atât de profundă. S-o fi scris, nu zic ba, în ultima vreme şi altele, poate chiar mai frumoase, dar nu mi-au căzut mie în mână.
„Supliciile fiinţei lăuntrice”, căci despre ea este vorba, apărută la Editura „Rafet”, Râmnicu Sărat, este scrisă de Traian Gh. Cristea, autor care semnează peste cincizeci de volume de poezie, proză, eseuri, critică literară, o bună parte dintre ele didactice, care probează vasta experienţă din munca la catedră, în calitate de profesor de limba română.
Apreciind după ritmul în care scrie, s-ar putea spune că autorul, care a depăşit vârsta de şaptezeci de ani, poate ajunge, nu peste mult timp, să publice un număr de cărţi egal cu vârsta sa, adică o carte pe an, ceea ce ar însemna o „recoltă” care nu se întâlneşte la tot pasul.
Într-un volum despre personalitatea sa, scris de cei care îl cunosc şi îi stau aproape, Traian Gh. Cristea este numit, încă din titlu, „Împătimitul de cuvânt”, sugerându-se răspunderea cu care se apleacă asupra foii de hârtie albe, asupra a tot ce doreşte să transmită contemporanilor, îndeosebi celor tineri şi generaţiilor viitoare.
Crezul slujitorului de cuvânt se regăseşte şi în „Supliciile fiinţei lăuntrice”, care aduce în faţa cititorului „o samă” de esenţe ale gândirii despre credinţă, adevăr, bine, frumos, dar şi despre relele care bântuie azi viaţa noastră şi despre modalităţile de a le preîntâmpina sau de a lupta cu toate mijloacele pentru înlăturarea lor.
În concepţia lui Traian Gh. Cristea, fiinţa lăuntrică este cea care sălăşluieşte în suflet şi, de multe ori, gândeşte şi se comportă altfel decât o facem noi în raport cu semenii în viaţa de toate zilele.
Antiteza dintre cele două moduri de a vedea existenţa umană face deliciul versurilor pline de miez, cu atrăgătoare pilde din creaţia marilor învăţaţi ai lumii, versuri scrise fie în dulcele stil clasic, fie în manieră neomodernistă, îmbietoare prin îndrăzneala ideii poetice, prin savoarea exprimării lirice, prin ritmul şi muzicalitatea lor.
Un fel de motto al autorului, intitulat „Către înaltul cerului”, exprimă dorinţa de a avea constant lumină de la Domnul, pentru a urca pe scara îndurării Sale, când duiumul de păcate îl prăvale pe om: „… lumină, Sfinte, cât a mai rămas/ din cât a fost amiaza desfătării/ uscat mi-e cântul rană-i al meu glas/ Tu scoate-mă din gheara disperării…”
Aflăm îndată, din poezia ,,Neîncăput în definiţii”, ce este Poetul, cunoscându-l astfel şi pe creatorul răscolitoarelor versuri din cartea la care ne referim: ,,Poetul e răstignitul anonim/ pe crucea cuvintelor cel care/scoate gemete înspinate din răni ascunse/ e nesomnul JERTFEI/ busuioc sfinţit în altar// E lumină lină un dor încercănat cu jar/ sângerând în lumină-cântec amar…”
Următoarea poezie, intitulată ,,Fiinţa lăuntrică”, ne lămureşte în legătură cu existenţa unui alter ego, diferit de cel care se prezintă lumii: ,,… există în mine în tine în el un al doilea care soarbe doseşte sigilează câte un gând/ albastre trăiri strigăt de stele…?!” Răspunsul este: „un om rostit prin umblet prin faptă/ altul în adânc fiinţând lăuntric schimnic/ lipsit de mască…”
A venit timpul să urmăm, cum spuneam în titlu, calea întortocheată a sufletului, adică zbuciumata existenţă a celei de-a doua fiinţe, să intrăm în esenţa cărţii.
Începutul acestei aventuri este conturat în poezia „Drum pentru suflet”: ,,… duhovnicul mi-a presărat fărâme/ de Cer în ofuri în răni/ marginile unui drum cu lumină/ însemnându-mi-le;” Pe acest traseu se întâlnesc „orgolii de semidocţi cu feţe fardate şi/ respiraţii nocive… Graţie lor ajuns-am pauperi cu sufletul în/ două luntre…”
Mai departe, se aminteşte, aşa cum se întâmplă şi în alte poezii, de iertarea divină, de care omul nu se simte, în multe cazuri, vrednic: ,,sunt zănatic fugar din mine/ prin sete de lume; dau drumul la arşiţe/ fără oprelişti – pradă ultimei destrămări;/ nevrednic îs de iertare, Sfinte!”
Titluri precum ,,Ruga şi timpul”, ,,Zvon din adânc”, ,,Ispitire – dulce dezastru”, ,,Amici – feţe şi măşti”, ,,Mefisto jubilează”, ,,În căutarea identităţii” vorbesc de la sine despre importanţa problematicii abordate, despre interesul cititorului pentru aceasta.
Traian Gh. Cristea este unul dintre oamenii rari ai zilelor noastre, cu o cultură covârşitoare, o educaţie elevată şi o bogată experinţă de viaţă. Am amintit aceste atribute pentru că ele se regăsesc în cartea de faţă şi în întreaga sa operă, unde dominante sunt ideile poetice cutezătoare, profunzimea, rafinamentul, eleganţa stilistică, transmiterea de mesaje clare, invitaţia la meditaţie.
,,Supliciile fiinţei lăuntrice” înnobilează opera cunoscutului scriitor râmnicean şi reprezintă o garanţie că viitoarele creaţii literare se vor ridica cel puţin la nivelul acestei cărţi fascinante; o garanţie că vor ajunge la inimile cititorilor însetaţi de frumos şi durabil, de pur şi de adevăr emoţionant.
DUMITRU DĂNĂILĂ
scriitor
REDACTOR: Dumitru Dănăilă
LECTORI: Tudor Cicu, Dumitru Dănăilă
TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATĂ: Romeo Cristescu
Editura Rafet 2018
