De-ai noștri! – Traian Gh. Cristea – Supliciile ființei lăuntrice (5)

QUO VADIS…?

… de tirania minciunii ne-am temut şi-am
dat peste o dictatură garnisită cu
ingrediente de lux bogată în
Perfidie Ipocrizie Idiosincrasie;
aerul ozonat al cinstei, adevărului bunului simţ
produce urticarie noii procopseli
generează reacţii incredibile;
ne-au ameţit norocoşii de sus cu
împodobita abureală: ,,Lăsaţi-ne să vă lucrăm!
Avem atâtea de făcut de refăcut de prefăcut.”

Acoliţii şacalilor din umbră se-agită strigă din răsputeri:
,,Revolta junilor cerbi imaturi e o crasă manipulare;
sunt lipsiţi de elementarele maniere prevăzute în
Codul şarlataniei la modă!”

Spre Infern drumu-i pavat cu bune intenţii
lunecăm pe nesimţite împodobiţi cu sfaturi şi minciuni legiferate.

«Populus meus, Quo vadis?» *
*Unde te duci, popor al meu?

CÂT DE BLESTEM ÎMI E…

… cât de blestem îmi e urcuşul
din mine spre mine cu
bolovanu-n spinare
pe lunecoasă cărare;
totuşi urc
urc urc de jos în mai jos

Iisuse, măcar pentru o secundă
primeneşte-mi setea de accedere spre vârful din mine!

UMBRA ALTUI EU

… simt de la un timp năvala
Doamnei în Alb arătându-mi cele două versante ale fiinţei:
versantul drept – încununare albastră
a unui dor cu aripi… în urmă fărâme
de stele cioburi de cuget;
versantul stâng – uitări iubiri încătuşate plânse imposibile iertări;
lumescul din mine se volatilizează moleculă cu moleculă…

Simt umbra tristă a unui alt eu…

DESPRE IGIENA MENTALĂ

… nu-mi mai vorbiţi despre igiena mentală
neuronii voştri sunt atât de împotriviţi igienei de orice fel;
se amestecă impertinenţi în largheţea bunătăţii, în infinitul iubirii
în sărut iertare candoare…

Pe când un ecograf pentru
explorarea sufletele noastre?

BLESTEMATĂ DEVIZĂ

… deşi nu e scris în niciun program de guvernare
deşi nu figurează în nicio constituţie
deşi la fiecare înscăunare
se jură cu mâna pe Bibli …
nu înţeleg de ce unii semeni voit nevoit
şi-au ales deviza:

,,A exista înseamnă a-l urma pe Iago!”*
*IAGO – personaj malefic

SENTINŢA

… în numele acestei vederi care explorează
ziua de azi ziua bolnavă de ieri
vă declar, onorabili acoliţi ai satanei… nevinovaţi!
… desigur, voi pactul cu Lucifer
n-aţi semnat din convingere
ci aşa în glumă din curiozitate
ca să se vadă reacţiile stresul furnicii;

… în numele acestui auz care sângerează
la mărturiile voastre vă declar inocenţi
în afara oricărei învinuiri deşi voi
aţi pus copoii pe urmele iepurilor
aţi înmulţit coliviile canarilor ciripitori
atoate adevărurile
deşi voi aţi facilitat expulzarea guguştucilor…

în numele acestor nevinovăţii
vă declar liberi în slujba
ocrotitorului vostru- Mamona;
,,mea maxima culpa”*, sunt amnezic!

JUDECATA MUNTELUI ESTE FĂRĂ DREPT DE APEL!
*e vina mea cea mai mare!

SUPLICIUL CA REFUGIU

… ca să nu moară de singurătate
pustnicului din lăuntrul peşterii
i s-a pus la gât mănunchiul de chei să deschidă
visele speranţele oftatul până la
venirea judecăţii de apoi…

La streaşina frunţii s-a adăposit nepăsător supliciul vesperal…

,,Muzica este cea mai puternică formă de magie.”
Marilyn Manson

SEARĂ BACH (meloterapia)

I.
… peste oraş ninge cu miresme ca
o fantomă incertă noaptea se plimbă
pe bulevard în toaleta disperării…
Und…doi…trei…doamna dă lecţii…
orga amintirilor târzii pătimaş
sărută sunete gemete armonii –
muzică antidot al disperării!
instrumentul minune exultă în vibraţii celeste
„Tocată și fugă în re minor”

pianista euforică întrebă:
,,Domnule Bach, rămâneţi la cină?”

II.
… ca o fecioară de fum iarna
cu decolteuri ciudate colindă cerul călare pe sunete
se-opreşte soarbe din superba Tocată
un strop de veşnicie şi pleacă –
meloterapie-dar vaporizat!
prin bancnotele vieţii Bach trece zglobiu
la braţ cu o vioară în urmă risipeşte frânturi
,,Preludiul din Partita a III-a” spre Soare răsare

Noua Tocată desfată neuroni obosiţi!

III.
Se termină timpul orele secundele
din pupila unui arpegiu;
flămând nesăţios
auzul se primeneşte cu acorduri divine…
Lucifer s-a volatilizat.

,,Desfătaţi-vă, zăpezi viscolite,
nimic nu ne mai poate întrista!”

IV.
… ecouri, fulgi de speranţă
prin clavecinul îmbrăţişat de uitare…
Domnule Bach, dă-ne partitura ,,Nemuririi!”
Muzica – armonie divină în onoarea bunului
Ziditor – neantizare a păcatelor noastre!…

V.
… ecouri mustrări strigăte de peste secole
răzbat până în miez de lacrimă,
ehe, furiş v-am ascuns v-am trădat
v-am uitat oameni cu mir sonor de stele pe suflet!
Când ne vom da seama că
,,Dragostea şi muzica sunt cele două aripi ale sufletului?”*
atunci dobândi-vom iertarea.

*Hector Berlioz(n.1803-d.1869 )compozitor,
jurnalist, dirijor, scriitor, autobiograf[*],
critic muzical[*], libretist virtuoz

VI.
… timpul în caleaşca de abur… bătrâna
violă vânează molii –
descântă-n cicoare
cade-n răşina armonilor de lumină…

D-le Cioran subscriu: ,,Cu Bach, viaţa ar
fi suportabilă chiar şi într-un canal.”

VII.
Seară eternă!
nici o răscumpărare
nici una fiecare sunet zburătăcit
în armonii de tristeţi de înălţări
nimic nou sub soare…
cândva Patimile după Matei interzise
astăzi însă Patimile cotidiene admise;

sorb sunete dumnezeieşti
rătăcesc pe afară prin lumea bolnavă de ea
sorb rugăciuni din Graal
şi mă-ntreb printre spini:
Unde ne sunt sublimii nebuni
îndrăgostiţii paradisului muzical…

Seară eternă de sunete cereşti
tocmai când ne plictiseam de noi.
Sublime trăiri ardeau pe bolta inimii:
„… acolo unde nu este muzica, frumuseţea este moartă.”*
*Benjamin Disraeli – Prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei 1874-1880