De-ai noștri! – Traian Gh. Cristea – Supliciile ființei lăuntrice (3)

TREBUIA SĂ PLĂTESC

… la sfatul celor vicleni m-am destrămat
devenisem un nimeni
cu tâmple albite ciuruite de eşuate penitenţe;
trebuia să plătesc ostentaţia unui refuz
cu uitarea cu lepădarea de sine
bombardat de cuvinte expirate;
mi se spunea obsesiv “Tăcerea-i ca mierea!”
… m-am auzit strigat atenţionat
Sisif îmi făcea semn să-l urmez
Diogene mă-ndemna să-i ţin felinarul.

Hristos murmura: “Iartă-i lor că nu ştiu ce zic!

METAMORFOZARE…

… o! iubiţi confraţi, arborele poeziei
lăcrimează de prea multe cuvinte parazite
„non multum sed multa”
… suspină de eludarea
gemetelor grele de esenţe tari
din polenul gândirii noastre;

se cere o soluție pentru eliberarea
adevărului din lanţul alergăturii zilnice;
ochiul urechea tictacul inimii spun
multe însă despre tremurul freamătul
tumultul zilei ceţoase – nicio vorbă;

omul lăuntric s-a emancipat are
planuri mărețe dureroase…
iată-l devenit păianjenul care-şi țese pânza
pândind tacticos prada…
are propria-i strategie: atacă surprizător
apoi se declară salvatorul nostru…

,,HOMO HOMINI LUPUS EST!”
Să fie adevărat, Doamne?

FERICIŢII DE-O CLIPĂ

… de când lumea şi pământul
nu geniile nici
înţelepţii s-au bucurat
de cinstire…
prostia naivitatea ipocrizia
le-au luat înainte;
în scaun domnesc – jurământul cu mâna pe Biblie urlă,
acrobaţii falsului curcubeu jubilează
sărută crucea şi sorb
elixirul măririlor nemernice;
banul-fruct adorat modelează
încoronează fericiţii de-o clipă!

Totuşi, gândul de lumină modelează DESTINUL.*
*Joseph Murphy

ZEU AJUNS CERŞETOR

… zeul ajuns cerşetor peste rămăşiţe de timp
rosteşte zadarnic: ,,Nu moartea fi-va mântuirea mea!”
apoi priveşte dealul
împodobit cu morminte
ascultă crucile culcate gemânde:
,,Cine a şters furiş
de pe inima universală cuvântul MÂNTUIRE?”

,,Totul se plăteşte mai devreme sau mai târziu!”

RUGĂMINTE

… am trăit în concubinaj cu singurătatea
cu tăcerea cu veghea
să nu fiu judecat pentru poligamie
să nu mi se vadă setea nebună de primenire
să nu supăr noroiul bălegarul verde
din discursuri lacrimogene;
am pendulat între extaz şi smerenie
cu capul plecat spre clocotul
abisului din mine…

Crede-mă, filozofule, cu ştreanugul
priponit de o stea,
n-am iubit pentru a-mi proteja
vidul amăgirilor!

ATÂT NE IUBIM PE NOI…

… Doamne, atât ne iubim pe noi
încât nu mai avem loc în azur;
hulim ocărâm răsăritul primenirea uităm
că nu suntem decât nişte obiecte-jucării
triste în mâna destinului!
…Doamne, atât ne iubim pe noi încât
nu mai avem niciun reper nici busolă
nici nu ştim unde te-am rătăcit şi
dacă loc mai este în inima noastră
cu adevărat şi pentru Tine!

Aminte să luăm ,,Deus in te, sed non
tollit appellant.”
*Dumnezeu are loc şi în tine, dar tu nu-l chemi.

TEMERE DE A DOUA CĂDERE

…c ând nu te-am descifrat,
Înţeleptule, m-am crezut un naiv;
eram fericitul scăldat
în ignoranţă în impertinenţa ceţii;
de când te cunosc văd că suntem doi
suferinzi de-aceeaşi maladie incurabilă!

Frică îmi este de a doua cădere.

GRAMATICA EULUI DAMNAT

… fărâmiţat mi-e timpul de-atâtea
întrebări obstinate damnate ridate
,,Învaţă, dom’le Boulean, să devii
cetăţean – zice Mişu Răscoptul!
…m-au ciopârţit fără pic de ruşine
gargaragiii cu libertatea mimată între
azi şi miezul de pâine;
trecutul împărţitu-l-am fărâme
botezate cu nume abstracte;
primul pas al greşelii trecute-IMPERFECT;
am demolat, înjurat,
am câştigat praful de pe tobă;
al doilea pas-PERFECT SIMPLU:
disputa partidelor – falsul plasture
de clemenţă peste infatuarea lăuntrică:
,,Vreau mai mult, îngere din strigăt, vreau!”
aşa m-am trezit pentru o clipă PERFECT COMPUS…
apoi DESCOMPUS… praf în ochi…!

… neostoită sete de absurd mi-au dăruit-o
măscăricii regelui;
rodeau subtil pofta de imposibil
la adăpostul rugăciunii;
,,Încă o treaptă, pot să gust din Graal-mi-am zis!
Sigur că pot fi MAI MULT CA PERFECT- autoabureală.”

… sus pe val
beat de mine ameţit de gramatica
cuibărită în EUL damnat
m-am trezit fără VIITORUL ANTERIOR…
… amurgul îmi arătă agoniseala Nimicului;
alungat-am scânteia unor timpuri trecute
cu imposibila cunoaşere a gramaticii Eului damnat…

Sentinţa infiptă-n auz: ,,Tot ce ai dobândit
fi-va pleavă şi fum!”

MIRUITUL CU HAR

… înspinat răstignit în azur
ca să renască
demiurg de veghe
hoinar prin nemurire
MIRUITUL cu HAR evadează
din timp din cazarma de ziceri
din paradisul mincinos
fuge de ţăr’na cu lauri
de-onoruri de stele ciobite,
nu-şi vinde ţelul pe-arginţi;
El pleacă-n vecie în stele
pururi atât de fierbinţi.

Michelangelo în Capela Sixtină
la sfat cu Sfinţii Părinţi…

M-AU CREZUT PROST JIVINELE

…c ugetarea deşartă împănată cu florile
minciunii-acumulare de zbucium şi silă
– zadarnică trudă!
cunoaşterea adevărului –
drama lăuntrică a celor lucizi;

nu m-au înţeles jivinele m-au crezut prost
deşi ochiul meu scruta menajeria lăuntrică
a unora care strigau implorau chemau:
,,Ne e poftă de tine.
Hai, vino, nu fii mai prost decât eşti!”