De-ai noștri! – Traian Gh. Cristea – Supliciile ființei lăuntrice (1)
Către înaltul cerului
… lumină, Sfinte, cât a mai rămas
din cât a fost amiaza desfătării
uscat mi-e cântul rană-i al meu glas
Tu scoate-mă din gheara disperării;
… nevrednic de-ndurare mă socot
duiumul de păcate mă prăvale
mi-e crucea tot mai grea şi nu mai pot
să urc pe scara îndurării Tale…
… în ceasul cel din urmă vin smerit
să-mi luminezi cărarea către Tine
sunt păcătosul vrednic de jertfit
în labirintul ferecat în sine!
,,NOSCE TE IPSUM”
Cicero
NEÎNCĂPUT ÎN DEFINIŢII
„Poetul. Un donator de sânge la spitalul cuvintelor.”
Lucian BLAGA
… cu văzul biciut de
comedia bufă spre
dispreţul paiaţelor- belferi
fabricaţi peste noapte-
iau un pumn de lumină şi
strig în pustiu :
Poetul nu-i ceea ce cred
plescăitorii de palavre
râşnitori de bizarerii sonore
buboase găunoase inodore…
Poetul nu-i risipitorul
de rostiri confecţionate
pentru stoarcerea ovaţiilor-
splendide baloane de săpun,
nici acrobatul rostirilor gongorice
deghizat în taumaturg dosind
gânduri hulpave de îndestulare
de slavă…
Poetul e răstignitul anonim
pe crucea cuvintelor cel care
scoate gemete înspinate
din răni ascunse ;
e nesomnul JERTFEI
busuioc sfințit în altar
e lumină lină dor încercănat cu jar
sângerând în lumină-cântec amar…
FIINŢA LĂUNTRICĂ
… există în mine în tine în el un al doilea
care soarbe doseşte sigilează câte un gând
albastre trăiri – strigăt de stele…?!
poate geniala ticluire a noastră s-a făcut
pentru siguranţa celui lăuntric;
există un om rostit prin umblet prin faptă
altul în adânc fiinţând lăuntric schimnic
lipsit de mască…
Care să fie mai frumos:
mutul ori limbutul?
DRUM PENTRU SUFLET
… duhovnicul mi-a presărat fărâme
de Cer în ofuri în răni …
marginile unui drum cu lumină
însemnându-mi-le;
mânuia cu tremurătoare liniştire
busola clepsidra balanţa aplecată
spre nord…
Se făcu înainte-mi un altfel de drum
pentru altfel de paşi
spre sufletu-mi călător …
La capătul drumului cine aşteaptă, sfinte?
ORGOLII POLICROME
… orgolii măreţe desculţe bizare
ascunse în zâmbet lăuntric-
obeze varietăţi ale frustraţilor;
orgolii-din infirmităţi de taină
orgolii hulpave de caviar de
urcuşuri facile pe scări de serviciu;
orgolii nutrite de verii taipani *
raţionali lucizi ne-ndurători
urcaţi în măriri tenebroase din aste
vremuri nebune;
orgolii lovindu-ne brusc fără decenţă
fără clemenţă ne-nproaşcă răbdarea lumina
respiraţia până la amiaza răbdării…
iată-i renăscuţi pe Satan pe Iago în
costume sobre de orgolii multicolore
inodore poznând în apostoli supermoderni
experţi în licitaţii oneroase unde
ADEVĂRUL CREDINŢA CINSTEA
n-au niciun doritor;
orgolii de sfertodocţi cu feţe
fardate şi respiraţii nocive…
Graţie lor ajuns-am pauperi cu sufletul în
două luntre…
Slăvite William, chiar şi astăzi
să fie Virtutea doar un moft…?!
RUGA ŞI TIMPUL
… ruga din suflet duios izvor viu matcă
ascunsă sentiment-comuniune cu creaţia
speriată linişte în neliniştea de afară;
simţi cum pleacă dispare deşertăciunea
întrebărilor pătate înspumate, topită-n
lumină; rumeguşul îndoielilor pulverizat în
pustiu linişte în audienţa noastră particulară
netulburată; semne şi sunete chemătoare
negrăite cheamă imaginea primenirii din
ziua ivirii; linişte… renaştere!
… ceva undeva devine pajişte cu flori de
cântec pur cu lumină lină…
Timpul se opreşte, clipeşte, suspină!
ZVON DIN ADÂNC
… omul lăuntric adânc în mine
se simte trădat strigă strigă strigă:
„Calcă drept, nu te-abate ţine fruntea
către auroră… mergi mergi cu
pas de ceasornic spre miazăzi
mergi, priveşte busola acul ei
tremurător ca nisipul clepsidrei!!!”
Cheamă lumina, iubirea şi harul
după socoteala cea dreapta!
ESENŢE ANTIDOT
… ochii ascultau sufletul vedea cu
inima până dincolo de timp
pe el nimic nu-l oprea; cerşetorul înfrânt la
poarta biserici:
„Fără temere păzeşte cereasca lumină,
să-ţi încălzească sufletul,
să ţi-l apere de întuneric;
nu-ntoarce capul, ascultă doar bătăile
inimii dintr-o rugăciune lină şi limpede,
clară şi vie, ca apa unui izvor din Eden…
Sufletu-i zburdă prin ploaia cu
sunet prevestitor:
Ascultă-ţi Iubirea sfinţită
cu mir de stele!”
PANTA REI*
… Aminte mi-aduc – pe unde
păşeam pe-acolo ispăşeam păcate
ispite curgeau în zig-zag
în mine din mine;
la fiecare cotitură câte o vulpe
luând chip îmbietor – curgere de timp
căinţă- suspin nepământesc!!!
Am citit într-o o lacrimă: Panta rei!*
*Totul curge (aparține lui Simplicius din Cilicia)
ISPITIRE-DULCE DEZASTRU
… cu măşti şi braţe deschise şarpele
aşa rând pe rând spre ademenire
mă vâna cu Desfătarea Trufia Lăcomia…
Mamă smulge-mă ia-mă înapoi!!!
…puzderia de lumeşti vătămări mă chemau
cu sunete dulci de sirene scăldate în patimi;
mă chemau; în genunea vecilor clinchet de clopotele
„Smerenia este arta care te trimite la tine,
să stai cu tine, adâncit în tine.”*
*Arsenie Papacioc
AMICI – FEŢE ŞI MĂŞTI
… amicii de faţadă suiţi în trufie
amicii de timp sublimat-
de ambiţii de rugi diabolice
umbriţi de orgolii pasagere
ascunse vederii noastre absente;
… amici – enigme mistere bine
hrănite în adânc înverşunaţi
pustiitori de suflete blegi- cât îmi lipsiţi!
…amici cu falsă inocenţă pe buze
în zâmbet în priviri protectori iubitori
gata să ne lepede solemn pentru primul
oscior cu măduva plină de ambiţii;
… amici năpădiţi de pecingini lăuntrice
deveniţi genii pestriţe înalte solemne
transfiguraţi de viruşi la modă,
ignorându-ne cu artistică delicateţe
când bolta dă semnul final
daţi-mi să gust licoarea trădării
să cred în otrava ciobitului pocal!
Domnule La Bruere, ,,Où nous sommes des amis vrais ?”*
*Unde ne sunt prietenii adevăraţi?
