Cenaclul Alexandru Sihleanu – 19 Septembrie 2020
VIAȚA FĂRĂ POEZIE ESTE ANOSTĂ


Sâmbătă, 19 septembrie, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a organizat o triplă lansare de carte: POARTA FELINELOR (antologie de poezie), Ed. Neuma, 2020, autoare Vilia Banța, EMINESCU ÎN DOBROGEA, Ed. Rafet, 2020, autor Nicolae Georgescu și DESCÂNTECE DE MELLACTONIE (antologie de poezie), Ed. Betta, 2019, autor Marian Ilie Invitați la acest eveniment: scriitorul Emil Lungeanu, membru al Comitetului de Conducere al Filialei București Proză a U.S.R, poetul Emil Dinga și prozatorul Dan Bunga. Ulterior, la dorința invitaților, evenimentul a avut loc la o terasă din apropiere.
Moderatorul evenimentului scriitorul și editorul Constantin Marafet: „Bună ziua! Ne bucurăm de reîntâlnire. Este o întâlnire mai atipică, dar asta nu ne încurcă să ne desfășurăm activitatea propusă. Din afiș rezultă trei lansări cu a dlui prof. Nicolae Georgescu, cu volumul „Eminescu în Dobrogea”. De la Nae Georgescu am învățat mult despre Eminescu. Din păcate dl profesor nu poate ajunge aici. Vorbeam despre „Eminescu în Dobrogea”. Dl profesor a pornit de la faptul că Eminescu nu a văzut marea. Dl Georgescu este unul dintre cei trei mari eminescologi. Interesant a fost pentru mine că abia la a treia citire am descoperit că Eminescu a fost la Balta Albă. Tot eminescologii au dus Balta Albă în Basarabia. Dl profesor a făcut o înșiruire, Balta Albă, Lacu Sărat, Amara și atunci am înțeles că este în apropiere de Râmnicu Sărat. Matei Eminescu era ofițer în Râmnicu Sărat. Știm că a fost locotenent aici și îl chema pe Eminescu la Balta Albă care era vestită prin nămolul sapropelic. Era obligatoriu oprirea la Vama din Râmnicu Sărat pentru a trece în Țara Românească. Sunt multe lucruri descoperite. Harieta ținea legătura cu un localnic din Râmnicu Sărat. Aș vrea să-l rog pe dl Lungeanu (fratele meu de duh). Despre Emil Lungeanu am mai făcut vorbire. Vă spun doar atât, este unul dintre cei mai importanți dramaturgi, poeți, prozatori, un intelectual de marcă. Am descoperit un tablou pictat de tatăl D-sale, un pictor celebru. Lucrează și la Luceafărul-de-Dimineață.”
Emil Lungeanu: „Mulțumesc pentru invitație, pentru revederea Râmnicului pe care l-am cunoscut la U.M. 01258. Nu aș fi putut onora această invitație dacă nu era Dan Bungă, căruia îi mulțumesc că este alături de noi. Drumul acesta l-am bătut bazându-mă pe prezența fratelui meu Constantin Marafet, pe care l-am numit „sarea Râmnicului”. Luarea în serios a evenimentului este semnificația evenimentului. Sunt doi autori defavorizați. Parcă am fi la revoluția franceză. Sunt mari defavorizați, care nu sunt arătați cu degetul. O fac în cunoștință de cauză, fiind în conducerea uneia dintre filialele USR. Vin și spun: un eveniment care implică doi scriitori. Dacă era și Nae Georgescu, este unul dintre cei mai importanți eminescologi… Pentru că el lipsește, din păcate, voi vorbi despre cei doi. De ce sunt defavorizați Vilia Banța și Marian Ilie? Îi consider privați de larga audiență pe care ar merita-o. Sunt doi poeți care nu se autopromovează, care nu se reinventează și care nici nu au beneficiat de audiența așteptată de opera lor. Sunt vinovați că sunt prea cuminți. Cam asta este situația actuală într-o țară în care este multă nesimțire. Dacă sădim astăzi nimicuri, asta culegem. Suntem asediați de incultura crasă, de o luptă contra adevăratei culturi. În lipsa culturii, nu putem să ajungem decât la sclavie. Astăzi situația unor poeți, cum sunt Vilia Banța și Marian Ilie, au în jurul lor evenimente sincere, dar care nu devin, nu fac din ei niște nume înscrise undeva în conștiințe literare. Pe noi ne interesează cititorii. Să ne aducem aminte de Vlahuță care trece cel mai mare poet. Ei bine, trecea la un moment dat, erau niște interese în context social-politic. Dacă ai cititorii… contează. Literatura este făcută pentru a fi citită, să circule să-și ajungă scopul. Avem de a face cu două antologii. Iată un numitor comun, niște evenimente de autor. Antologia înseamnă ea însăși un canon pe care autorul și-l aplică sieși. Este un lucru foarte greu să faci o selecție, să tai din tine. Autocenzura astăzi poate fi considerată ceva perimat. Dacă nu te cenzurezi pe tine, nu mai ai ce aștepta în literatură. Să ne fim noi critici! Criticii nu te bagă în seamă dacă nu te cenzurezi tu. Nimeni nu este perfect! Sunt foarte puțini autori nativi. Responsabilitatea este autocenzura! La Vilia Banța selecția a fost făcută de chiar Horia Gârbea care este o parafă, cum este la Marian Ilie… Nae Georgescu. Voi vorbi în calitate de poet, cum m-a prezentat fratele Constantin Marafet. Citeam undeva că poezia se scrie lesne, mai ușor decât proza, teatrul… Total fals! Foarte mulți nici nu știu că sunt poeți. Nu poți să te califici tu pe tine. Literatura artistică înseamnă să faci o operă originală până la emoție. Dacă nu există emoție, nu ajungi la literatură. Aici, în cazul celor doi autori, avem cea mai autentică poezie. Sunt poeți cu o cultură vizibilă în propria creație. Este esențial acest lucru. Am văzut pe Nae scriind despre Marian Ilie citându-l pe Mallarmé: „Ce poate fi mai trist decât atunci când te apuci să faci opere și simți povara a tot ce a fost până la tine”. Ai o apăsare pe tine care este însăși cultura care nu este divertisment. Cultura înseamnă diferența dintre om și animal, dintre rău și bine, În poezie sunt inefabile. Așa ca un abur, simți aroma doar. Vorba lui Sorescu: „era ceva în aer”. Dna Vilia Banța are hipersensibilitate florală de domeniul dendrologiei. Să înțelegem această poezie trebuie să citim înainte multă poezie. Geometria acestui volum este foarte riguroasă. Un autor atât de sensibil și discret să nu-l confundăm cu absența poeziei. Volumul este unul rafinat. Poezia DUALITATE începe cu: „Poezia mea e-o cetate/ unde mă apăr pe mine,/ cea din afară,/ așteptând la porți/ cu singurătatea de mână”. Sublim! Iată ce înseamnă o autoscopie, chiar cartea de vizită a poetei. Poeții autentici nu se văd în reclame. În continuare sunt alte repere. TOT MAI ÎNVĂȚ „Mă dor tăcerile,/ mă dor cuvintele,/ mi s-au ros tristețile pe margini/ și am rămas cu noaptea sub unghii,/ sfărâmată și ea…/ Mă prind întâmplările/ împachetând lumina în ziare/ și tot mai învăț/ să mestec răbdarea între patru pereți/ și duc poezia pe tavă,/ în timp ce nebunul de-afară/ adoarme pe gunoi,/ strigând trăiască libertatea”. Este o suferință a creației poeziei însăși. Poezia este să fii primul cenzor al propriei poezii, să te descoperi pe tine ca poet. Am fost impresionat de surprizele din acest volum. VECINUL MEU, NEBUNUL DIN STRADĂ „Avea gărgăuni de purpură, cred,/ sub claia deșucheată de lațe smolite./ Striga, aburind diminețile: – Bă,/ ți-am spus să-mi dai „Adevărul”,/ nu „Click”, nu „Vip, nu „Cancan”,/ ce, mama naibii, doar nu ți-am cerut/ să-mi scrii știrile zilei în palme, văd/ singur (atât cât mai văd)/ cum se duce țara de râpă,/ de-asta sprijin eu zidul acum/ să nu alunece-n gol cu tine, cu mine, cu tot…// Striga, prin aburii alcoolului ieftin,/ vecinul meu, nebunul din stradă -/ Ce știți voi, ați vorbit cu Socrate vreodată?/ în toate nopțile vine, uite, aici/ și despicăm întunericu-n patru,/ iar voi nu auziți nici cum/ se sparge lumina pe nepăsarea voastră.// – Nu trebuie să te superi așa, îi spune,/ învinețit de frig, vânzătorul de la taraba din colț,/ ia mai bine un covrig,/ să nu înghiți „Adevărul” pe inima goală”. Superb! Felicitări! Sunt bucuros că am citit un volum de înaltă calitate. Dl Marian Ilie suferă din greu. Are un remediu în dezechilibrul acestei balanțe. Revolta nu mai e tristețe, pe care nu toți știm să o exprimăm. Arta e revolta artistică. Nimic nu poate fi mai periculos ca un condei. Este o revoltă care își are loc ținută în frâu de o cultură vastă care ține balanța în echilibru. Titlul Descântece de mellactonie pune din start multe întrebări. Nae Georgescu face etimologie la sânge: râuri de lapte și miere, cuvânt inventat de Marian Ilie. Ca să inventezi așa ceva trebuie să ai ca o durere moștenirea culturală. Astăzi se citește puțină poezie. Poeții își citesc singurele versuri și cel mult ale apropiaților. Marian Ilie este un rapsod. Poezia poate fi cantabilă și iese o cântare de luptă, de incitare. Are resursele și motivele pentru așa ceva, dar sunt niște ieșiri, irumperi. Găsește resursele pentru menținerea frâielor forței cuvântului. Departe-i toamna „Doamnă ce minune ne-a fost dat să fim/ în acest mileniu găunos banal/ eu să fiu o briză tu să-mi fii un deal/ somnul să ne fie joc de heruvimi// Vin tăcut spre tine și se coc livezi/ cum mă tot îmbie ramurile pline/ mi se face sete vin tăcut la tine/ simt că peste dealuri rege mă-tronezi// Umblu mângâi tremur gata să mă-nfrupt/ din atâtea fructe câte mi-ai întins/ apoi să-mi pierd urma în același ins/ de-ale cărui vise trupul tău m-a rupt// Nu cunosc odihna sațul l-am uitat/ spânzurat pe rugul trupului tău gol/ simțurile toate rătăcesc spre poli/ într-un câmp magnetic de adevărat// Ce departe-i toamna de aici de noi/ Când de dinspre trupuri fulgere irump/ caii căutării tolăniți pe câmp/ nechezând cer parcă frâiele-napoi// Apoi dă să plouă ne dezmeticim/ picături de tihnă se insinuează/ peste deal și briză caii mai nechează/ aburi de cuvinte către înălțimi”. Cu trimitere la Nichita, dar nu mai este Nichita, este o aparență. Dau impresia unei repetiții. Aici este un exemplu nu de postmodernism, este o reexperimentare a unui tipar mai mult sau mai puțin conștient. La Marian Ilie este o chestiune definitorie această nostalgie a lucrului întreg care s-a pierdut, a întregului desfăcut. Nu este urmă de misoginism, este perspectivă adamică. Luna noastră de miere. Este sinceritate ca la preot, ca la spovedanie. Este cea mai pură declarație de dragoste beletristică. Amândoi sunt poeți de cea mai bună factură. Este literatură autentică și asta face să atragă atenția cititorilor. Mulțumesc pentru atenția acordată”.
Constantin Marafet: „Într-adevăr, o lecție de teorie literară! Felicitări, pentru că Horia Gârbea a reușit să se aplece asupra poeziilor dvs și să selecteze! Lui Marian Ilie îi pot spune că m-a șocat această carte. În volumele anterioare se juca, versifica, dar aici este antologie de autor, a ajuns la maturitate de autor. Este crezul artistic al unui poet. ”
Nicolae Constantinescu: „(Domnului Marian Ilie) Vii astăzi cu poezie/ Domnu’ Marian Ilie,/ În dar ca să ne aduci,/ Versuri, descântece dulci! (Dedicație celor doi autori: Vilia Banța și Marian Ilie) Minunată provocare!/ La Râmnic dublă lansare,/ Dar să descânți nu e ușor,/ La „Poarta felinelor”. (La poezia „Dresorul de umbre” a dnei Vilia Banța) Interesante poezii,/ Când cu atâta dar le scrii!/ Am însă o dilemă, cum se poate/ Umbre să fie dresate”.
Vilia Banța: „A fost cea mai frumoasă zi a poeziei mele pentru că a vorbit dl Emil Lungeanu și pentru că v-am cunoscut pe dvs. Îi mulțumesc dlui Marian Ilie pentru că m-a adus azi, aici.”
Marian Ilie: „Am cunoscut-o pe dna Vilia Banța acum doi ani. Ca o concluzie: trebuia o asemenea lansare”.
Emil Dinga din Tecuci fiind „legat” de mijlocul de transport, recte trenul, ne-a transmis ulterior părerea, o părere sui-generis, despre Descântece de mellactonie. autor Marian Ilie.
1. Generalități
• virtuozitate tehnică a scriiturii (amintește de Arghezi și Nichita Stănescu)
o nu e simplu talent de versificare – e lucru minuțios cu cuvântul și cu familia declinărilor și conjugărilor cuvântului (Wittgenstein)
• titlul volumului este „salvat” de poeziile Litanie și Luna noastră de miere
• unele sincope de ritm/accent sau de rimă (care, într-o ediție viitoare vor putea fi, cu ușurință, remediate)
• există, parcă, o anumită dependență asumată (dar riscantă) a poetului de rimă, ceea ce face ca unele versuri să pară „lipite” cu unicul rol de a încheia strofa conform prozodiei rimate
• evită cu grație și talent atât estezia pură (trezirea simțurilor), cât și intelectualismul pur (ermetizarea în abstracții)
o aș defini scriitura sa poetică drept o estintelehie (combinând estezia cu intelectualismul și cu entelehia)
• aproape fiecare poezie are o idee poetică de îmbrăcat, dar, uneori, poeziile curg doar prin propria logică prozodică, având o „misiune poetică” de îndeplinit
2. Meșteșugul
• capacitate uimitoare de construire a discursului poetic – mai ales în privința găsirii armoniilor sonore (între care se încadrează și meșteșugul deosebit al în-rimării, ca să nu spun împerecherii cuvintelor) – poate mai bine înrămarea cuvintelor, pentru că ele au o anumită predestinare parcă de a face cupluri armonice
• parcă dezghioacă o coajă pentru a expune sămânța nudă, roditoare (precum făcea Michelangelo prin eliminarea surplusului de marmură care-l ascundea pe David)
• ritm și rimă internă (versuri care rimează și rimează și la mijlocul versului, nu numai la capătul lui) (Dor de câmpie)
• împerecherea catrenelor este, în proporție majoritară, ABBA, ceea ce conferă o „închidere” atât de semnificație, cât și sonoritate, în două valuri ritmice, unul mai mare (AA) și unul mai mic, conținut în cel mare (BB)
3. Rarități
• caligramă (coloana infinită) – Vânt de tine
4. Obsesii poetice
– cal, călărire
– jumătate, înjumătățire, spintecare în două
o dar există și procesul invers, de regăsire (un fel de căutare și întregire de animus și anima, cum ar spune Jung) „Azi sunt însuți și ești însămi” (În Iordanul din genune)
– hoți, hoție, furt
– maci, ca pecetluire a începutului sau sfârșitului episoadelor de iubire
– sete
– o evidentă (și, probabil, structurală) propensiune spre exprimări paradoxale, de multe ori ermetice (care, adaugă, însă, relativ puțin la poeticitate)
5. Invenție verbală
• „mă risip”, în loc de mă risipesc (Setea cremenii din trup) – arc peste timp cu „Se scutur frunzele de nuc”
• construirea de nume din atribute: Cețoaso, Albo, Vântoaso) (Cețoaso)
• „îngenunchetură” (Litanie)
• „mă-ntomn” (Dans prelung)
• „decunoapte” (Cea sete)
6. Imagini poetice
• câmpia care leagănă copilul (Dor de câmpie)
• „de parcă-ar paște-n mine cai un nor de pulbere stelară” (Dor de câmpie)
• omul contopit cu și generat de vegetal, cuvântul fiind o traducere a foșnetului frunzișului (Frunza care-mi ține umbră)
• „frunzișul cărnii” iubitei (Du-mă murgule)
• „Și mi se face tot mai cald de-acasă” (în loc de dor) (La desfrunzirea ierbii) – imagine care realizează legătura între psihologie și fiziologie, aspect clar de estezie, deci de poeticitate
o desigur, uneori se merge prea departe – ex: endorfine, care apar în câteva poezii (probabil mai degrabă din rațiuni de rimare/ritmare) sau endocrine
• „caii pasc pe coasta lumii abureala de pe mirişti” (Ca-n joacă)
• restabilirea „echilibrului” genezei: dacă femeia e făcută din coasta bărbatului, poetul îi comunică lui Dumnezeu că din coapsa femeii o minune a fost sculptată în bărbat (Litanie)
• despre femeie „Vântul cel stârnit din coasta mea” (Cosmofonie)
• „tropotul din noi”, pentru descrierea căutării iubirii (Trap de cai)
• nevoia de iubire ca „gol” al ființei, pe care-l umple partenerul: „plină de golul din tine” (Plină de gol)
• geneza femeii: „La care însuși el a pus scânteie/Izbit de-amnar ceresc în piatra sa” (Să te visezi iubind)
• „Trăgeam perdeaua nopții peste noi” (Depănare de poveste)
7. Idei poetice
• poetul experimentează patru comuniuni până la dependență cauzală sau omogenitate structurală, cu:
o natura vie:
regnul vegetal(în speță, frunza sau pădurea) (Frunza care-mi ține umbră; Setea cremenii din trup)
regnul animal (în speță, calul) – „În prag de zori plecam pe nesimţite/ legându-mi şaua-n propria spinare” (Ceasurile albei dedublări)
o natura cosmică:
„Mă și vedeam…pe-un curcubeu” (Eu, care)
„Să mă cocoț pe curcubeu” (Setea cremenii din trup)
„Eu să-ți fiu o briză, tu să-mi fii un deal” (Departe-i toamna)
„Și am dat în frunză împreună” (Litanie)
„…urșilor din noi” (Dat la urși de pradă)
„…malul din mine” (O vecie)
„…la mine-n sân…viile se coc” (Lume de omăt)
o natura domestică (lumânarea)
„…Suntem și lumânări” (Cina de destăinuire)
• destinul poetului: „într-un cuvânt să mă-nfirip” (Setea cremenii din trup)
• nevoia poetului de a fi însoțit, în peregrinările sale de căutare a iubitei sau a dragostei, de cal (Ceasurile albei dedublări; Pândă de nălucă) – nevoia de martor? trimitere spre vremuri ancestrale?
• femeia ca proiecție idiosincratică a poetului
o „Mi te cioplesc femeia mea/Cum numai eu o văd să fie” (Sculptură).
Îmi pare rău, dar nu am avut timp să examinez volumul dnei Bența. Spre sfârșitul anului voi „trece” și în tabăra cronicii literare. Vor exista prilejuri să mă ocup și de acel volum. Vă doresc numai bine!
Următoarea ședință a Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi pe 10 octombrie, începând cu ora 11:00, lector de serviciu Viorel Dodan. Până atunci… nu neglijați scrisul! Vă așteptăm, cu drag.
