Propoziții pretențioase – Aptere
Pe apside și frig, și cald. Ca la extreme, și pricepuți, și nepricepuți.
D-ei de se înclinau și făceau sluj, cu duiumul. Mai vedeai pe câte unul înfățișându-se cu bascul răsucit de la un punct la același la ușa birourilor, arcuit la cel puțin 45 de grade la ,,Bună ziua!” – din afară s-ar fi putut interpretat greșit: ,,bietul” delator a adoptat poziția de la urcușul celor șase trepte -, gata să raporteze ardent, aretat în pragul ușii, ce credea el în neregulă. Apoi, cum deja afirmasem, se scula în ședințe și punea fierul roșu pe obrazul ,,meritoriilor”. Privirea în față, țintind absolut nimic, cu scurte citate din învățămintele timpurilor….
Ținta lor: meseriașii. Nu în sine, n-ar fi crâcnit, mai mult, ar fi uzat de săru’mâna meștere, chiar fiind la o azvârlitură de băț ca vârstă. Vizau obiceiurile, puține. Câteva. Și-i cântau… în ariete socialiste, că alcoolul reduce productivitatea, pletele încurajează nesupunerea, iar ciubucurile întârzie realizarea comenzilor. Aici se închidea spiciul revoltat prin intervenția directorului. Conchidea: băuturica dăunează și-i mustra personal, inclusiv pe tata; lațele pot produce accidente (,,Noroc că tovarășul Valică nu lucrează la debitare!”, zâmbind); ,,Cât despre ciubucuri, să știți, tovarășe, că se fac după program, unele fiind cerințe suplimentare de producție pe care dumneata nu le poți realiza în programul de lucru. Se mai înscrie cineva pe ordinea de zi la cuvânt?” De jur-împrejurul arenei tăcere sindicalistă. Cine să mai cuteze după un așa argument final? Topeau saliva și sămânța de critică. Guri areice.
Așa se construise, tot așa pierise întreprinderea. CAP-uri în nevoie, întrunite, plănuind cum și în ce fel (!) să-și amelioreze neajunsurile. Am mai detaliat. Tractoare, camioane la consultul mecanicilor. Motorul. Dar problemele depășeau zona Otto. Firele electrice stăteau laibăre pe dedesubt, gata să incendieze vehiculul, ardeai în el ca șobolanul. O dată din pricina ușilor care nu se închideau și deschideau ușor, fiindcă o gaură sub scaunul șoferului permitea focului să ajungă la tapițeria ferfeniță. Sau putea oricând omorî orice pieton pe lângă care ar fi trecut cu obloanele dezgrădinate din balamale și cheotori. Așa s-au născut atelierele, niște barăci la început, lângă și în locul cărora alte și alte mici clădiri, hale în toată regula au început să se ridice. Nu de la sine.
Însă de la sine a fost nevoie de ele. Luați moto-mobilul ce intra pe poartă. Uneori tractat. Se verificau cele imediate. Uleiul, cu ,,arbiul”. Bujiile. Instalația de apă. Curele, garnituri, frâne, cutie de viteze…. Cam toate. Celelalte intrau pe mâinile altora. Tinichigii auto – îndreptări și suduri autogen; lăcătușii pe la uși; sudorii pe la balamale, cadru și remorcă; lemnarii la podul remorcii și obloane; electricieni la toată urzeala de fire, la faruri, semnalizări și bord; croitorii la tapițeria scaunelor și tavan; vulcanizarea la camere și cauciucuri; forja la foile de arc ale suspensiilor; turnătoria calchia carcasele farurilor și ceva piese din fontă; o vopsea nouă lua ochii beneficiarului și lungea viața automobilului, la față și pe dedesubt.
