Cotețul cu metafore – Tăierea… mieilor
Tăierea… mieilor
Mai e un pic de tot, mai e nițel,
Și-o să-l tăiem pe bietul miel!
El, care se jertfește an de an,
Pentru al nostru lacom burdihan…
Iar gestul ăsta, pașnic… creștinesc,
Prin care mieii, bieții, se jertfesc,
E aprobat de sus, de foarte… Sus,
Că mieii n-au avut nimic de spus…
Și ce-ar putea, micuța… fiară,
Să spuie, dacă ea doar zbiară?
E doar încă un animal nefericit
Cu viața pe o… lamă de cuțit!
Fiindcă tradiția creștină o cere
Să moară mieii pentru Înviere,
Iar pentru cei care-au postit,
Asceza se termină, în sfârșit!
Începe căutarea mieilor cu sârg,
Și transhumanța se termină-n… târg,
Ciobanul mioritic s-a reprofilat,
Își plânge oful la… casa de marcat!
Și tot așa precum odată-n Miorița,
Depinde de ce-i… behăie oița,
Care a dus în spate transhumanța
Echilibrând acum financiar, balanța…
Căci ritualul ăsta unic, milenar
Depinde-acum de… cursul valutar
Dar baciul cel vrâncean și ungurean,
Tot vor să-l omoare pe cel moldovean!
Fiindcă le face mare concurență
Și între mieii lor se vede diferență
Că sunt mai ieftini și le strică piața,
Iar pentru asta, vor să îi ia viața!
Tot inventează motive și tertipuri,
Și pe ascuns își dau mesaje, bip-uri,
O-ntreagă strategie pun la cale
Să îi dea ortomanului la gioale…
Vor să profite că ăla e alcoolic
(De fapt, când bea, devine diabolic)…
Și el când bea mai are-un obicei,
Fumează ,,iarbă”, merge la femei…
Bea numai whisky îndoit cu gheață,
Și gândurile-i sunt mereu în ceață…
De-aia cei doi rivali s-au tot gândit
Că ăla e momentul cel mai potrivit…
O zi și-o noapte-au studiat problema,
Iar etic și moral au rezolvat dilema,
Așa că, la final, ciobanii au decis,
Că ortomanul cu pricina merită ucis…
Nici moldoveanul nu era chiar fraier,
Simțea că se apropie ceva, în aer
Și-a luat ceva măsuri de prevedere:
Și-a instruit bârsana, când și cum să zbiere…
Finalul nu vi-l spun, fiindcă nu are rost
Că e păcat și că suntem în Post!
Și-apoi, nici n-am gândit pân’ la final
Că nu i-am hotărât sfârșitul ideal…
Am zis că e păcat, în post, o crimă,
Deși, la câte-s pe pământ, asta-i infimă,
De-aia am lăsat-o în coadă de pește,
Gândească fiecare finalul pe care și-l dorește
Nu știu dacă e tot așa de fatalist,
În care moldoveanul o sfârșește trist,
Sau să-l mai schimb, ca să se potrivească
Și-n vremea de acuma, ciobanul să trăiască…
Deși povestea e veche, de demult,
Prezentul pare că nu-i schimbat prea mult..
Căci și acum invidia-ntre noi e mare,
Încât doi oameni pot chiar să se omoare!
Ehei, dar iată cum blândul și gingașul miel,
Poate ascunde o poveste-ntreagă-n el.
Și mai urmează alta ce se naște,
Povestea Iepurașului de Paște…
