Cenaclul Alexandru SihleanuCultură

Cenaclul Alexandru Sihleanu – 29 August 2020


DRAGOSTEA, LIANTUL DINTRE CREDINȚĂ ȘI ARTĂ, ESTE INGREDIENTUL CARE MENȚINE VIAȚA PE ACESTĂ PLANETĂ

Sâmbătă, 29 august, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, la cafeaua literară, cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană, și a continuat cu „Vremuri” (Phoenix).
A urmat momentul in memoriam Matincă Costea, astăzi susținut de invitatul special Manea Agheană, cu melodia, voce și chitară „Foaie verde, spic de pâine” (George Nicolescu)
A urmat lectorul de serviciu, Vasile Ghinea, cu poezie din care exemplific: (Teluric) „Mă simt pradă/ cuvintelor alese/ și-n arderea timpului/ încerc să-mi duc neliniștea/ tăcerii din cuvinte/ la tăcerea din urmă,/ ofrandă a teluricului din mine”. (Căutare) „Desfac cuvintele/ pentru a găsi perla/ sentimentelor de bine/ și a ideilor înalte,/ dar mă împiedic în ele/ fără aflarea adevărului din noi”. (Fereastra copilăriei)„Unde este fereastra/ în care am descoperit/ cuvântul și aroma gutuiului,/ gardul (sculptat cu numele lui),/ iasomia cu fluturii zburând nor,/ livada prunilor,/ ofranda viței-de-vie/ cu aromele lui 6 august?/ Unde este sufletul/ stropului de viață/ când mă trezeau/ cocoșul indignat/ și rândunele vesele?/ În urma ta, bunica mea,/ a venit buldozerul./ La umbra crucii/ lacrimile sufletului/ nu pot reda copilăria./ Viața mi-a luat-o înainte,/ s-a așternut tăcerea văl,/ cuvintele aduc/ lacrimi regrete/ și viața alunecă,/ rămânem mai singuri/ cu amintirile prea grele. (Teatru divin) „Într-o piesă de teatru/ numită Destin,/ între eros și thanatos,/ pe o scenă/ între teluric și celest/ se consumă/ visul de mărire,/ uitând că în/ crucea încă vie/ o pasăre cântă ritmic,/ indiferent de anotimp,/ dorurile toate,/ până la zborul unic”.
A continuat cu „La noi”, versuri Girel Barbu, muzică Manea Agheană, și „Treceți, batalioane române, Carpații” (Nicolae Furdui Iancu), voce și chitară invitatul special Manea Agheană.
„Poezia vrea să transmită starea de spirit a unei generații, starea în care suntem noi. Adevărul este că viața merge înainte. Este un mesaj între generații. Multă sănătate dlui Agheană care întreține o atmosferă plăcută.” (Dumitru Bardaș)
„Leonardo Da Vinci spunea că „poezia este pictură care se ascultă”. Lectorul de azi a spus cândva că „poezia este revelația creației lui Dumnezeu în eul liric al artistului”. Oratorul și filosoful Platon a precizat: „Un lucru, pentru ca să fie corect judecat, trebuie judecat de cei care stăpânesc meseria, iar nu de cei mulți!” Eu fac parte din „cei mulți” și după afirmația lui Platon am dreptul să păstrez tăcerea, pentru că aș minți spunând ceea ce nu cred. Dar ce îmi place spun că îmi place, iar ce nu, spun că nu îmi place. Vin la cenaclu pentru că îmi place literatura și întreaga cultură. Nu mă omor după manele și nici după versul alb. Dar sunt și printre manele unele reușite din punctul de vedere al meu, cum sunt și unele poezii moderne, care îmi plac. Poezia prezentată azi de dl Ghinea este originală prin bogăția de imagini, creând tablouri… filosofice. Construcția poetică e făcută cu migală, dar și cu logică. Mi s-a părut că sobrietatea și misterul din poeziile prezentate în alte ocazii sunt înlocuite cu o frumoasă vrajă clară, precum o oglindă magică în care se pot observa sentimentele și gândurile poetului. Sunt convins că poetul Vasile Ghinea și-a croit deja un drum propriu și sigur în poezia română contemporană. Poezia sa este plină de prospețime, de originalitate și de unitate stilistică. Poezia dlui Ghinea apare precum lumina stelelor în noapte. În general poezia ghinească este condensă, scurtă ca aforismul, dovedind minuțiozitatea cu care o elaborează, creând un spectacol poetic unic. În poeziile prezentate azi am simțit o formă meditativă, cu neliniști și căutări pesimiste. În concluzie, versurile ascultate azi pot fi citite și înțelese și de cei care nu îndrăgesc poezia în vers alb. Felicitări și cât mai multe reușite literare, dle lector!” (Mihai Doina)
„Matincă Costea, un membru deosebit al Cenaclului „Alexandru Sihleanu” a plecat din rândurile noaste cu puțin timp înainte de data de naștere, 27 august, 2019. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Luând în ordine cronologică, îi mulțumesc dlui Agheană pentru prezența și atmosfera pe care o creează cu muzica sa. Trecând la lectorul de serviciu, prima poezie „Teluric”, „Mă simt pradă cuvintelor alese”, aceeași stare mi se potrivește și mie. Poezia „Griji”. Avem cu toți griji de toate felurile. Este o poezie care exprimă realitatea cotidiană. „Fereastra copilăriei”. Am simțit prin această poezie o ducere în timpul din urmă. Fiecare avem niște amintiri, ca un bagaj pe care îl purtăm și îl luăm cu noi dincolo. Felicitări! Putere de muncă, dle Ghinea!” (Costică Drîstaru)
„Poeziile scrise de dl Ghinea sunt foarte frumoase, melodioase, cu o încărcătură filosofică, dar unele cuvinte sunt repetitive. Se regăsesc în câteva poezii. Dlui Agheană care care ne cântă și ne încântă îi doresc multă sănătate.” (Elena Cambeșteanu)
„Astăzi s-au aliniat planetele în așa fel încât am reușit să ajung la această întâlnire despre care trebuie să recunosc că îmi lipsea, pentru că m-am regăsit cu oameni buni, oameni frumoși care sunt printre noi și regrete pentru cei care nu mai sunt. Am remarcat tristețea autorului, faptul că nu mai are cui preda ștafeta gândirii filosofice, pentru că zilele acestea nu prea te mai îndeamnă la reflecții filosofice. Dl Ghinea nu se dezminte nici de data aceasta. Observ acea tristețe în fața necunoscutului, a singurătății față de lumea înconjurătoare. Se poate vedea o tăcere care izvorăște din cuvinte. Dl Ghinea nu este doar un tip teluric, privește către nadir și zenit la nesfârșirea universului, univers în care suntem doar puncte. În „Fereastra copilăriei” se regăsesc acele amintiri primordiale, care au la bază construcția fiecărui om. Fiecare dintre noi are undeva în suflet primele amintiri din viață pe care le purtăm tot timpul. Dând la o parte toate amintirile trebuie răbdare. În ultima poezie „Teatru divin”, desprind ideea că autorul se referă la acel teatru în care toți suntem actori, regizat de creator, unii ieșind mai repede din scenă.. Omul trebuie să își joace rolul cu dăruire, pasiune. Mă bucur că acest cenaclu își desfășoară activitatea în aceste condiții de pandemie. Felicit pe dl Ghinea pentru ceea ce a prezentat și perseverența cu care susține acest cenaclu. Îi doresc sănătate și inspirație în continuare.” (Viorel Dodan)
„Ca cititor, admirator al activității literar artistice din cadrul Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, am bucuria de a fi prezent la întâlnirea unor oameni cu suflete frumoase, pline de muzică și poezie pe care și-o exprimă în cadrul cenaclului. Ne-a încântat cu muzică maestrul Agheană care ne transmite și ne motivează continuarea activității literare în cadrul acestui atelier de creație literară. Așa cum a fost astăzi poezia dlui Vasile Ghinea pe care am simțit-o ca o deschidere către frumusețea naturii, prin deschiderea ferestrei și pătrunderea aromei gutuiului în dansul fluturilor. Este o poezie care deschide poarta spre multe gânduri frumoase în care cititorul mulțumește poetului pentru această încercare de a transpune în cuvinte sentimentele omenești curate. Felicit autorul și-l așteptăm cu poezie în care își exprimă și alte idei.” (Adrian Câmpeanu)
Muzica a încheiat întâlnirea de astăzi: „Cântecul străinătății” (Tudor Gheorghe), și „Trăiască România”, versuri Ion Nicolescu, muzica Nicu Alifantis, voce și chitară invitatul special Manea Agheană.
Îi mulțumim din suflet dlui Manea Agheană pentru efortul pe care îl face pentru a fi alături de noi și pentru atmosfera deosebită pe care o creează, la fiecare ședință, prin muzică. Îi dorim multă sănătate!
Sâmbătă, 05 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Mihai Doina. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share