Propoziții pretențioase – Aprova
Ararăm pe lângă aracii Intercoopului…. Că de aceea e tânărul tânăr și ucenic. Neimportant dacă ți-e tegumentul arabic sau colegul ca arapul.
Toți de felul directorului, arguși, te-ar urmări până și-n WC, de ce, cât ai stat și ce-ai făcut acolo, iar dacă permisa pauză de necesități ar dura puțin peste cele prevăzute, ți-ar argăsi pielea după și te-ar argăți bine ha!, ar scoate untul din tine până în secunda ultimă din program, ba ți l-ar prelungi cu perioada cât n-ai muncit. Te-ar pune la țintă și, ca vestiții arcași medievali, te-ar săgeta fără urmă de remușcare. De unde atâtea ardori, n-am priceput niciodată. Nu era suficient că te speteai să-ți iasă lucrurile după desen și normative, că îți încărcai conștiința cu neputință și nepricepere, că obrazul era tot o areolă, în timp ce gâtul și fruntea se umpleau de var, mai puneau și ei paie pe foc apostrofându-te cum știau ei mai… nepotrivit. Caracter arhaic, ca al dâlgașilor mei parteneri de armadă. Muncă, fizică – pentru a o desprinde de această cotidiană depunere de ,,efort” -, până să rămâi fără un strop de vlagă.
O veni ea primăvară…. Gândurile lui D. Emil pentru toată suflarea lucrătoare întinerită. Îi ardeau palmele de nerăbdare. Planuri mărețe de extindere. Ariile întreprinderii nu-l mai mulțumeau. Să facă o parcare, să mărească puterea rețelei electrice, să mai facă o hală, să înceapă linia de asamblat Aro, să….
Categorii la doi ani, salariu atractiv, în două tranșe, apartament la oraș, mâncare la cantină ca la mama acasă, premieri, cadouri pentru copii la final de an, mașină mică pentru cei mai norocoși…. Pentru ei parcarea, adică mai întâi pentru mai mari și mai apoi pentru… talpă. Tăiarăm arinii – sălciile pletoase -, puserăm zăgaz plecării în trombă -, chiar și-n pauze se împrospătau la ,,Scapă porcu’” cu un biteraș, ușor, pretextând că își plătesc lumina sau schimbă butelia -, schimbând sistematizarea orașului după ,,nevoile” colective, ticluirăm un gard din șipci metalice, înălțarăm altul din plăci de beton – doi metri și -, de escaladat greu și la vedere – un ochi pe geamul tovului Emil deconspira identitatea și intențiile -, veniră cu asfalt și… gata.
Coșmelie de tablă, îmbâcsită de alcool ieftin, pe care ar fi desființat-o de-i stătea în decizie, era adeptul casei, muncești, mănânci, te odihnești, bei la tine acasă, acolo unde administrezi și strângi roadele. Numai că ajunsese la o concluzie greșită, suma de armane îi țineau doar lui loc de cămin, el avea sentimentul proprietății, să le aibă pe toate la nas. Și se mândrea din cale-afară de isprăvile ,,sale”.
E drept, era ceva din nimicul unor șandramale pentru reparat tractoare și camionete, dar ,,vinovați” fusesem noi și alții ce se ființau la poartă să ceară de lucru. Și-atunci înfloreau ideile, îl apucau zeci de arderi interne, ba pentru argele, ajutoare pentru tata și Țandrone, ori pentru ridicat ziduri și… altele. Vedea lesne. Împreuna mâinile la spate, se fixa locului câteva secunde, apoi chema la ordine.
