Cotețul cu metafore – Suditeană
Suditeană
Moș Gheorghe stătea pe vine-n pragu’ grajdului
ciocănind un hier pe nicovala țipătoare la cer
și striga la femia lui: ,,Safto,
Unde-ai pus caielele alea?
Că trebe să poctoghiesc pă Bălan…
Cu mâinile pline de făină și cu șorțu’-n brâu,
Safta, femia lui strigă din bucătăria de vară:
,,- Vezi, mă că-s pe policioara aia, în ochii tăi!
Da’ ce ți-a venit să-l poctoghiești, că doară
ieri s’tămâna l-ai încălțat!
..- Ei, apăi m-oi duce și io să văz și altă lume, fă!
Că p-aicea nu mai e n’ica de văzut!
,,- Ți-o hi venit dor de ducă, te pominești!
Om bătrân cu păru’ alb în cap și-ți arde de hălăduială!
,,- Mde, fă, femie! Nu vezi că Bălan cere drum?”
,,- Mă, tu te potrighiești lu’ Bălan? El are drumu’ lui, tu p-al tău! Stai,
boalilor la un loc cu plecatu’…
,,-Safto, ia vezi-ți tu de turtili tale, că io mi-oi videa de drumu’ mieu…
Liniștea serii înghiți țipătul nicovalei și Safta
ieși în prag ștergând-și mâinile c-un ștergar rămas de la mamă-sa:
,,- Gheorghe, mă, omule! Hai la masă!”
Dar Gheorghe cu Bălan al lui o luaseră la aruncatelea
prin porumb către jumătatea de soare din capătul drumului…
,,- Gheorgheee! Unde-ai plecat, mă, nemâncat? oftă Safta lui, cu mâna streașină la ochi
Și lacrimile îi udară obrazul ars de vânturi și sori,
căzând în praful uliței
sfârâind, precum ceara lumânării
când se stinge…
