Fărădelegea lui Călin – Alt
Vorbiră degeaba. O dădură pe sub nas de-un iz….
Simplificarea, operațiunea…. Anunțul contestației la orice caz particular, fără alte detalii ne aduceau în același loc: la Art. 425 cu unu, din capitolul suplimentar III prim. S-o luăm de recapitulare. Articol inclus în mulțimea prevederilor exprese, aplicabil când legea nu prevede altfel. Încuiat! Ok. Alineatele cuprind: contestatarii, persoanele și instanțele îndreptățite să le primească, soluționările și cine este abilitat să le emită, felul ședinței, persoanele citate, precum și soluțiile nesupuse căilor de atac. Explicațiile situate la articolele anterioare.
După III prim urmează… capitolul V. S-o fi transformat patru-n cifră satanică, cea romană…. Firescului să-i dea-ndrăcire, căci reușiră. Considerentele mele. Cea mai bună metodă de cunoaștere rămâne explicația. Se pronunță un cuvânt și prin altele simple, comune, se deslușește sensul. Se emite o teoremă și apoi se verifică veridicitatea. Se primenește limba cu expresii cărora, de asemenea, li se cere cheia de descifrare. ,,Contestație în anulare”. Zău de-mi spune ceva. Așa intră-n pâine Art. 426, împotriva căror… și nu cum. Gata să uit că sunt la procedurale. L-am parcurs și-am observat: se merge mult prea departe cu nerespectarea legii. Toate cele nouă situații aparțin ,,poliției” juridice, controlului judiciar asupra tuturor operațiunilor ce compun strict procesul, dând șanse acestui refuz scris, bănuiesc, să evolueze adițional. Cu de la sine, justiția trebuia să întrerupă orice hotărâre, să le desființeze sau să reia judecata – toate având corespondent în Codul de Procedură penală – cu scuzele de rigoare, fără încă o suită de deranjamente la adresa inculpatului și părții vătămate. Niciuna dintre literele a)-i) nu face rabat de la ,,regulamentul” procedural intern. Câteva…. ,,Două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; când ședința nu a fost publică; când a existat un caz de incompatibilitate…”
Disperant. Art. 427 vine cu următoarea poveste: cine o poate ,,împinge” către justiție. Oricare parte, victimă sau procuror. Și să nu uite – alineat special 2 – să scrie și cazurile invocate, bașca motivele.
Narațiune ce necesită un termen, că n-o aștepta justiția 1001 de nopți. Numai zece zile, pentru toate cazurile lui 426. Când lecturezi astfel, crezi că nimic nu se mai poate schimba. Înșelându-te. Al. 2 permite literei b) o eternitate – când inculpatul a fost condamnat chiar dacă exista un caz de încetare a procesului -: ,,oricând”. O fi abuz, n-o fi, dumnezeu și doamne-doamne știu. (Art. 428)
Parcă se conturează…. Schimbam, știți cum?, la urgență pe în cu de. Sau pentru. De-nțelegea prostul proștilor pentru ce să mai tragă speranță. Art. 429 trimite la: instanța care a dat hotărârea. Borș îngurgitez la masă, nu și aici. Era clar că vizează ,,autoritatea de lucru judecat” contestarea, deci și cea care trebuie să lămurească după ce a dat ultimatumul: hotărârea definitivă.
Aici era micul secret al neliniștilor mele, acest ,,… poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.” Nefiind obligatoriu. Șmecherie! Nu pentru perioadă îndelungată, până la soluționarea contestației…. (Art. 430)
Principii….. Cusută cu fir de mătase…: ,,Admiterea în principiu”. Afurisită prețiozitate. Bre, nea…, dă-o-ncolo de gomoșenie, simplu! Da sau ba. Nu e nimic în afara secțiunilor dedicate procedurii, doar strictețe și pași bine – aproape – înțeleniți în pământul justiției. Cercetarea actului prin care se contestă este prozaică: termen, caz, dovezi. (Art. 431)
Cum se rezolvă. Fixată data judecării, audierea părților, concluzii ale procurorului…. Gata să mă declar, deodată cu Al. 4, Art. 432, pregătit să spun: pauză. S-a terminat. Însă, sentința pentru contestația în anulare este atacabilă. Va trebui să aștepte beneficiarul apelul care va decide definitiv….
