Scriitori de azi – Petrache Plopeanu – Marmurele mele prinse-n lut. Splendida deturnare (4)

pantagruel

pantagruelica necesitate a frumuseţii.
condiţionarea spectacolului

şi-a dat într-un târziu seama că era uriaş
măsurile tuturor lucrurilor sale
fizice şi spirituale
erau pe măsura tuturor acelor fiinţe de dincolo de posibilitatea
tuturor evaluărilor
trecea printre ceilalţi cu o acută vină
aceea de a fi atât de lacom încât nu îndrăznea să-şi mărturisească
nici sieşi
această pantagruelică necesitate

lăcomia sa depăşise rafinamentul
celor mai vestite gastronomii
a celor mai cunoscute şi dorite case de modă
era o figură arhicunoscută în toate lupanarele
apreciate de cunoscători
dar se simţea din ce în ce mai vinovat
şi mai lacom
şi a stat câteva zile pe gânduri
lăsând de-o parte şi mâncăruri
şi băuturi
şi veşminte
şi femei
după care s-a ridicat păşind printre oameni şi
dincolo de ei
printre zei şi dincolo de ei
printre idei şi dincolo de ele

era o călcătură imensă
o căutare imensă
pe potriva lăcomiei sale imense nicicând cunoscute
se gândea el
permanent acest gând nu-i dădea pace
că distanţele i se vor părea de netrecut dar
le trecuse destul de uşor
că timpul nu-i va îngădui
să-şi arunce privirile pe sub faldurile lui
dar timpul l-a privit nepăsător
era sigur că este vorba de adevărate probe iniţiatice
auzise de ele încă pe vremea când era om
dar acum ciupea fără de griji
din acest tablou un dram de culoare
de dincolo din acea statuie vestită un gram de strălucire
din clădirea aceea monumentală o curbă graţioasă
şi teribil de rezistentă
din mausoleul lăsat în urmă de poporul acela războinic
figura emblematică
tapiseriei pline de străluciri ondulatorii
un fir de încolăciri calde

pretutindeni a sărit din timp în spaţii
şi a rezistat cu bucurie tuturor probelor
fericirea lui altruistă îi dădea aripi albe
de care-şi agăţa tolba sa uriaşă
plină de fragmente minuscule de frumuseţe
şi de fiecare dată lăcomia sa sporea
alimentată de frumuseţe
sărea atunci plin de nerăbdare
din nou printre cei asemenea lui şi asemenea zeilor
şi asemenea ideilor
şi-şi striga de la începuturile timpurilor şi spaţiilor
şi până la sfârşitul acestora
pantagruelica necesitate a frumuseţii

a venit o zi când aripile sale
înnegrite acum de atâta frumuseţe
de atâtea boabe de frumuseţe minuscule
cuante de frumuseţe
nu şi-au mai putut lua zborul
s-a aruncat asupra lumii cu lăcomia sa altruistă
cu perversitatea sa altruistă
şi a pândit clipa când piticii erau la culcare
în culcuşurile lor de satin efemer
dar atât de lucitor
uneori uriaşii ies atunci când piticii dorm
ies ferindu-şi picioarele pline de simboluri astrale
ferindu-şi palmele zgâriate de cerneluri
ochii încercănaţi de pânda ideii

cu inima deschisă
s-a aruncat asupra unuia
asupra altuia
şi i-a blestemat cu bucuria cuantelor sale
i-a făcut să creadă că
sunt aidoma piticilor dar mult mai frumoşi
şi piticii dormeau în continuare visele lor
nu înţelegeau ce se petrece cu uriaşii priviţi chiorâş
atunci când erau întâlniţi la piaţă sau
prin alte locuri publice şi uriaşii
unii dintre ei erau uimiţi şi
nu au înţeles nici până la ziuă despre ce este vorba
şi ce li se cerea
alţii
mai mulţi desigur
au prins cu o lăcomie ce
înmugurea şi în ei frumuseţea aceea
dată de cel ce simţise necesitatea aceea pantagruelică
a frumuseţii
şi au înălţat-o în palmele lor pentru folosul altor uriaşi
şi poate foarte rar
şi a piticilor

iar el şi-a construit un bordei cu resturile de frumuseţe absolută
şi i-a privit mulţumit
cum au plecat în timpuri şi spaţii diferite
să-şi astâmpere noua lăcomie

pantagruel şi încercarea de dimineață

era într-o dimineaţă incertă
cum o privea de la înălţimea sa

din întâmplare s-a întâlnit cu Procust
auzise de el era doar începutul modernismului
şi ideile începeau să zburde

ce-ai mai făcut bătrâne
l-a întrebat într-o încercare de închegare a unui dialog
peripatetic
celălalt s-a uitat fioros măsurându-l de jos până sus şi
invers
s-a oprit o clipă puţin sub coapse

Pantagruel ştia ce înseamnă acea uitătură
îi aducea aminte de pat şi a tresărit la gândul că
nu a trecut examenul

a simţit o urmă de fierbinţeală acolo unde lama tâlharului
ar fi trebuit
să pătrundă în carne
şi mai greu era de suportat anticiparea întâlnirilor
din celelalte dimineţi

 

discuţia dintre cronicarul zilelor
şi pantagruel.
melancolii dintr-un unghi imposibil de
desenat

era o discuţie indirectă
nu era nici dialog dar nici monolog
prin indirectă Pantagruel înţelegea diferenţa de altitudine
dintre el şi cronicar
dar şi pe aceea de atitudine

e dificil să percepi ce deosebeşte o zi de alta spune cronicarul
ochii mei percep aceeaşi lumină
aceleaşi feţe
aceleaşi zbateri banale
toată lumea aleargă după mâncare
după iubire
după aceleaşi lucruri şi tulburări
sunt sigur că eu nu fac ceea ce trebuie

în tot acest timp el stă la masa sa de scris şi scrie altceva
într-un mod automat

şi cred că nici alţii nu fac ceea ce trebuie
de fapt sunt convins că nimeni nu face ceea ce trebuie
pentru că nu există ceva care să trebuiască
fiecare dintre noi suntem profund defazaţi
atunci când văd lumina se face deja întuneric
când mă obişnuiesc cu acel contur difuz al lucrurilor
sunt orbit de neaşteptata înfăţişare a lor

în tot acest timp Pantagruel cu ochii ţintă la cronicar
admiră
apusul
răsăritul
noaptea
ziua
dimineaţa

simte
frigul
căldura
răcoarea
briza
uraganele

vede
cerul
oamenii
florile
animalele
îngerii

aude
vântul
râurile
glasurile
cântecele
rugăciunile

creează
vorbe
imagini
emoţii
idei
contradicţii

şi face atât de multe altele
iartă-mă şopteşte el stins către cronicar acesta îi aude
şoapta ca un tunet
mi-e imposibil să desenez lumea ta

 

pantagruel considera că marea s-a întins
prea departe.
un strop de sublim mizerabil

a păşit de multe ori prin toate băltoacele zoioase
nu i s-a părut că asta ar fi ceva inutil
a căutat cu paşii săi uriaşi
trecând dincolo de limitele ce mărgineau mizeriile zilnice
să treacă cu vederea
improbabila acomodare cu sublimul
nu era el făcut pentru aşa ceva

marginile băltoacelor puturoase prin care călca permanent
trebuiau să aibă vreo legătură cu estetica
altfel nu ar fi existat
sigur molfăia el cuvintele printre nori
orice există are o legătură cu estetic
este nevoie acută însă să-şi dea seama acei
care se consideră căutători prospectori de ceva
că puterea de a găsi
nu aparţine oricui

unii nu au altceva de făcut decât
să se dedea îmbuibării şi hedonismului nesemnificativ

el bănuia că există şi un altfel de hedonism cultivat
anume pentru esteţi
unde erau aceştia
el nu văzuse niciunul
şi-şi dăduse de câteva ori aburul norilor din ochi
şi se holbase nerăbdător
spre pământ
unde sunteţi domnilor care nu acceptaţi
stropii fetizi săriţi din băltoacele pe care le calc
ah da ştiu voi sunteţi doar esteţi
e bine să ştiţi că şi estetica poate fi estetică
sau nesemnificativă
banală

 

pantagruel încântat în preajma unui individ
plin de râie.
variantă între seninătăţi

mi se pare că şi eu am nişte mâncărimi aici în
concretul stabil
dacă stau bine şi mă gândesc
meridianul acesta al contopirii mâinii cu vorba
este cuprins de-a dreptul de râie

acum să lăsăm lauda de sine
spune râiosul privind în sus
tu crezi că dacă eşti atât de înalt ai dreptul la toate
şi încă unde mai pui că ţi se pare că toate ţi se cuvin
într-o multiplicitate uriaşă
ce
crezi că altitudinea te apropie
de sublim

există tu ai dreptate şi în râia ta ceva care
aduce cu sublimul
dar mie mi se pare că oricât de înalt aş fi
oricât de insaţiabil
de lacom şi aşa mai departe
sublimul se multiplică în el însuşi
devine cu atât mai îndepărtat
mult deasupra mea
nu în sens spaţial
metafizic

stai stai ce tot spui tu acolo
se răţoieşte cerşetorul acela pitic
ce tot spui
habar nu ai câtă râie este şi în creierul meu
şi în ochii mei uită-te mai bine
vezi pleoapele mele au prins
râia aceea superbă de dimineaţă
am văzut şopteşte el complice spre urechea enormă
coborâtă spre buzele sale
cum luna şi-a scuturat pojghiţa aceea de sublim

eşti neglijent domnule Pantagruel îmi pare atât de rău
ţi-a rămas peticul acesta roşu de sub stern
gol
se vede bine că nu e nimic acolo
îmi pare rău repetă nu eşti demn de râia asta sublimă