Cotețul cu metafore – Stropi de gânduri
Ne plouă-n suflete și-n gânduri,
Halucinant și sumbru totodată
Și viața ne-o trăim doar printre rânduri,
Ca dintr-o carte de demult, uitată.
Uităm adesea de iubire,
De bucuria de-a trăi frumos,
Și ne trezim purtați de-o amăgire
Spre-un viitor neclar, cețos.
Prizăm speranțe și iluzii
Cu ochii tulburi, rătăciți
Și ne trezim vorbind ca surzii,
De viață și de lume, amețiți.
Ne pasă doar de noi, întotdeauna,
Durerea altora ne lasă reci
Ne place vântul, dar urâm furtuna
Și-am vrea, tu, tinerețe să nu pleci
Ne amăgim mereu cu dulci cuvinte,
Că suntem, de pe lume, cei mai buni
Trăim cu disperare, fără luare-aminte
Uitând că viața ni se termină-ntr-o luni.
Stăpânii-ntregii lumii am vrea să fim
Și-orbiți de-orgolii trecătoare,
La glorie și bani în van râvnim
Uitând ce mică-i lumea asta mare.
Murim încet-încet, fără să știm,
Și sufletele ni-s golite
Doar pentru vise mai trăim
Și-acestea însă-s chinuite.
Avem putere de-a schimba o lume
Dar o folosim pentru-a distruge,
Putem urca un munte pân’ la culme
Dar preferăm vărsări de sânge.
….Și-aceste versuri n-au nimic de-a face
Cu viața noastră plină de-mpliniri.
Eu sunt doar pesimistul care tace
În așteptarea supremei fericiri….

