Propoziții pretențioase – Arcoze

C-am ce-ar fi arcoza. ,,… depuneri de moloasă acumulate postorogen în avanfoze…” Asta ,,literatură”!
Fiecare ,,aporta” lucrul ce i se cerea. Unele greu inteligibile. Aporia solicitantă dând rezultate nule. Se mai și distrau. ,,Du-te până la sculărie să aduci un coclender. Să-ți dea cu mânerul pe stânga.” Se-ncumetă rațiunea la un ceva. Chiar cu știința copilăriei, despre figurile celor până în 300 de intercoopiști, nume mai puțin, una fusei și altul ajunsei. Stinghereală evidentă și frustrare. Din ușa metrologiei până la magazie opt metri, cât să uiți și ,,unealta minune” și ,,taragotul”. ,,Să trăiți!” înmuiat, nea ,,clarinet” și ,,cocli…” dezarticulate. ,,Te-a trimis Mateiaș sau Tobi?” Aramei faciale nu-i știu nuanța, doar arsura dădea impresia de roșu aprins. ,,Zi-le că n-am decât cu mâner pe dreapta.” În atelier gala râsului. De la ăl mic la ăl mai bătrân, care și puse capăt hazului, uitându-se pe sub dioptrii, cu mâinile-n șolduri, mustăcind o clipă și agrăind: ,,Mă, Ioane…. Ia…. Gata. La treabă!”
Forfotă mare. Lucrare de iarnă pentru primăvară. Dispozitive pentru răsaduri. Descriere. Un cadru din tablă, pătrat. Prins de o țeavă cu mâner. Un caroiaj din fâșii decupate, sudate între ele. Asemănător fagurelui de gheață din frigidere. (Cine a prins cutiile de aluminiu, își amintește desenul.) Calibrare de așa manieră încât tija de care se prindea să culiseze pe țeava suportului, iar cele 25 de pătrate să se înfigă în pământ. Mecanisme cu mâner, ca la bicicletele Tohan frâna de mână, arcate pentru o mai bună prindere și forță de acționare.
Plecasem în armată de la atelierul electric, primele două săptămâni fiind alocate câtorva clădiri de mâzgălit deasupra, pe acoperiș: clădirile de la poartă și a Metrologiei. Pe o căldură de-ți tăia orice poftă. Muncă de ucenic, să antreneze spiritul, să prindă de chip bronzul pe care arabii îl afișează fuduli, să scoată untul din subțiori ce apreta salopeta mai ceva ca scrobeala industrială. De parcă eram în punctul și înclinația specifice miezului de vară, pe apsidă. Iar acolo sus, cu soarele-n creștet, mintea fabulează. Cum și ce să dreagă în… iubire. Năbădăioasă. Face din oricare o insectă apteră. Că-mi închipuisem până și ,,decăderea” meșterului Manole, nu numai ,,metodica” împăcării cu….
De aceea și spusesem despre colegi, cunoscuți și noutăți în materie. Lăsasem acolo șapte de când lumea și activitatea secției Cântare, cu updatări în vremea împlinirii unui deceniu de viață, cu activități specifice, rar câte-o ieșire din tipare – și ce faceri ,,monumentale”! – și găsisem o gloată îngrămădită în mai puțin de 100 de metri pătrați pe timp de iarnă – bizară elipsă, cu cât te apropie de soare, cu atât se face mai frig. Ce frig!
Să dai fiecăruia ceva de făcut, iar la finalul unei luni să-l și remunerezi, poate crea probleme oricărui tip managerial. Rezolvabile după un plan nu tocmai generos cu soluțiile. Pe vremuri apoase, călduri de foc, ger și zăpezi, vântoase dezlănțuite și un soi de sărăcie specifică anilor comuniști.
