Cotețul cu metafore – Steagul
Steagul
La noi în România, pe lângă creștinism,
Avem și-o doză mare de patriotism.
Pe care-l dovedim, cu mic cu mare,
De Ziua României, o mare sărbătoare!
De Ziua Națională, îți e mai mare dragul,
Când vezi cum peste tot, se arborează steagul!
Mașini, balcoane, geamul de la dormitor
Prezent e peste toate, steagul tricolor!
Acuma, chiar nu știu cum e la voi,
Dar în orașul nostru e steag și la…gunoi!
Sau cel puțin, așa-i la mine-n cartier
Și de-aia mă gândesc că-i un reper…
Chiar n-am văzut cine l-a arborat,
Și-abia am apucat de l-am fotografiat!
Iar marele moment, în sine, fuse efemer
Căci steagul dispăru de pe gunoiul menajer…
Abia acum apare, în sfârșit, marea dilemă!
Iar bietul steguleț ridică o problemă:
Să ne-ntrebăm cumva, ce-o fi cu noi?
Ne-am aruncat cumva patriotismul la gunoi?
Sau vreun român din zonă iute s-a gândit
Că tricolorul nu se află-n locul potrivit!
Și nu se poate ca peste acel gunoi banal
Să fluture în falduri, simbolul național!
Iar eu am înțeles, vă spun acum la toți,
Că-n țara asta, mai există încă patrioți!
Dar mai există, dom’le, vă spun cu tot dragul,
Și hoți, români, ca ăia de furară steagul!
V-o spune asta unul care doar s-a limitat
La constatare, scris și fotografiat
Și ca să fie clar și pe-nțelesul tuturor,
N-am arborat, la loc vizibil, steagul tricolor!
Dar, ca să vedeți că spun adevărat,
Postez aici, ce tocmai am pozat.
Vă rog, nu vă gândiți că-i Photoshop
Altfel, ce-am spus aicea, n-are niciun scop!
