De-ai noștri! – Manuela Camelia Sava – Cod ADN (1)
ADN
Adn-ul meu e în schimbare
sunt albastră
lumea e albastră
tu privești printre crengi
rochia mea cum se agață de speranțe
TU. AȘTEPTAREA
inima ta bate pe un ram ești copac albastru
brațele tale înfrunzesc așteptând mereu
cercetezi însetat cerul
aștepți ca timpul să se scurgă
te pregătești de zbor ca orice înger
legi de aripi lanțuri fibroase
încerci să reziști fără iubirile tale
până în clipa morții ești erou
seva e dulce așteptarea se ascunde în codul adn
CUIBUL
ne întâlnim
îmi adulmeci surâsul
crește în mine o liană
recunoști codul adn
în cuibul crengilor amare ziua rădăcinile te caută
iubirea zămislește frunze
ești unadam cu inimă albă
îți miroase pielea a sare
iubirea e o pâine pusă târziu pe masă
în acest cod adn poposim câteva clipe
pentru a ne odihni iluzii pline de clorofilă
CUPLU. AMNTIRI DE RĂZBOI
înnoptezi în tranșee
peste ochi
tragi obloanele
peste amurguri se limpezește iubirea
zorii prevestesc un accident nuclear
la război pleci cu inima și bastonul în ranița de mareșal
buze însângerate adulmecă victoria
ființa tresare oasele ard
cenușa lor acoperă pământul îngerii plâng într-un vis
amar mânjit cu tristețe
firave dorințe te întorc spre apus –
rădăcini au casele în care înnoptezi
zilele par din ce în ce mai aglomerate
secundele se scurg pline de vâlvătăi în șanțurile săpate
cu mâinile goale
sângerezi și mai tare
timpul te bandajează cu scrisoarea de adio trimisă
mamei
mă mir că toate cuvintele din această ramă te știu
adormi obosit cu sărutul meu întipărit în gustul sărat
sângele pulsează în timpan
ramuri subțiri se nasc din ochi
dureroase palmele acoperă liniștea cu lacrimi
ADAM ȘI EVA
fericirea e această întâmplare multicoloră
învăț că totul este alb măsurând clipele
prin fereastra din inima ta se poate vedea raiul
(ca într-o fotografie îngălbenită de timp)
eu sunt aceastăevă sunt o coastă
tu ești unadam
AMINTIRE DESPRE CUVÂNT.
RETROSPECTIVĂ
cuvântul e invadat
de mirosul crud
al liliacului putrezit printre scânduri
plutesc în lumina gălbuie a amintirilor cărările
toată seva curge spre
casa bunicilor mei lângă biserica răsărită din lutul rănit
acolo copilăria a crescut în mine
(toaca îmi umplea inima de cântece)
sufletul câmpului se stinge ca un abur
respirația satului adormit între ulițele înguste plutește
în vii
sub brusturi se naște Cuvântul
curtea mare ascunde copilul cu suflet hai-hui
îmi amintesc (mi se umpleau ochii de clopote melci)
culori și păpădii
DESPRE BUNICUL
Moto: Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
Bunicul a plecat spre iarbă
crescusem cu el învățasem că totul e albastru
timpul s-a scurs prin
ochii lui senini de culoarea norilor
caii albi murgi roibi au nechezat poarta a rămas
întredeschisă
cumpăna fântânii l-a urmat până la marginea satului
la culcare serafimii au stins stelele mângâindu-i palmele
bătătorite
de îmbrățișarea pământului
LA ÎNCEPUTUL CUVÂNTULUI
rugăciunea e singura înseninare
aprigul clopot urmărește destrămarea unui cod adn
prin noi umblă nestingheriți brusturii lui Dumnezeu
la început erau cuvintele
RENAȘTERE
zâmbetele sunt primăveri ce le porți
cu mândrie pretutindeni
de-ai avea un păcat ascuns în privire
tot te-aș iubi ca pe Hristosul din Fecioară născut
ochii tăi îmbracă în culori
zilele mohorâte
când eu dezleg porțile încătușate de șaptezeci de ori câte
șapte
din mângâieri mă nasc femeia cu același cod adn
cu iertări și blesteme în privire
MATRIX
soldații suflă în păpădii străjuiesc visul
linii paralele ne urmăresc până la destinație
lumea se divide în coduri adn multiplicate
bărbați și femei se adună se scad se despart
încerc să descifrez mesajele tale
(sistem în baza doi
pe ecran se scurg cifre fatidice
unu și cu unu fac 3 sau câteodată 4
altă matematică)
doi plus doi fac douăzeci și doi –
cifre fatidice mă urmăresc pretutindeni/ permutări de n
luate câte k
încercările de a prinde fluturi cu aripi perfecte sunt
erori ale matricei
GENEZĂ
tu mă privești ești unadam sunt aceastăevă
din matrix neo privește curios
în tablouri părem oaspeții unei iubiri/ femeie și bărbat
uit cum mă numesc
mă încăpățânez să desenez cifre cu încărcături ezoterice
prima zi e a cuvântului
a doua zi e a iubirii
a treia zi flăcări violet transformă adn-ul în cenușă
suntem unadam și aceastăeva
CĂUTARE
căutăm un acoperiș de șindrilă ușoară
pentru iubirea noastră
(mă întreb dacă nu ar fi bun unul din lemn de vișin –
ne-ar ține adăpost ne-ar hrăni ar putea rezista pentru
totdeauna)
să fie un acoperiș dintr-un nuc mare – îți spun –
miroase a ochi verzi a iod a piele de șarpe
alegem esențele lemnul tocul ușii
peste care treci de fiecare dată îndrăzneț
sărutul e ploaia care se prelinge
prin acoperiș ai lăsat acolo intenționat o spărtură spre
cer
nori zdrențuiți de îngeri
se prăbușesc la picioarele noastre
HRĂNINDU-TE
ți-e foame de mine
ți-e sete de ochi de buze de adn-ul meu plin de maci
pielea mea te hrănește
căutând să te sature
nesățios guști sânii mei plini de ambrozie
POVESTE DESPRE CURAJ
îmbrățișări țin loc de mamă de frate de tată
cuvintele adăpostesc furtunile de vară
bei din fântânile basmului ieșit în cale
sângele te încălzește în zori
ești un bărbat curajos lupți în fiecare anotimp cu balauri
care au o mie de capete
porți limbi retezate ca trofee
primești rest la târgul speranțelor
cumperi de doi lei fericire
mirajul iubirii te poartă prin povești neterminate
seara pe genunchii mei te așezi
ajuns la limanul cu nuferi
scrii despre suferința Șeherezadei
UNADAM
durerea întâlnește ochii tăi
lacrimile uscate se adună în căușul palmei
din ele coboară lumina
o cămașă de iederă te învelește
curând culorile evei or să cucerească lumea – verdele îți
dă putere
te înseninează
roșul buzelor te face vulnerabil săruți macii pleci la
război în zori
tu ești unadam rătăcit în pastelul Edenului
eva-șarpe
coboară pe jumătate de curcubeu
CĂUTĂTORII DE COMORI
Suflete curate caută pe hartă comori
vara găsesc perle negre în mări iarna le îngroapă la apus
în fântâni
străfundurile oceanelor nasc titanicul
povestea îmi dă speranțe
(o să ne întâlnim într-o zi – se întâlnește munte cu
munte, darmite om cu om,
îmi zici vesel)
inima ta măsoară mai mult de 90 de bătăi pe minut
aduc ofrande la templu pe întuneric
în locul sufletului e oglinda cu ramă argintată
mă sacrific pe rug jon snow știe că dincolo de moarte e
viața adevărată
El va rămâne mirele zidului de gheață
eroul
din această legendă
e apărat de câinele alb
alții caută necontenit pe hărți o comoară
poți găsi fericirea la marginea lumii
detectând cu aparate sofisticate aburul veșniciei
numai pe pământ suntem căutători de comori
FRENEZIA DANSULUI
dansăm în ritmul pescărușilor
sângele coboară într-un tango argentinian
dezvelim genunchii nervoși pulpele cabaline gleznele
nervoase subțiri
căutăm buzele cărnoase încinse
sfâșiind adn-ul de mătase
lumea e un cod imposibil de descifrat
sorbim sângele scurs pe asfalt
