De-ai noștri! – Nicolae Bratu – Univers poetic (2)

Rondelul slovei deșarte

E slova scrisă doar o vorbă goală
Și cartea – desuetă misiune?
Urâm atât de mult cuvântul ,,școală”,
Că l-am schimba pe loc în ,,pensiune”?

Demult, o carte provoca răscoală,
Scrisă, citită doar din pasiune…
E slova scrisă doar o vorbă goală
Și cartea – desuetă misiune?

,,Să fii citit” e, oare, boală?
E mai comod să nu ai rațiune?
Să ai în cap doar aer, ca o foală?
Citește și-ai să vezi, apoi, minune:
În slova scrisă doar prostia-i goală.

Rondel

Mi-e sufletul pânza de picuri
De ploaie bătând în fereastră
Și vânt șuierat peste lacuri,
Și dorul de zarea albastră.

Nu-i pânză pictată cu locuri
Gravate de-o mână măiastră:
Mi-e sufletul pânza de picuri
De ploaie bătând în fereastră.

Țesut în tiparul de veacuri,
În trudă și rugă sihastră,
Distrus de urgii, pe alocuri,
E fibră din nobilă lastră:
Mi-e sufletul pânză de picuri…

Rondel de epigon

,,Să-l cântăm pe Eminescu
Să-i aducem osanale”
Strigă toţi cu interes, cu
Râvnă mare în banale

Texte goale de-nţeles, cu
Afectare, afișând pe mii canale:
,,Să-l cântăm pe Eminescu
Să-i aducem osanale.”

Doar o dată-n an ei ies cu
Două strofe și-n anale
Vor acum un loc ales, cu
Nume: Cântător de osanale:
,,L-am cântat pe Eminescu!”

Rondelul sufletului din cuvânt

Cuvântu-ți drag clipea sprințar din gene;
Îl vezi? Plutește galeș printre noi,
Spărgând tăcerea grea și densă ce ne
Trăda indiferența, nepăsarea; mai apoi,

Pierzând în zborul său vreo două pene
Veni să-mi spună la ureche: ,,Știți voi?
Cuvântul drag clipește cu-nțeles din gene;
Îl vezi? Plutește galeș printre voi.”

Zâmbesc. Îmi vin în minte întrebări perene
Despre iubire, moarte, viață de apoi,
Dar tot ce văd e-un ghemotoc de pene
Și o femeie stând cu pletele vâlvoi.
Cuvântu-ți drag clipește cu-nțeles din gene?

Rondel

Alungă-ţi gândul ce coboară
În pesimism și-amărăciune;
Mai bine vino și îmi spune
Ce mult râdeai odinioară

Când doar vedeai un zmeu cum zboară.
Tristeţea nu-i înţelepciune:
Alungă-ţi gândul ce coboară
În pesimism și-amărăciune.

Spuneai: ,,Nimic nu mă doboară”;
Adună-ţi gândurile bune,
Admiră tot ce te-mpresoară
Și vei vedea atunci minune:
Gândul voios nu mai coboară!

Rondel-rugă pentru tata

Fără păcat și mult prea încercat
Te-ai dus să ne veghezi din cer, părinte;
O, truditor cu sufletul curat,
Odihna fie-ți după sufletul cuminte!

Ai pătimit; cu sufletul îndurerat
Ne ești pe veci în inimă și-n minte:
Fără păcat și mult prea încercat
Tu ne privești cu drag din cer, părinte!

Ne iartă, tată drag, și neîncetat
Veghează-ne, rugămu-te fierbinte,
Cu grija ta mereu ne-ai protejat!
În veci nu te-om uita iubit părinte:
Fără păcat te-ai dus și mult prea încercat…

Rondel în memoria tatălui meu şi a unui
prieten lăutar care odihneşte alături

,,Să-mi cânţi, te rog, acea cântare
Cu tatăl ce avea trei fete;
S-o cânţi… să nu-mi mai fie sete
Şi dor de viaţă, lăutare!”

Aşa te văd acuma, biete
Părinte fără de-ntristare:
Asculţi mereu acea cântare
Cu tatăl ce avea trei fete.

În locul unde nu-s hotare,
Cu îngerii cântând în cete,
Să nu uiţi, dragă lătare,
La umbra salciei cu plete,
Să-i cânţi, te rog, acea cântare…

Sonet tatălui meu

Mă copleşeşte dorul ca o lipsă
De părți vitale, ca o rană vie;
Nu eşti aici, să te găsesc pe prispă,
Să-i strângi pe toți la umbra de sub vie.

O, tată, tu ai dus o viață tristă,
Şi noi, cu toții, spunem să se ştie
Că iubitor ca tine nu există
Un alt părinte! Vorbeai cu mândrie

De trei băieți şi-o fată ,,ca-n revistă”,
Copiii tăi, cum ți-ai dorit să fie;
Acum adună lacrimi în batistă…

Nu scriu doar litere pe o hârtie,
Nu sunt aici doar versuri într-o listă:
Mi-e inima, de dor, în agonie…

Rondelul crezului în himere

acum mai cred doar în himere,
mă-nchin la umbre și la aștri,
pe rug ard crezuri efemere,
îmi ridic templu pe pilaștri

de vorbe-n vânt; inițiere?
nu-i timp, doar ochii-mi sunt sihaștri:
acum mai cred doar în himere,
mă-nchin la umbre și la aștri.

cuvântul mi-l topesc de ere
să făuresc îngeri albaștri;
iluzia-mi este avere
și nu o pungă cu piaștri.
acum mai cred doar în himere.

Rondelul papagalului

E-atât de liber: zburdă între gratii…
E liber să aleagă… claustrarea;
De-i trist, singur îşi intră-n graţii,
Zărindu-se-n oglindă îl ia mirarea.

Frumos ca una dintre graţii,
Dar frumuseţea i-a adus ,,pieirea”;
E-atât de liber: zburdă între gratii…
E liber să aleagă… claustrarea.

Cu triluri îşi alungă dorul
Şi, în cuvinte, de-ar putea, ar spune
Că-n lumea sa avut-a vremuri bune
Şi-n somn îl încălzeşte Ecuatorul…
E-atât de liber: zburdă între gratii…

Rondel amar

Atât de mult linişte vrem
Încât o cãutãm şi-n bâlci
Şi saltimbanci şi cai de lemn
Par că ne duc spre vãi şi lunci.

Din a iubirii cupă bem
Însă licoarea-i doar un punci;
Atât de mult liniste vrem
Încât o căutăm si-n bâlci.

De-i vânt sau ploi doar noi suntem
Şi trecem peste gropi şi stânci
Uniţi ca-ntr-un efort suprem;
Privim uimiţi spre văi adânci…
Atât de mult liniste vrem.