Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (L)apte (s)ote


19, 21 iunie 2020
Am agățat vioara în sistemul de strângere al stativului de microfon. Chitara am culcat-o cu corzile în jos. Claviaturile stau căscate cu notele-n tavan.
Firesc și natural. Să mai tacă. Să-și mai țină gura închisă. A devenit de-un timp gălăgioasă. Muzica. Încăpățânat de insistentă să se vâre în urechile oricui. Să mai înceteze.
Gânduri și cuvinte. Plăcute. Liniștitoare. Tăcute. Tind să iau urma cronicarului Vasile.
Doar articolele mă fac să mai iau foc. Germania stă în fruntea roșului înaintea ochilor. Cred și eu în revizia automobilismului, în relansarea circulației cu consum zero de substanțe combustibile, dar prefer o soluție sănătoasă și mai puțin periculoasă. Scoaterea la stradă a ,,pompelor” de curent electric pare cea mai neinspirată idee.
……………..
Rusia a intrat pe panta descendentă – cum altfel? -, decadentă a comportamentelor naturale. A sosit și la ei ziua masacrului omenirii prin metoda cea mai puțin dureroasă: de mâine să nu mai nască nicio femeie. Iată-i ajunși la mâna acelor frumoși nababi ai lumii ce și-au pus la păstrare ouțele cu speranța că lestul, inșii de azi, se va epuiza în două-trei generații de câte douăzeci de ani. Se intră în lehamite sexuală, crapă cumva majoritatea, urmând a procrea la eprubetă după buna voie bradpiți, soroși, trumpmani ori….
Aveam la pălării scoase pe vremuri…. Nu-l numesc ca să nu mă diaconesc. Însă oricine a servit politicii vreodată ar putea avea bunul simț de-a nu se post-condamna. Existența lui alaltăieri și poimâine diferite ține de utopie.
Anumite interdicții creionează beneficii nesperate. Spre Belgia. Cum sufăr de boala zbârlirii de păr la vederea africanilor, arabilor, indienilor și… țiganilor mi-e de ajutor. Nu c-aș fi găsit de treabă prin Bruxelles.
Masca. Aș declara-o total indispensabilă în wc-urile publice. E cunoscută părerea: miroase a friptură, plutesc în aer particule evaporate de prepararea cărnii, miroase a rahat, se-nnoadă la nas scârna plutitoare.
De la Laurențiu Pîrvu aflasem acum cinci ani, fără să mă mir foarte ca de sfârșitul tragic al hominizilor odată cu decăderea capitalismului, că pe tărâmul atot posibilului, SUA, levitează practicile comuniste. Deh, când noi cu liberalii, restul cu socialismul pragmatic, când noi cu ilieștii, ei cu democrația. Viceversa!
Artisticuți. Colo câte-un bob de muză ieșită de sub tratamentul psihiatric se-nfige în ochiul zbătut al consumatorului de sarmale cu cola. Ici se mai dâncește câte-o babă de suflă-n orezul cu lapte să mai rupă gâtul găinii la miezul nopții. Speră toți la….
Nici în glumă n-aș vrea să fiu președintele țării (ar reclama imediat cațele imprudența, indecența, neputința – să scap de in -, imposibilitatea). Nu-nțeleg de ce alții.
De fapt ce să mai conteze cei 121 de ani aniversari ai lui Călinescu?

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share