Brigada diverse – (C)ura (p)e lu(t)
În lumina situației actuale….
Se destupă capilarele și împroașcă relevanțe. Nu-l laud pe Liviu Rebreanu pentru vizionarism, e cât se poate de relativ. Români, chinezi, brazilieni la ei acasă nu-și schimbă năravurile așa, de pe o sută de ani pe alta lesne. Deschizi ,,Ultima noapte…” și afli șiretlicurile rapoartelor oficiale, dărilor de seamă, eternelor minciuni de fațadă. Chiar metodele copilărești opuse strategiilor napoleonice urmate punct cu punct de inamic. Din acest justificat temei, al unor ipoteze peremptorii, uneori am luat în derâdere și împotrivă talentul național. Mi-am amintit de cum am furat startul, înaintea tuturor, în aviație în timp ce credeam că războiul se poate câștiga cu scrijeliri în scoarța terestră în care se seamănă țăruși: ca să se împiedice dușmanul, să pice în nas și, cu puțin noroc, să facă buba la burtă. De-ar mai fi trăit domnul nu m-aș fi sfiit să-i propun să facă demersuri pentru un test la Myth busters. Pentru liniștea mea că n-am fost chiar un popor de….
Te pun pe gânduri unele ipostaze, îți amărăsc existența. Apoi le pui cruce. Ducă-se! Curtea pușcăriei a schimbat doar aerul, câteva valuri de carton și nimic altceva. Gardienii sunt parcă tot acolo, doi, făcând un ,,t” dintr-o biată zeghe, ajutați de un par de doi metri, încercând una dintre minunile vremurilor acelea: să determini o umbră să umble înghiontită fără proprietar. Dinspre cimitir venind pe strada Modestiei, mai sus de statul buruienilor gigantice ale fostei stații de încărcat butelii, răsare odioasa. Mai scundă cu un astrucuș, mai aproape de deces. Meritat.
În contextul dat, realist, lipsit de orice urmă metaforică, contrar salciei ce sărută lacul, închisoarea se dărâmă, de sus în jos.
Ideea ,,no cars”-urilor are perspective. Dacă decimarea atinge cote alarmante și-n loc de orașe le vom oferi animalelor un habitat propice. Ele n-au uitat, sanguin, niciodată pe unde și-au făcut veacul.
Fiindcă am așa un abur de credință că Dumnezeu nu-i al nostru, e al lor. S-au nu mai are jurisdicție pe șosele. Altfel ar mai da o mână de ajutor salvând bezmetica rasă.
Bă, de când n-am mai mâncat o roșie roșie! De când n-am mai avut stări de bine după consumul unui castravete. Gunoaie. Corect. Le știți însă proveniența?
Adevărata. Întâmplător, blamata europă alimentară are statut de mijlocitoare. Produsele novice pleacă la ei și se întorc nocive la noi.
………………………………………………………………..
Creșteri și scăderi. Puțin îmi pasă. Pe puțin neinteresant. Nici pe departe ca despre bomba noilor alegerilor. La vârful elitelor se pregătește preluarea puterii. Pe ascuns. Poate le-or și câștiga. Știți despre cine este vorba?
Halal de ei! Breaza breaslă media. Ferecă, ține captivă vrerea desprinderii de naivitate și trecerea la gândirea… artificială. Hiper inteligentă, cumva etică, altcumva….
M-aș simți stingherit de idee. Să-mi iasă din mâini și creier ceva mai deștept decât mine. Chiar invidios. Să mă chinuiesc 30-40 de ani să adun toată informația, s-o transfer în cifraj 0-1 și la final să fiu desființat de o mână de fire, germaniu și siliciu. Oricât de mult aș admira întrecerea cu cai imortalizată de frații Lumiere.
Încât mă furnică pe șira spinării o ipoteză. Dacă în loc de poliție pe străzi patrulau Sophie și alți doi-trei confrați robotici, echipați cu înțepător pentru detectarea coronavirusiană, cu analizor pentru temperatură și… laser pentru nesupunere? Pe-ri-col. Ce-tă-țean in-fec-tat. A-ni-hi-la-re!
……………………………………………………………….
Îngăduință. Să mi se mai permită sau repermită a indexa trei anomalii. Unde, cu ce și cine. Cu o ipoteză preliminară. Există virus. Oriunde. Prin cea mai de bun simț urmare protecția nu poate fi ambalată în preferențial. Afară și înăuntru este totuna. De aceea voi experimenta purtarea măștii pe timpul somnului. Ministru, președinte, muncitor, țigan și român, parlamentar, suferent cu complicății nazale au o singură obligație. Să o înnoade după urechi și să-și astupe botul și naclăul.
O ipoteză. De lucru.
