CulturăDe-ai noștri!

De-ai noștri! – Vasile Ghinea – Lacrima din ochiul singurătății (6)



Volumul ,,Lacrima din ochiul singurătății” a apărut la editura Rafet în anul 2010.
Grafică – Laurenţiu Mateş
Traducere – Ştefania Pavelescu

MOTTO:

Eu nu scriu poezie. Poezia mă scrie pe mine.
Vasile Ghinea

PREFAŢĂ

Prima impresie pe care ţi-o sugerează poezia lui Vasile Ghinea e aceea de sobrietate şi de unitate stilistică. Ca şi în volumele anterioare, autorul foloseşte introspecţia ca pe un generator de energie lirică suficientă pentru a-şi încălzi propria-i fiinţă şi pentru a lumina drumul cititorului curios. În genere, poemele sale sunt scurte şi comprimate, o încărcătură ceva mai „radioactivă” având cele cu coordonate aforistice. În urmă cu mulţi ani, un cărturar încerca să mă convingă că nu există poezie de idei sau poezie filozofică. De parcă, de exemplu, Lucian Blaga ar fi scris manele. Prin ceea ce ne oferă acum Vasile Ghinea, am încă o dată prilejul să mă conving că, într-adevăr, există asemenea poezie: „Stăm pe acelaşi ceas/la ore diferite/şi printre noi/primăvara zboară /(nu contează sensul),/ideile rămân sterpe/şi cuvintele mor nerostite./Pentru noi/funigeii sunt plictis/şi dragostea o notă falsă./Pe acelaşi ceas la ore diferite/buzunareledor tălpile picioarelor,/sufletele rămân goale,/departe de Euterpe/şi mai aproape de Bachus.”
Am citat în întregime primul poem al cărţii, care mi-a picat în mână, un text dens, încărcat de semnificaţii, cu metafore ceva mai complexe decât cele ale căutătorilor de rime şi sunete. Poetul are câteva obsesii fecunde: timpul, ochiul, umbra etc. Poemele sunt egale şi în orizontalitate şi în verticalitate, au o arhitectură solidă, metalică. Nu mă pot abţine să nu citez încă un poem antologabil, după părerea mea: „În fiecare dimineaţă/mă trezesc a mirare./În fiecare dimineaţă/fac cunoştinţă cu mine./În fiecare dimineaţă/cafeaua are zaţ./În fiecare dimineaţă/îmi verific amintirile./În fiecare dimineaţă/umbra este mai grea.”
Îmi menţin mai vechea convingere că Vasile Ghinea este unul dintre cei mai reprezentativi poeţi buzoieni (mă rog, râmniceni) ai generaţiei mele optzeciste. Cărţile sale de până acum sunt o mărturie convingătoare, ca să nu mai amintesc şi de activitatea sa publicistică sau de timpul pe care poetul şi-l iroseşte benefic pentru buna funcţionare a unui cenaclu literar râmnicean, cu o modestie netrucată, cu răbdare şi bun-simţ, în ciuda capriciilor unor artişti ceva mai umorali.
Marin Ifrim

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share