Fărădelegea lui Călin – Ăc(r)
Soluții lingvistice directe sunt nenumărate. După pentru pe urmă, de urgență, de îndată transferabile lui imediat. Preponderență, protimie, primordialitate… lăsându-se înțelese întâi. Cu bunăvoința necesară protimisirii.
Apoiul acesta legislativ, în primă lucrare executată, poate dura. Chiar și așa, mai departe cu un articol, la 322, degeaba graba organului cu urmărirea penală, muncușoara sa poate aștepta până la 15 zile ,,nota profesorului”, procurorul. Postându-ne la subiect, Art. 321 fixează în general conținutul referatului de urmărire, inspirat din Art. 286, Al. 4, probe, mijloace materiale…, fie pentru un inculpat (mereu în amestec sau separat, cert aici, suspectarea persoanei a devenit certitudine, dar asta o spune doar procurorul și după (!), cei îndreptățiți că nu s-au strecurat greșeli de identificare, de soluție pertinentă pentru învinuire…), fie o spujină.
Art. 322 zice ce ziceam. Că domn procuror se pronunță în cazul lucrărilor primite de la organul de cercetare. Că situațiile prezentate se rezolvă… repede și… primat. M-ar fi interesat să știu de unde și până unde se adaugă ,,arestați” Al. 2, de ce particularizarea, de ce graba doar pentru ei și nu pentru oricine indicat drept, deja, inculpat? Liber, arestat sau în altă ipostază, are drepturi egale cu ale oricui.
Un terț este de nevoie oricând. Chiar fiind primul responsabil: procurorul. Ce poate trimite înapoi actele organelor cercetătoare, cu specificații pentru zonele neacoperite, vulnerabile, lipsite de suficiente probe și mijloace care să-l inculpe indubitabil pe suspect. Celor ce au venit cu referatul ori altora. Pe bucăți sau în întregime. (Art. 323)
De organul de cercetare se poate lipsi oricând. Art. 324 încuviințează, legea permite anumite secțiuni, procurorului să efectueze toate lucrările specifice urmăririi. De la început sau în orice stadiu al ei. Oricum supraveghea, conducea…. O parte le poate delega subalternului… organ. Doar munci obișnuite, nu declanșarea acțiunii penale, de măsuri restrictive… etc. Dar nu era nicio noutate. Când vreodată a putut organul… avea asemenea puteri?
Însă și nașul mic poate să-și găsească nașul: procurorul ierarhic superior. ,,De mâine, procurorelule, îmi vii cu actele…!” ,,Știți, trebuie o dispoziție motivată, la Art. 325…” ,,Auzi, mă…, le aduci și primești și ce vrei, mă!”
Mai mare și mai mare e mai marele. Generalul procuror (invers, dar tot șeful șefilor rămâne) le poate închide gura mai micilor, la cererea părților, din oficiu, poate dispune trimiterea cazului către alt parchet, de același grad, invocând afectarea cauza, calitatea părților sau ,,… pericolul de tulburare a ordinii publice…” O chestiune ce vizează Art. 73 și 74: strămutarea.
Prilej bun de întoarcere. Fiindcă uit și n-am intenționat niciodată să țin minte precis sau permanent anumite aspecte ale Codurilor Penal și de Procedură Penală. Art. 78 și 82: despre suspect și inculpat. Era dreaptă suspicionarea unei lipse din Art. 322. Adică o constatare de facto că actele sunt complete și trecerea la altă etapă: începerea adevăratei acțiuni penale: inculparea. Și fără jenă opinez și adaug, nefiind specialist, cu atât mai mult îndreptățit ca simplu cetățean, că întreaga tevatură, de pe la Art. 284 vizează doar urmărirea penală, într-un macro capitol de exact 58 de articole, știindu-se ca prerogativă pentru ajungerea la judecată, doar în rare cazuri continuându-se după suspectarea unei persoane. (Art. 326)
