De-ai noștri! – Vasile Ghinea – Lacrima din ochiul singurătății (1)
EGO
Sunt o virgulă
nici măcar un punct
sau o cruce încă vie
şi bipedă ca un vis,
ca un fum de primăvară
într-o toamnă de vecernie,
de regrete… fără timp.
EGO
Je suis une virgule,
même pas un point,
ou une croix encore en vie
et bipède comme un rêve,
comme une fumée de printemps,
dans un automne de vêpres,
de regrets… hors temps.
* * *
VISE
Aleargă Ziua despletită
şi Noaptea
mai mult decât cernită,
plutesc în sânge vise rătăcite,
şi printre stele iasomia
adună trupul meu de fluturi.
RÊVES
Voici le Jour échevelé qui court
et la Nuit plus qu’endeuillée,
des rêves perdus flottent dans mon sang,
et des étoiles le jasmin
amasse mon corps de papillons.
* * *
REVERS
Sărut glezna variabilelor în formare,
urc privirea mâinii dincolo de apus,
cobor noaptea penitenţei
în zborul sângelui la orizont în răsăritul paşilor de ghilotină,
îmi las aripa visului să-mi înalţe
chemarea unei regăsiri de altar
într-un perpetuu revers.
REVERS
J’embrasse la cheville des variables qui se forment,
j’élève mon regard à la main de l’au-delà du crépuscule,
je fais descendre la nuit de la pénitence
au vol du sang à l’horizon,
à l’arrivée des pas de guillotine,
je laisse l ’aile du rêve monter
à l’appel d’une retrouvaille sur son autel
dans un éternel revers.
* * *
ECHILIBRU
Ah! M-au părăsit ideile
ca pe un exilat
la margine de gard.
Mi-am rătăcit gândurile
în teiul din anul trecut
şi am hoinărit iarna
ca un câine fără stăpân.
Încerc să găsesc echilibrul
dintre realitate şi adevăr,
dar câinele din mine
urlă… urlă a pustiu.
ÉQUILIBRE
Oh! Les idées m’ont abandonné
comme un exilé
au bout de la clôture.
J’ai égaré mes pensées
dans le tilleul de l ’année passée,
j’ai erré en hiver
comme un chien sans maître.
Je cherche à retrouver l’équilibre
entre réalité et vérité,
seul le chien de moi
crie… crie le désert.
* * *
ERATO
Pentru lecţia de mâine
între realitate şi adevăr,
undeva, fără notiţe,
plouă în coşmarul unui carusel.
Caut să mă regăsesc,
să-mi alung şobolanul
ce îmi roade nervii
pentru celălalt obraz.
ERRATA
Pour la leçon de demain
entre réalité et vérité,
quelque part, sans mots,
il pleut dans le cauchemar d’un carrousel.
Je cherche à me ressaisir,
à chasser le rat
qui ronge mes nerfs
vers l’autre joue.
* * *
ŞI NU
Murisem.
Între da şi nu,
fără lacrimă,
spre odihnă crucii,
spre nesomn tăcerii.
ET NON
J’étais mort.
Entre oui et non,
sans larmes,
au repos de la croix
à l’éveil du silence.
* * *
DIMINEAŢĂ
În fiecare dimineaţă
mă trezesc a mirare.
În fiecare dimineaţă
fac cunoştinţă cu mine.
În fiecare dimineaţă
cafeaua are zaţ.
În fiecare dimineaţă
îmi verific amintirile.
În fiecare dimineaţă
umbra este mai grea.
MATIN
Chaque matin
je me réveille et m’étonne.
Chaque matin
je fais ma connaissance.
Chaque matin
le café a trop de marc.
Chaque matin
je vérifie mes souvenirs.
Chaque matin
l’ombre devient plus lourde.
* * *
UMBRA DIN LUNĂ
La naşterea mea
câinii lătrau creşterea ierbii,
ursitoarele au lipsit
uitând de sensul iubirii
pe care nici azi nu l-am găsit.
Când latră câinii îmi amintesc
de Eul neursit şi mă cutremur.
Pe Calea ce mi-ai dat
încerc să merg cât pot de drept.
În ruga mea albastră
doar paşii osândirii
mai latră luna
ce îmi sluţeşte umbra.
L’OMBRE DE LA LUNE
A ma naissance,
les chiens aboyaient à la pousse de l’herbe,
les devineresses furent absentes,
oubliant sens de l’amour
que jusqu’aujourd’hui je n’ai pas encore trouvé.
Quand les chiens aboient je me souviens
du moi désenchanté et je m’épouvante.
Sur le chemin qu’on m’a dressé
j’essaie d’aller le plus droit possible.
Dans la prière bleue
il n’y a que les pas du blâme
qui aboient toujours
à la lune enlaidissant mon ombre.
