De-ai noștri! – Valeria Manta Tăicuțu – Citește, Ulise, și plângi (1)
I
se-ntoarce Ulise din lungul periplu
pe mări amăgite cu verzi cai de seară
îl arde sub frunte insulta de ceară
din insula visului tragic şi simplu
în timp rătăcit întâlneşte abisul
cu monştri mecanici păzindu-i intrarea
metalic sirenele rup depărtarea
turbatele umbre-şi înhaţă proscrisul
întorsul din drum blestematul să ştie
ce crâncen mileniu îşi mută soborul
din mitul flămând într-un top de hârtie
să mintă în scris ştie tot muritorul
şi-aşa zămislită-n incest şi prostie
cetatea îşi scuipă râzând salvatorul
II
tutun şi vin, reviste deocheate
se vând pe la tarabe de metal
actorii vieţii noastre de scandal
îşi injectează vise despuiate
la semafor, aurolaci de gheaţă
se sparg în mii de fluturi speriaţi
vitrinele-nfloresc cu miei tăiaţi
iar moartea-şi sună clopotul în ceaţă
cuvinte lustruite prin saloane
tălăzuiesc tupeu sub chip fardat
şi măşti de lut în rugă la icoane
îndepărtat pe veci de ţărmul mării
oraşul vechi, Silen de-a pururi beat
îşi ţine-n lanţ de câine scriitorii
III
stau blocurile-n turmă adunate
clevetitoare oi nesănătoase
cu pielea coşcovită de pe oase
miroase-a stârv şi-a blănuri nespălate
la margini de alei pândind sălbatic
guri negre de canal descoperite
cu damf de moarte-n ţevile coclite
se-ntind către cvartalul fantomatic
ruina râde ştirb prin cafenele
găşti de drogaţi se-nfruntă prin parcări
şi plouă scurt şi tragic peste ele
oraşul cel turbat cu şapte gări
lătrat lasciv de noaptea cu manele
îşi muşcă din sosiri şi din plecări
IV
pereţi cu solzi albaştri de hârtie
noian de praf, ocean nevertebrat
duzini de îngeri scoase la mezat
şi timp tăiat felii de sonerie
absenţe, teme, lecţii nepredate
trădarea plantei din ghiveci sărac
cocori ademeniţi cu flori de mac
karate kids şi cărţi ultragiate
profesori trişti, elevi cu celulare
maşini de lux ce izbăvesc din jug
ciorchinii beznei grei de nepăsare
oraşul îşi îmbracă în scântei
când învăţaţii lui se sting pe rug
tichia de nebun cu clopoţei
V
cum muşcă sapa lutul şi-l îmbracă
în cardinal coşciug de nepăsare
ferfeniţite vămi de întristare
latră-n zidiri de umbră care pleacă
şi-au sângerat desculţele picioare
cleioasa humă frământând naive
cu pene de cocor plesnind parşive
copitele de-argint din piaţa mare
oraşul mânz cu nechezat posac
nu-l viscolesc trucatele altare
cu preoţi muţi ce-n grele falduri zac
nici aur fals, aplauze, urale
doar ochii albi de sfinţi străpunşi de ac
ascut lumini în sâni de vrăjitoare
VI
să zbori cobind banală cucuvaie
sub cer şi galaxii falsificate
un kitsch imens cu nebunii pictate
de-un orb ce-n tine pensula-şi înmoaie
apocalipse jinduiesc în lesa
păcatelor cu bot răpus de lună
când oastea penitenţilor se-adună
pe ritmuri rock’n roll să bage mesa
prea plouă cu ameninţări traduse
făţarnic din amvonul mântuirii
negări venind din legile apuse
din agonia ştirbă a zidirii
prea cad în lut cuvintele reduse
la golul din sămânţa neiubirii
VII
bătrânii pun zăbrele ferestrelor spre lume
răcoarea amintirii s-o ţină ferecată
pitită în unghere când timpul face spume
în umeda cetate la poarta ei zimţată
sub teascul vorbei crude se-ndeasă tulburate
contrarieri şi-o surdă închidere-n ruine
căci mustul greu al sfadei lăuntric-necurmate
îmbată şi adoarme voinţa ce-l susţine
n-ai cum să pleci, de teama pedepsei ce se-ntoarce
dintru-nceput, spre tine, într-un mileniu gol
tânjind după hlamida cu ascuţiri de parce
rămâi în prag. Oraşul, ca lupul în ocol
chiar ameţit de rana ce sângeră şi coace
sugrumă oaia milei în disperat viol
VIII
copil crescut pe stradă cu cheile de gât
se crede târgul gata să scuipe în altare
întors la ţâţa mumei de lepră şi urât
cameleonic cere alt nume de născare
îşi joacă solzii urii pe tot ce-i limpezime
şi plânge-n pumni făţarnic şi tuturor se vaită
căci ştie cu precisă şi crudă isteţime
c-a proştilor iubire spre victime se-ndreaptă
la el în bătătură se moare pe-ndelete
cu silă nesfârşită şi galbenă ca zborul
de minte răsucită în gheare de erete
zadarnic arzi tămâie pe cobiliţa zării
cu fum de jale vânăt să-ndupleci creatorul:
la univers pe poartă stă lacătul negării
IX
copiii vin pe lume cu ţipăt îngrozit
întâmpinaţi cu palme şi scutece sărace
cutremuraţi de oarba ieşire din găoace
şi damful greu de plastic din sfârcul găurit
cu mâinile în aer îşi ţes înfricoşarea
când infinitul cade pe ochii lor tiviţi
de ţărmul cald al mării de unde-s izgoniţi
şi ţipă-n somnul mumei să-şi capete uitarea
şi dorm şi plâng şi-nvaţă să crească şi să moară
hăitaşi de zile goale al căror sens îi lasă
nedumeriţi la capăt precum întâia oară
zidiri de plumb în urmă pământul îl apasă
pe locul lui din ceruri vin îngeri ca la moară
să macine făină de nuntă sângeroasă
X
se zbat în cuşti de nichel suspendate
pe mastodonţi cu gheare de beton
iluminaţi verzui doar de neon
ciorchini de carnivore vertebrate
se împletesc cu membre descărnate
pe-o rază mincinoasă şi subţire
au electrozi legaţi de cap cu fire
ce le transmit reflexe comandate
trăiesc în vis şi ţin de el cu dinţii
dar plăsmuiesc destine virtuale
căci şi-au pierdut demult controlul minţii
un balamuc asediat de jale
şi-un nou Iisus ostatic suferinţii
cu spot de psihotroni prin catedrale
XI
nu râd de Poezie când îşi plimbă
prin baruri sânii plini de silicon
nici când iubeşte orice avorton
drogat la greu şi cu cercel în limbă
o las să-şi poarte părul în şuviţe
zburlit pe ţeasta rece de bastardă
şi n-o oblig să stea într-o mansardă
ca să-mi lucreze timpul la igliţe
împuşc mai bine gâşte în parcare
decât să-i aflu peşti cu limuzine
ori îngeri dând în gropi pe trotuare
Ea vine totuşi, împletind în mine
picioarele perfecte-n disperare
şi-o iert: din neghiobie şi ruşine
XII
vând pietre la răspântii clopotarii
în pungi cu sigle preelectorale
şi bonuri de intrare în canale
spre circul subteran fără fruntarii
grafitti porno, lubrice reclame
ademenesc sub ziduri lupi de mare
pleşuvi şi tatuaţi din depravare
cu hărţi erotice şi pictograme
mai mor golani virgini prin cartiere
mimând boncăluitul enigmatic
de inorog ce-n mit pereche-şi cere
în herghelii de vânt ţinut ostatic
tu, martor al valorii care piere
îţi muşti zăbala nechezând sălbatic
XIII
tuşeşte soarele vărgat cu ramuri
prin veşteda culoare din vitralii
când geme lemnul vechi mâncat de carii
şi cailor le cresc în carne hamuri
galopul lor pictat pe sticlă arsă
dispare-n solzi de ceară scuturată
omida vremii macină surpată
canon de file cu lumină ştearsă
jelind sub candelabrul greu de-albine
mulţimea-şi sapă-n rugăciuni sălaşul
împestriţat cu zeităţi păgâne
şi neştiind ce sfânt e ucigaşul
care-i retează crestele alpine
din balta lor de sânge bea oraşul
XIV
de ani înceţi la număr lucrări neisprăvite
maternitatea minţii o-mbracă şi-o dezbracă
în scutece de stambă cuvintele moşite
pe urmele de forceps lumină pun săracă
se-adună în saloane pe stive nichelate
uleiuri şi pastile cu râncedă aromă
pe când fantoşe acre în albele halate
sluţesc din faşă pura lucire policromă
vin doctori să prescrie reţete inutile
şi, tulburate psihic, substanţial ostile
poetele îşi scaldă metafora-n chiuvete
emoţii paternale sculptându-şi în pecete
oraşul se găteşte în roşu cardinal
şi merge cu sacoşa să cumpere suzete
XV
adolescenţii au luciri ciudate
ca focul viu veghind comori ascunse
şi-argint în mădularele străpunse
pe crucea răstignirii necurmate
lăstari în praf de sticlă hibernal
visează evadări spectaculoase
cu fluturii înghesuiţi în plase
din patul de plămadă vegetal
odgoane de mătase verde limburi
îi leagă strâns de trunchiul fără grai
ca sfinţii galbeni atârnaţi de nimburi
iar când se coc în zgomotos alai
oraşu-i hăpăie cu tot cu sâmburi
cireşe alburii din luna mai
XVI
bezmetică vărsare de obidă
pe clasa ca o mare de meduze
cu creştete ţepoase şi confuze
ca fluturii necopţi din crisalidă
stângaci pocnesc în litere barbare
cuvinte neştiut de dureroase
ca după foc mormanele de case
când soarele peste molozul lor răsare
jeleşte-n cărţi buimace şi bizare
învăţătura lumii trunchiată
să-ncapă mai uşor în buzunare
oraşul piază-rea îşi pune coarne
să-şi tăvălească îngerii din gloată
prin crud ospăţ de sânge şi de carne
XVII
pietrificate creste de uitare
sub bradul împietrit în pat de stâncă
plâng păsări moi în liniştea adâncă
a muntelui învins de disperare
se dezvelesc sub dinţi de râs arzoaie
neruşinate râpe vlăguite
de-atâtea-mpreunări nedomolite
cu ţipătul obscen de fierăstraie
plecată-i garda fagilor la moarte
să-ncapă în noianul de prostie
ce-şi vântură blazoanele ei sparte
de tulburea cetăţii semeţie
când la obor, printre lumini în rate
ruina schimbă aur pe hârtie
XVIII
la asfinţit mai moare câte-o doamnă
învinsă de un cancer păcătos
iar boschetarii târgului beţi os
prelinşi din ziduri la ospăţ se-ndeamnă
pe focul de sub cruce ard mocnite
cu vag miros de putred şi tămâie
garoafe roz din plastic şi hârtie
să încălzească umbre peticite
râd pruncii duşi ca să cerşească-n stele
iertare pentru lumea viitoare
din poze la minut respingătoare
pe când oraşul înhămat de iele
scrâşneşte în zăbalele murdare
ovăzul istovitelor manele
XIX
şosele ude, gropi, lumină stinsă
la second hand paltoane şi blue jeans
pe dâra melcului de-argint prelinsă
mărşăluiesc copii cu părul nins
teleghidate jucării de oase
cu plasma lor de cauciuc subţire
înnoadă cocostârcii de pe case
cu-n labirint de cabluri şi de fire
anemic sună-n ei cola cu chipsuri
când pier în universuri virtuale
vâslaşi pe electronicele styxuri
oraşu-i strânge-n braţe duşmăneşte
pe îngerii fragili cu măşti florale
când Dumnezeu la el nu-i mai primeşte
XX
băieţi de mingi cu ţepi portocalii
pe creştetul teşit de la născare
mai prind în mâini lumini de semafoare
când traversează clipele pustii
adună ierburi triste-n buzunare
pe bani furaţi şi-aşteaptă-n purgatorii
să le voteze cerul moratorii
la taxa pentru dor şi disperare
se-ndrăgostesc cu isterii de floare
de chiar călăii lor, cutre notorii
capabile să-i vândă-n piaţa mare
ori, dacă dau de gustul vânătorii
să-i hăituiască-n răcnet de cheflii
prin smârcul necurmatei agonii
