Fărădelegea lui Călin – X10H

Dispune echivalează hotărăște și execută.
Ori decidentul numărul 1 la proba de cercetare și urmărire penală rămâne procurorul. Cu atât mai mult, jurisdicția lor se încheie la execuție, nu la dispoziția semnată unilateral. Nebagatelizându-le rolul, să se mulțumească doar cu munca, chiar dacă fac noi constatări de fapte ce schimbă – poate – radical încadrarea. Art. 311 dă scriptic puteri neavenite organului de urmărire penală la Al. 1. Al. 2 se sucește și cere – obligă – organele de cercetare penală să informeze procurorul, ,,… propunând, după caz, punerea în mișcare a acțiunii penale.” Propunere, nu dispunere. Nu se pot așeza laolaltă fără să se încurce reciproc. Și este normal să fie așa, singurul în drept să formuleze acuzații rămâne procurorul. El învinuiește, el formulează, pe baza pălmașilor, învinuirea. O altă persoană cu aviz nu există. Al. 3 și decizia CCR de neconstituționalitate dovedesc încălcările drepturile omului înainte de această hotărâre de a determina organele judiciare să informeze suspectul despre extincția și…. După deruta suspect, inculpat, făptuitor, activată și aici, am căzut în alta, adunată, de astă dată, sub umbrela aceluiași articol: organ de urmărire penală, de cercetare și judiciar. O adunătură de bucăți ce nu lămurește cine are ultimul cuvânt. Și când. Al. 4 se ocupă de extinderea cercetărilor asupra mai multor persoane, când se constată participarea multiplă, ulterior, la infracțiune. Al. 5 induce o improbabilitate. Posibilitatea organului de cercetare de a apela la orice…: ,,Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii…” De parc-ar fi o mie și organul de cercetare ar lua cu de la sine putere hotărâri fără el sau i-ar schimba ca pe șosete. Mi-am amintit ce bucurie îmi produsese Al. 2 al mai vechiului Cod…, existența unui termen de trei zile impus organului de cercetare penală de a se supune motivării procurorului, de-i da sau nu bună ordonanța emisă. Dar cu dosarul pe masă (de parcă era altă cale).
Și numai din atât și vă puteți face o imagine a justiției de jos în sus. De câte vămi trebuie să treacă protagoniștii. Și actele prin care se face sau nu dreptate. La mâna atâtor….
De convins despre, în următorul articol: 312. O boală, de sănătate, gravă, diagnosticată în urma expertizei medico-legale, suspendă urmărirea penală prin decizia procurorului. Boală, de justiție, veche. Măcar fapta, dacă nu făptuitorul, ,,merita” cercetată până la final. Întocmirea, ca și altă dată, a articolului suferă de ,,eliberare de corsetul limbii de lemn”. Inutil. Uzul mai multor tipologii lingvistice ajută avocații să se strecoare ușor în măruntaiele chițibușurilor și să le rejecteze în fața judecătorilor. Cum mulți câștigă, atunci, acolo sau la supremul CCR, precum o Ileană Popescu despre anterioara fostă lipsă de înștiințare a suspectului, afirmația mi-e corectă. Aceste trei alineate puteau fi încadrate în unul singur, folosindu-se același argument: ,,Suspendarea urmăririi penale…” Enumerată în trei litere, din care ultima are motiv procedura de mediere. Se reducea din text cel puțin un rând.
Tot pe mine mă învinuiesc de grabă. Credeam că trăseseră storurile după suspendare. Le-au lăsat la jumătate. La Al. 3, Art. 313, organele… (acum sunt mai multe) efectuează ,,… toate actele…”, dacă nu sunt împiedicați de situația creată. Bune, rele, la reluare ,,… pot fi refăcute, dacă este posibil, la cererea suspectului sau inculpatului.” Obligațiile curente se cunosc prea bine: înștiințarea deciziei, depozitarul dosarului – procuror sau organ de cercetare -, verificarea până la maxim 3 luni a cauzelor de suspendare.
