Fărădelegea lui Călin – (țțț)>l
Regulament de ordine interioară…. Mult mai potrivit.
Nimic mai îndreptățit. Fiindcă privește în mică măsură cetățeanul, vizează numai profesiunile din zona juridică. Nu este un îndreptar pentru facerea de dreptate, ci o listă cu pașii legali ai aparatului judiciar. Mă așteptam la mai mult de atât. Nefiind târziu acest moment pentru darea totală de seamă.
Dacă n-am avut încă un debut al practicilor, îl găsim exact aici, la Art. 305. Primirea și verificarea sesizărilor înaintate deja, privind o presupusă ilegalitate, constituind doar bun-venitul. Se dă aprobarea pentru cele ce nu fac obiectul celor 10 puncte ale Al. 16. În fapt să cuprindă o faptă și ea să nu fie atinsă de excepții. Tot acum pot opina fără să fiu combătut că s-a precipitat codul când a înaintat lit. a) și c) ale aceluiași Art. 16, fapta se dovedește doar dacă se începe acțiunea penală prin cercetare, se ajunge la reconstituirea evenimentelor sesizate și se dovedește fapta ilicită, iar probarea infracțiunii după același calapod. Antepronunțarea doar pe baza unei hârtii care pot conține toate elementele necesare aprobării nu constituie argument plauzibil pentru declanșare. Am găsit numeroase piedici ce conduc într-o fundătură. Până acum. Al. 3 mă provoacă. Care date și probe? Un ochi umflat, zece fraze pe o plângere? Care indicii rezonabile? Care dispunere pentru continuarea urmăririi? Abia a ieșit din găoace. Chiar și Al. 4 dovedește o parte din raționament, deoarece există anumite condiționalități pentru declanșare, autorizații prealabile față de persoanele vizate de urmărire. Reluând punct cu punct articolul se observă dezordinea: urmărire declanșată – pentru faptă; pe baza ordonanței; continuată pentru persoană/e după probare (dar imposibil de declanșat conform Art. 16); autorizată prealabil pentru aceleași persoane.
Am găsit ce aveam. Până la urmă nu-i rău să ai în față vechiul și noul. Ați primit p-a bătrână formă a articolului. Recentul deține prevederi adăugite, oarecum sesizate anterior. Dar și mai neașteptate. Art. 16 este scos cu totul din Al. 1: ,,Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege…” – până aici identice – ,,…, organul de urmărire dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta…” – coincide cu ultima parte – ,,… săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.” Probleme noi. Apăi… nefăcută fapta este ca și inexistentă, imposibil de încadrat și de dat pe mâna organelor abilitate. Pe de altă parte, dacă autorul este cunoscut e… o bagatelă să-l conduci pe… ,,ultimul drum”. Al. 2 nu s-a amputat și a înlocuit, doar i s-a dat posibilitatea ordonanței de a face obiectul și de fazei întâi a urmăririi, și secundei, continuarea urmăririi. Al. 3 a primit chestiunile Art. 16, inutil, fiindcă probele, fără datele amintite în versiunea primă, declanșează urmărirea. În plus un debut cu ,,Atunci când” în locul lui ,,Când” și o frază temporală, de trei zile, la dispoziția procurorului pentru a încuviința măsura organului cercetător. Al. 4, neschimbat.
Să fiu atent. Legislația a pus capcane peste tot. Azi e una, mâine alta sau deloc. Să se facă și să se dreagă, dar să se și limiteze consecințele infracțiunii. Nu e cam mult? La ce deziderate au meseriile, stoparea nu încăpea în munca pură de cercetare, doar căutarea și strângerea probelor, dar și identificarea nelegiuiților. Al. 2, Art. 306, prioritizează munca deja începută, neamânabilă, indiferent de competență. Nepărtinire la Al. 3, toată strânsura are conotații duble: bune și rele, indiferent de ipostază: suspect sau inculpat. Referate. Cu asta se ocupă angajatul. Mai ales când se cer metode speciale de cercetare. Iar dosarul și acestea din urmă ajung la procuror. Al. 6 delimitează spațiul juridic dintre secretul profesional și poziția procurorului, care se trece în poziție superioară. Și-nc-o. I se năzărește (mai executase Codul de Procedură Penală manevra) că are de strâns probe ,,… pentru identificarea bunurilor și valorilor supuse confiscărilor speciale și extinse…” S-a strecurat o eroare, ,,supune” necesită o viziune futuristă. Nu se poate să supui înainte de recunoaștere.
