Fărădelegea lui Călin – Banu
Supervizare. Ca să lăsăm supravegherea doar pentru borfași.
Sau conduce. Fiindcă așa îi intră în atribuții procurorului toate fazele activităților subordonate. Pentru cine știe ce înseamnă funcția. Ori, ,,conform fișei postului”. Dacă tot vorbește Art. 300 de exercitare. Mă rog…. Se dorește a-l pune deasupra tuturor, chiar să preia anumite părți din munca organelor de cercetare și urmărire penală. La Al. 2 pare doar asistent. Când sesizarea ajunge la organul de cercetare, acesta îl informează pe procuror despre ce și cum plănuiește să conducă activitățile. La Al. 3 din contră, procurorul ia măsuri sau dă dispoziții organelor de cercetare. Asistă la efectuarea actelor de cercetarea sau are dreptul să le ,,… efectueze personal.” Al. 4 se încadrează la cele… stupide. El șutează, el driblează, el ,,… poate să ceară spre verificare orice dosar…” Nu era clar? Nu el le conduce, supraveghează și veghează (Al. 1)?
Ce-o fi păzit? În afara cazului când nu el primește sesizarea, celelalte sunt limpezi. Singurul care știa ce organ de cercetare penală are competența urmăririi penale era numai procurorul. La ce a dat încuviințarea? Doar așa, ca să se scrie un Al. 1 prin care ,,… ia măsuri ca urmărirea să fie făcută de organul competent…”? Să fi fost judecător, dădea ,,… actele sau măsurile procesuale legal efectuate…” procurorului să le mestece, necompetent este egal cu ilegal. Scurt și concis. Al. 3 mai spală cumva tergiversările și pasele invocând reuniunea de cauze pentru licitul actelor anterioare și decizia de schimbare de competență. Dar nu-i totuna. (Art. 301)
Da’ era clar, taică, iar…? Ce ceream pe la Art. 294, nu o persoană, o instituție care să preia prerogativele competențelor, să nu mai zică unul după mintea lui, ca apoi un altul mai mare să invoce lipsa de… profesionalism? Să i se dea cazul, pe baza sesizării, cui știe cel mai bine ce este de făcut. Era clar și fără restipularea din Art. 302 conform căreia procurorul poate trece ,,lucrarea” la un alt organ de cercetare penală. O repetiție nesfârșit de supărătoare. Al. 2 se învârte în jurul unui…. Adică, preia un organ superior la dispunerea procurorului operațiunile, dar, vezi doamne, ,,… pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cazul.” Ce propunere? Propunerea este, prin dispoziție, a procurorului. Cam așa: ,,Bă, vă dau de lucru, dar spuneți că voi ați cerut!” E simplu. Proces-verbal de predare-primire, cu derogarea de competențe a celor unde s-a depus sesizarea ori s-au și demarat cercetările și punct. De unde să știe cel de sus, dintr-o ogradă vecină și separată, de ăl de jos, mic și nepriceput?
Nu mă lamentez inutil. Art. 303 nu închide cercul competenței. Revine redundant la schema de mai înainte precizând că procurorul dispune, de fapt ,,poate dispune” (relativizarea ei de treabă), de fiecare mișcare (act) a organelor cercetătoare, obișnuite sau speciale. Prioritizare ce se subliniază la Al. 2, cu amendamentul interdictiv de a nu se amesteca nicicum în oalele lor organele ierarhic superioare aferente. Mici-mici, dar intangibili! Vedeți? Eu torn câte-o ipoteză, eu trebuie s-o retrag. Sunt și sancțiuni. Când nu se îndeplinesc ordinele sau sunt făcute în dorul lelii. Procurorul cere socoteală șefului de organ (parcă el conducea), acesta angajaților. Oferindu-le cadou o amendă judiciară pentru abateri asemenea. Sau li se retrage avizul.
Obișnuința. Să mergi cu mintea pe uzanțe. Neluând dicționarul la bani mărunți. O tot ține Art. 304 cu infirmarea. Actelor sau măsurilor. Bine, și negarea de care știam e cam același lucru, însă când ai legea în față are rol de anulare. Ce nu consider normal. Partea ultimă a Al. 1. E dreptul ,,… persoanei interesate…” să depună plângere împotriva nerespectării dispozițiilor legale sau neîntemeiate (ele intră fără doar și poate sub incidența aceleiași legi), cred cu tărie totuși că înaintea tuturor procurorul trebuie să știe orice chichiță și orice interpretare, iar autosesizarea să se înscrie în prima linie a invalidărilor. Al. 2 contrazice, într-un fel, imixtiunea mai marelui în ciorba mai micului. La procurori nu este valabilă. Se dă socoteală de sus în jos.
