Propoziții pretențioase – Aminei
Aproape că-mi părea rău de ,,compunerea” muzicalo-poetică.
Conștient de faptă, doar nu el făcea paguba cea mai mare, ci noi, avusese atâta sânge și inimă reci cât să calce în picioare munca familiei ce îl hrănise și-i dăduse să-și stingă setea luni întregi, adoptat astfel de conjunctură ca fiu al doilea. Să-l numești frate. Să-l mai strigi: ,,Prietene!” Ori pretenaș după cum își uza ardeleanul dialect matern.
Nu găsesc foaia Drojdierul-ui, dar mai caut și v-o dezvălui.
Nebunia pepenilor avea să continue. După prăpădul din grădina tânărului menestrel, după aceleași indicații culese de ,,fratele-ungurean” din lungile și desele preumblări prin sat, de la o margine la alta, în capătul opus nouă, la ferma SMA-ului, descoperise o parcelă plină cu ieură dolofană. Fără să mai amânăm, în următoarea noapte ne-am furișat din dormitor, cu promisiunea pentru planton de a-i aduce un exemplar în schimbul tăcerii de aur, am străbătut calea dosnică și mai scurtă, mai accidentată și mai deloc luminată, ne-am fixat prin întuneric un loc sigur de escaladat gardul de plasă, țâbâști peste și pune-te pe șparlit. Ce să ne mai amăgim cu experimente, noua sursă oferea vizibilitate și produse pe alese, dolofane și practic fără cusur, erau crescute ca la carte, tratate corespunzător cu apă și amofos sau cum s-o chema îngrășământul, chiar dacă prețul îndestulării tindea să dea analei căi cufureli a doua zi, conta numai satisfacerea de moment a poftei. Însă la furat merg hoții, cătanele tinere n-au toate talente înnăscute și nici priceperea lor. Oricâtă vigilență și rapiditate ar avea – încălțat cu bocancii ne se merge la manglit -, soldatul abia venit de pe băncile școlii are încă mintea în nori.
,,Delegația” strânsese trei inși, câte unul din fiecare grupă plus iscoada: eu, o pălugă încălată de la cealaltă și unguroiul. De, le știa pe toate, el și comandantul-piticanie, cei ce își făceau veleatul în zona aceea cu treburi administrative. Planul simplu în doi pași: identificare și înhățare; deplasare la gard și predare către cel rămas în afara lui. La mine a funcționat lesne, patru drumuri, patru capturi. Târtanul însă, amețit de atâtea variante, nehotărât și împiedicat, un vrej i s-a agățat ca o ancoră de picior, a căzut precum bolovanul dimpreună cu două lubenițe cât el de mari, a făcut suficient zgomot cât să destupe urechile paznicului și să-l pună în mișcare cu ,,stai, mă!”-uri amenințătoare. Nici la escaladare n-a fost mai norocos, în mreje l- prins și gardul, l-a culcat sârma cât era de lung cu fața în iarba îmbibată de apa scursă din irigarea excesivă a terenului.
Am ajuns totuși cu patru pepenoaice extra zemoase și dulci, savurate de jumătate dintre camarazi, treziți neașteptat de repede de aromele îmbietoare. Și-o ,,mână criminală”. Ajutor nesperat pentru sănătatea fiecăruia, mai puțin, mai mici șanse de ulterioare probleme intestinale.
Victoria s-a savurat, s-au zemuit buzele și bărbiile și s-au pronunțat promisiuni. Aproape fiecare se angaja să repete isprava întâilor curajoși, nu mai departe de următoarea seară. Oameni de cuvânt, așteptând încinarea, pândind ocazia perfectă. Cu aceleași operații, cu îndemânare înzecită. Cu ghinion total.
