Fărădelegea lui Călin – Nul Ado
La picioare, în plămâni, prin sânge….
Însă tot ce ține de cap produce îngrijorare, fără ,,poate” și ,,dacă” trebuie să-l țintuiești pe inculpat acolo unde îi șade bine și specialiștii știu cum să-i reducă numerele involuntare. Altfel riscăm să lăsăm în libertate încă o perioadă un infractor îndoit de periculos: nu numai tâlhar, criminal…, ci și nebun. Bolnavul mintal este imprevizibil, iar consumatorul cronic de substanțe psihoactive (drogat! ce atâtea mănuși lexicale…) agitat, fie când nu are, fie când e prea plin, de aceea condiționalul Art. 247, la Al. 1 este neproductiv, individul este ,,… pericol concret și actual pentru siguranța publică.” Mi-aș dori chiar de… ieri să am adaosul ,,bolnav pandemic” alături. Numai să nu i se aplice Art. 245, Al. 3, ca-n curentul alineat și precedentul, 2, n-aș vrea să ceară oricine scoaterea din carantină, chiar cu semne evidente de însănătoșire sau ameliorare, dar culese după urechea oricui, decizia să aparțină unei comisii complexe și complete.
Unii se tem pentru viața lor, altora nu le pasă de a altora, mie-mi vine să nu tac atunci când inutilitatea umple pagini. Art. 248 plusează cu una și ceva, redând în proporție de peste 50 % Art. 246, în peste 7 din 13 alineate. De aceea invit la revizitarea punctelor principale dezbătute.
Știam că suntem în partea penală a legii, acolo unde daunele materiale nu sunt dezbătute. Citind Al. 1, Art 249, am simțit această dilemă, cunoscând partea de sechestru deja stipulată în Codul de Procedură Penală anterior, acceptând confiscarea pentru a plăti în cazul pedepsei amenda stabilită sau cheltuielile de judecată, rămânând confuz cu privire la repararea pagubei rezultată din infracțiune. Nicio îndoială nu plutește asupra evaluării prejudiciului, se cheamă experți, se numără, se cântărește, se măsoară. Dar cum reușești să smulgi de la inculpat-suspect și partea responsabilă civilmente bunuri mobile sau imobile ,,… până la concurența valorii…”? Dacă aduni și dă cu mult mai puțin ori nimic? Cum umpli golul…? În tot 249 niciun indiciu. Toate câte sunt datorate se pun inclusiv în cârca incapabilului pe deplin și celui pe jumătate. De ce? Nu de ce să i se aplice, ci de ce există un Al. 7 special. Nu era clar, nerecurgând la nicio categorisire, că și ei sunt pasibili de plată prin cei care răspund pentru ei?
,,Toate” se iau la puricat în Art. 249, chiar și faptul că bunul public nu poate deveni sechestrabil și confiscabil, numai înștiințarea nou-păgubitului nu se înscrie, ca astfel contestația să aibă sens cu termene limită de depunere, cu timpi pentru soluționare…. Art. 250 poate multe, numai executarea în sine nu o poate împiedica, știe oricine cum îți ia statul înainte repede și cum nu-ți returnează sau cum tergiversează înapoierea. Iarăși, nimic despre efectele contestării, dacă se remit bunurile inculpatului și celorlalte persoane care nevrând pierd valori indiferent de voința lor, când și cum. Ceea ce mă îndreptățește să găsesc demersul inutil, mai ales după cuprinsul Al. 8: ,,După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii.” Ce hotărâre, de suspendare a măsurii sau de aplicare a ei? Al. 9 este discret, cică minuta este obligatorie. Hilar. De parcă eram la judecata din o mie și una de nopți.
Iar pentru un alt nimic se face un nou articol: 251. O propoziție simplă. Cele de mai sus se îndeplinește de către organele de cercetare penală. Mare organ… să-l înghesui într-un alineat la umbra Art. 250 parcă nu se cădea….
