Cotețul cu metafore – Meoritza
Meoritza
Pe-un buton de play
De la un blue ray
Iată vin pe cale
Se cobor la vale
Ca turme de miei,
Fotbaliştii mei.
Unu-i… faultat
Unu-i ofticat
Şi eliminat.
Nu’ş ce-o fi cu ei,
Că de-un timp încoace,
Iarba nu le place
Gura nu le tace
Ne spun să visăm
Că ne calificăm…
Si noi ne mirăm
Şi ne întrebăm:
Cum să pleci acuși,
La anu’, la ruși?
Când jucăm o… laie
Laie bucălaie…
Christoph-ule, bace
Mai lasă-ne-n pace!
Dă-ţi oile-ncoace
Iarba nu-i de voi
Rusia nu-i de noi!
Las’ să stăm acasă,
Unde-i iarba grasă
Şi viaţa frumoasă.
Voi jucaţi prin cluburi
Cu fete pe cuburi.
Că nimeni nu plânge
Cu lacrimi de sânge.
Suntem învăţaţi
Necalificaţi….
Să ne spui curat:
Din nou am ratat!
Şi v-am înşelat!
Nu-s de vină eu,
Aşa a fost mereu
Cum să joci cu laşi,
Brazi şi păltinaşi,
Parc-ar fi nuntaşi…
Noi ne-am antrenat
Şi ne-am agitat,
Dar n-am calculat
Că s-a fluierat.
Arbitru-i jegos
Fluieru-i de os
Fluieră pe dos
Fluieru-i de soc
Ce ne-a scos din joc…
Şi n-am avut vână
Generaţie bătrână,
Cu ciorapi de lână!
Vă întreb pe voi:
Cine-a mai văzut
Cine-a cunoscut
Jucător de soi
Să joace la noi?
Fentele lui
Bucuria ochiului,
Pasele lui
Spaima adversarului
Şuturile lui
Bucuria golului…
De l-oţi întâlni,
L-oţi descoperi
Să îi spuneţi lui
Jucătorului:
Că-l aştept sperând
Aici, pe pământ!
Şi dacă o vrea,
Dacă s-o putea,
Goluri vreau să dea
Pentru echipa mea!
Că eu n-am găsit
Aşa fotbalist
Şi de-aia sunt trist
Și fără expresie,
Țara-i în depresie,
Fiindcă toată-i… down
Cu sindromul… Daum!
Dar, ce… poarta mea?
Nu e treaba mea!
Io am obiectiv
Unul fictiv,
O calificare
Nu-i un lucru mare
Şi doar n-o să mor
Pentr-un întreg popor!
Fiindcă ăsta-i lotul,
,,Băieții dau totul”…
Dar se fâstâcesc
Într-un stil nemțesc…
Să vină Pițurcă,
Că neamțul ne-ncurcă!
Să joace la poker,
Cu fața de joker
Poate doar așa,
Printr-o cacealma,
Om mai câștiga
Și-om băga-o-n poartă,
Cu o mână…moartă!
Din câte-am văzut,
Parcă n-am pierdut…
Nici n-am câștigat,
Jocul a fost plat.
Și pân’ la final
Scoru-a fost egal
Însă, câteodată,
Puteau să ne bată!
Noi, de două ori,
Am dat mingea-n…nori
Tot sperând că El,
Va face-ntr-un fel
Și de după nouri,
S-o trimită-n goluri…
Fiindcă jucătorii
Dar și antrenorii
Credeau că ne lasă
S-o băgăm în plasă
Fără să jucăm
Doar ne prezentăm…
Și ne-au mai surprins
Făcând dinadins:
Erau unsprezece,
Noi credeam că-s zece!
Au fost și condiții,
Fără superstiții,
Terenul perfect,
Meciul în direct,
Spectatori clujeni,
Nu bucureșteni
Ce n-au huiduit.
Ar fi trebuit!
Însă, peste toate,
Cred că nu se poate
Să mai fim, măi tată,
Cum eram odată!
Mie mi se pare
O eroare mare
Fiindcă nicio clipă
Asta nu-i echipă!
Să-i aduni din Ligi
Și să nu câștigi…
Dar, tragem concluzii,
Ne facem iluzii
Comentăm în pauze,
Și inventăm cauze,
Ne găsim doar scuze,
Dăm mărunt din buze,
Dăm vina pe alții
Danezii, înalții,
Că așa sunt ei
Noi, mai… mititei
Avem handicap
Când sărim la cap,
Nu putem ajunge,
Să lovim o minge…
Și nici cu piciorul,
Sau cu… binișorul
De-aia Universul
Ne-mpiedică mersul
El ne strică treaba
De jucăm degeaba…
De-aia zic că sportul,
La noi, e ca mortul:
Cu cât timpul trece,
Cu-atât e mai… rece!
Iar în perspectivă,
Punem de-o… colivă!
Culeasă de un anonim nepopular şi transmisă oral(din gură-n gură)jucătorilor de piţurcă naţională de către suporterii mioritici fatalişti până la moarte şi dincolo de ea…
