Cotețul cu metafore – Învolburare
În astă zi mare,
De sărbătoare,
E desemnare,
La guvernare…
E ziua în care
Ca la votare
E manipulare
În stil mare!
Dragnea e abil
Și un tip servil,
O vrea pe Sevil
Dar e inutil…
Iohannis refuză,
Treaba e confuză,
Dar nu ne amuză
Sevil nu-i vreo muză
Și e o problemă,
Ba chiar o dilemă
Și e o temă
Ca o emblemă…
Ca vulpea cu strugurii
Sunt și ungurii
Și nu sunt singurii
La coada lingurii…
Se-anunță război
Unul de soi
Între cei doi
Dar nu-i pentru noi.
Noi doar votăm,
Ne minunăm
Și înjurăm
Până cedăm!
Sevil încă tace,
Căci, ce poate face?
Vrea să fie pace
Între dobitoace…
Cine-i vinovat,
De ce s-a-ntâmplat?
Noi, că i-am votat
Și ne-au înșelat!
Nu știu ce-o mai fi
Și cum o ieși,
În această zi,
Dar ne-om dumiri…
Că va fi Sevil,
Sau alt imbecil,
Votu-i inutil
Ba e chiar… futil!
E o întrebare:
Va fi suspendare?
N-ar fi de mirare
Prostia e mare!
Și cu uimire,
Se dă de știre
Că va fi numire
Dup-o cumpănire!
PSD și ALDE,
Nu știu cum s-o scalde
Vin cu vorbe calde
Adunate-n halde…
Domnul președinte
Cel încet la minte
Nu se dezminte
Prin rugăminte…
Căci nu cedează
Și nu trădează
Nu aberează,
Poate blufează
În România,
Rămâne mânia,
Cămătăria
Și isteria…
Ce-or să ne-ngroape.
Cei ce-or să scape,
Or să se-adape
În astfel de ape…
Ape uzate,
Neepurate
Și infestate,
Vremuri turbate…
Ce dracu să zici?
Noi suntem prea mici
Și trăim pe-aici
Ca niște…arici!
Insignifianți,
Simpli, sicofanți
Proști și ignoranți,
Tot timpul perdanți!…

