Cotețul cu metafore – Întortocheat
Evul Evei,
Plânsul sevei,
Sensul ierbii,
Cheamă cerbii.
Drumul ceții,
Calea vieții…
Ruga sorții,
Marșul morții…
Vaiet clopotiu
Strigăt în pustiu
Visul morții, viu,
Apus vioriu.
Cântec tainic, plâns
Destul, nu-i de-ajuns!
Frunză grea de rouă,
Pâine ruptă-n două,
Zâmbet-lună nouă…
Cruce-n spic de grâu,
Soare curs pe râu,
Flori de gheață-n geamuri,
Vântul șui prin ramuri,
Urlet lung de lupi,
Seacă mierea-n stupi,
Pământul se crapă,
Plâns nebun de apă…

